• Caută

SSD portabil KingDian P10 – review

King-Dian este un producător chinez de unități pentru stocare tip SSD, despre care nu știam mare lucru până să cumpăr acest SSD extern. L-am găsit în oferta celor de la GearBest.com cu preț bun și am zis să profit de ocazie și să văd cum se descurcă.

Mai am unul de la Samsung, cumpărat tot de la GearBest, de care sunt foarte mulțumit, dar am zis că un SSD extra nu strică niciodată. Avantajele pe care le avem folosind un SSD bănuiesc că le știți cu toții. Eu am luat versiunea de 240GB (dintre care doar 230GB pot fi utilizați), însă există și versiune de 120GB sau 500GB.

KingDian P10 vs. Samsung T5

KingDian P10 este unul dintre cele mai mici SSD-uri externe pe care le-am văzut, fiind aproape de dimensiunile unui stick de memorie USB. Acest lucru vine și cu un dezavantaj: îl pot pierde destul de rapid prin buzunare. 😀 Este chiar mai mic decât SSD-ul extern de la Samsung. Cântărește numai 50 grame și este construit din aluminiu și plastic.

KingDian P10 - livrare

Este livrat într-o husă precum cele pentru căști, în interiorul căreia este prezent un cablu USB Type-C – USB și un adaptor Type-C – USB A – acesta permite conectarea la telefonul mobil. Nu sunt manuale de utilizare sau alte hârtii inutile (deși în imaginile de prezentare apare altfel). Personal, eu apreciez faptul că nu au folosit hârtie și plastic pentru ambalaj, asta pentru că oricum de cele mai multe ori ajung direct la gunoi. În plus, husa este extrem de utilă și nu mai trebuie să cheltuiești bani în plus pentru achiziționarea uneia.

Poate fi conectat folosind orice alt cablu USB Type-C, nu doar cel cu care vine la pachet. Vitezele de transfer sunt decente, sunt mulțumit de achizita făcută. Nu îmi place că nu are nici un LED indicator, însă pot trece cu vederea acest lucru. Când este conectat la PC se încălzește ușor (chiar și atunci când nu este folosit pentru copiere), însă nimic de speriat.

În cazul în care aveți nevoie de SSD extern, portabil, cu capacitate de stocare mare și viteze de transfer acceptabile, KingDian P10 este cu siguranță o variantă de luat în calcul. Așa cum am menționat la începutul acestui articol, îl găsiți în oferta celor de la GearBest.com cu prețul de $58.19 (versiunea de 240GB) sau $39.99 versiunea de 128 GB. Pentru livrare prin curier, fără alte taxe suplimentare, recomand să alegeți EU Priority Line.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

2 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.