Ninebot ES1, cunoscută și sub numele de Ninebot No. 9 (în China), este o trotinetă electrică lansată în august anul trecut, odată cu ES2, versiunea mai scumpă cu performanțe mai bune. Este și prima trotinetă produsă de Ninebot de când au fost cumpărați de Segway, de aici rezultând și numele “Ninebot by Segway”. În prezent, din informațiile pe care le am, Ninebot by Segway este deținută de Xiaomi. Pe hârtie există și o altă versiune, Ninebot ES4, care vine din fabrică cu o extra baterie, însă acest model nu l-am găsit nicăieri pe stoc.
Eu am cumpărat-o de pe site-ul celor de la GearBest.com, iar la momentul achiziției am plătit aproximativ 1350 lei, cu transport și toate taxele incluse. Singurul “dezavantaj” este timpul de așteptare, care în cazul meu a fost de o lună de zile, însă eu personal consider că a meritat. Am primit-o în urmă cu aproape 2 săptămâni, livrată la ușă de către curier, și până acum am reușit să-mi formez o părere cu privire la performanțele și dotările acestei trotinete.
Ninebot ES1 este livrată într-o cutie voluminoasă, iar în proporție de 99% aceasta este deja asamblată. Nu trebuie să-ți faci griji cu privire la transport, deoarece vine foarte bine ambalată. În cutie, pe lângă trotinetă, vei găsi încărcătorul, manualul de utilizare (disponibil și online, aici) o cheie tip imbus și 5 șuruburi. Nu trebuie decât să prinzi 4 șuruburi și este gata de utilizare. Cei de la Ninebot pun în pachet 5 șuruburi, deși nu ai nevoie de toate, cel mai probabil în cazul în care pierzi unul, să ai de rezervă.
Dacă vă interesează, o puteți comanda de la Banggood.com cu $319 (1340 lei) folosind cuponul de reducere , acesta trebuie aplicat în câmpul „Promotion Code”, exact înainte de a apăsa butonul „Proceed to Checkout”. În preț sunt incluse toate taxele precum și transportul prin curier.
Pentru cei care nu vor să aștepte 30 de zile, trotineta Ninebot ES2 este disponibilă acum și în depozitul din Europa (depozit Fast-29), cu livrare în 3-5 zile lucrătoare, prin curier rapid. Costă $349 (plus încă $29 transportul prin curier rapid), însă numai folosind cuponul de reducere . Trebuie selectat depozitul Fast-29 înainte de a adăuga produsul în coș.Cuprins review Ninebot ES1
DESIGN ȘI CONSTRUCȚIE
Ninebot ES1 este o trotinetă construită în totalitate din aluminiu, cântărește 11.3 kilograme și poate susține persoane cu greutate maximă de 100 kilograme. Datorită sistemului de pliere, aceasta poate fi transportată foarte ușor pe distanțe scurte.
Personal, o văd ca o combinație între modelul de la Xiaomi și ETWOW. Aspectul său este unul modern, premium, iar finisajele sunt de cea mai bună calitate, fiindcă vorbim totuși despre un produs din curtea celor de la Xiaomi. Când vezi cât de bine arată în realitate, parcă nu îți vine să crezi că poate fi cumpărată cu doar $350. Chiar zilele trecute mă oprise cineva în parc cu o trotinetă ETWOW să o admire. 🙂
În bara de la ghidon este integrată bateria, din acest motiv este vizibil mai groasă decât cea de la Mijia sau alte trotinete electrice. Chiar dacă nu este neapărat un dezavantaj, personal mi-ar fi plăcut ca logo Ninebot să nu fie inscripționat atât de mare, ci să fie puțin mai discret.
În partea frontală, trotineta este dotată cu un far de tip LED, foarte puternic și util pe timp de noapte. Acesta se poate aprinde printr-o apăsare pe butonul on/off. Pe ghidon este prezent butonul pentru închis/deschis, display-ul LED (care afișează informații cu privire la capacitatea bateriei, viteza curentă și modul de utilizare), precum și 2 “butoane”, unul pentru accelerație (în partea dreaptă) și unul pentru frâna electrică (cel din stânga).
