• Caută

Aspirator de mână Cleanfly pentru mașină – design premium și încărcare rapidă

Dacă tot am prezentat ieri o cameră video pentru mașină, am zis să continui seria de accesorii utile pentru orice șofer, alegând de data aceasta un aspirator de mână. Și nu orice fel de aspirator, ci unul care a fost lansat în platforma de crowfunding a celor de la Xiaomi, model care s-a vândut în numai câteva secunde.

Cleanfly este un brand subsidiar Xiaomi, așadar, mă aștept ca performanțele și calitatea acestuia să respecte standardele producătorului chinez. Spre deosebire de aspiratoarele clasice, acesta dispune de un design premium și elegant.

XIAOMI Cleanfly

Bateria are o capacitate de 2000 mAh și se încarcă complet într-o oră și jumătate, oferind o autonomie de 13 minute, adică suficient cat să aspiri rapid interiorul mașinii. Consider că timpul de încărcare este unul foarte bun. Am găsit destule modele pe piață care se încarcă în 10 ore și oferă maxim 10 minute de autonomie.

Încărcarea se face cu ajutorul unui încărcător special ce poate fi conectat la bricheta mașinii. A fost anunțată și o versiune care va oferi și încărcător pentru priză. Personal, mie mi-ar fi plăcut să se încarce la USB, astfel încât să nu fie necesar un încărcător special.

Aspirator Xiaomi CleanFly

Cântărește numai 560 de grame și are o putere de aspirare de 5000 PA. Rezervorul este transparent și are o capacitate de până 0.1L, adică destul de mică, iar asta înseamnă ca va trebui să îl golești destul de des. Rezervorul poate fi înlăturat ușor printr-o apăsare de buton, iar în interiorul său este prezent și filtrul HEPA. Aspiratorul este dotat cu un buton pentru închis/deschis, precum și cu 4 LED-uri care indică capacitatea bateriei.

XIAOMI Cleanfly aspirator - pachet complet

Acum, dacă v-am stârnit interesul, menționez că aspiratorul poate fi deja cumpărat, este disponibil în oferta celor de la GearBest.com cu prețul de $44.99 (scade după ce adăugați produsul în coș), plus încă $1.14 pentru livrare via Belgium Registered. Dacă merită banii aceștia, voi decideți.

Prețul este asemănător cu cel practicat de brandurile cunoscute precum Philips, Rowenta sau Rowenta, însă din punctul meu de vedere, acesta are câteva avantaje: timpul de încărcare, puterea de aspirare și nu în ultimul rând, design-ul premium. Ca dezavantaje aș trece faptul că nu poate fi încărcat în casă decât dacă cumperi versiunea cu adaptor pentru priză.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

50 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.