Mânerele sunt acoperit de un burete care se murdărește foarte repede și care nici nu oferă un grip foarte bun. E bine totuși că se pot scoate și schimba destul de ușor. Pe bara ghidonului vei găsi și un cârlig, folosit pentru plierea trotinetei, dar și ca sistem de agățare pentru plasa de cumpărături-personal, eu îl consider foarte util.
Nu știu exact ce greutate poate susține, însă cu 2-3 kilograme nu pare să aibă probleme. Mai jos, tot pe bara ghidonului, poate fi observat și portul pentru încărcare, protejat de un capac din cauciuc, iar sub mufa pentru încărcare există o zonă dedicată bateriei externe. Acolo se poate cupla bateria externă (nu este inclusă în pachet) pentru un plus de autonomie.
Motorul este integrat în roata din față. Tot acolo este vizbila și suspensia, mascată frumos de un cauciuc moale. În partea frontală este prezent sistemul de pliere. Pentru plierea acesteia trebuie să tragi ghidonul în față în timp ce apeși cu piciorul pe butonul pentru pliere.
Trotineta este destul de ușoară (cântărește numai 11.3 kilograme), însă având bara din față destul de groasă, este cam incomodă atunci când încerci să o ții în mână o perioadă mai lungă. Ca idee, sistemul mi se pare mai solid și mai durabil decât cel pe care l-am găsit la M365. Vedem cum se va descurca și în timp.
Roata din spate este mai mică decât cea din spate (7.5 inch și 8 inch roata din față), însă acest lucru nu se observă. Eu n-am știut acest detaliu până să citesc specificațiile. Aripa din spate poate fi utilizată și pe post de frână, însă cred că cea mai bună opțiune rămâne frâna electromagnetică. Din păcate, pe spate nu are decât o bandă reflectorizantă, fără stop pe frână sau ceva care să se aprindă pe timpul nopții. Această opțiune este disponibilă doar la modelul ES2. Mă bucur totuși că există cric.
FUNCȚII ȘI DOTĂRI
La prima pornire trotineta scoate un bipăit enervant, care nu se oprește decât atunci când te conectezi cu aplicația Ninebot și o înregistrezi. Dacă nu ai smartphone să o activezi, nu o poți folosi decât în modul standard, cu o viteză maximă de 12 Km/h, și nici nu vei scăpa de bipăitul respectiv, prin urmare, ai nevoie de telefon. În aplicația pentru mobil găsești informații cu privire la kilometrii parcurși, capacitatea bateriei, precum și autonomia estimată.
Tot din aplicație poți dezactiva pilotul automat și poți seta puterea de regenerare a energiei la frânare (Weak, Normal sau Hard). Am găsit-o setată pe “Weak” și am lăsat-o așa, știind că la M365 au fost probleme din cauza acestei funcții. Tot din aplicație poți bloca trotineta, asta dacă intenționezi să o lași pe undeva fără să o legi. Dacă cineva va încerca să o pornească, roata din față se va bloca. Nu știu cât de utilă este această funcție în realitate, eu nu am încercat-o niciodată. La prima pornire am primit și un update firmware.
După ce o activezi trebuie să urmezi un scurt ghid cu informații despre cum poate fi utilizată corespunzător, iar abia după aceea o vei putea folosi. Pentru a o pune în mișcare are nevoie de un impuls din picior, la fel ca și în cazul unei trotinete clasice.
Ninebot ES1 are 3 moduri de funcționare, care pot fi selectate folosind butonul on/off de pe ghidon. Nu trebuie decât să apeși rapid de 2 ori, așa poți alege modul dorit. Există modul “S” alb, care îți oferă o accelerație mai lentă și o viteză maximă de 21-22KM/h; modul “S” roșu, unde ai aceeași viteză maximă, dar accelerația crește (fiind mai agresivă, dacă pot spune așa); modul standard (în care nu este afișată nicio iconiță), un fel de ECO Mode în care trotineta atinge o viteză maximă de 16 KM/h-acesta este modul recomandat pentru a obține o autonomie mai bună.
Atunci când atinge viteza maximă de 21-22 KM/h, trotineta trece automat pe pilot automat. Asta înseamnă că nu mai trebuie să ții accelerația, ceea ce se dovedește a fi foarte confortabil la un drum mai lung în linie dreaptă. Pentru a opri pilotul automat trebuie să apeși încă o dată accelerația. Dacă la început viteza de 21KM/h pare a fi suficientă, atunci când mergi mai mult timp în linie dreaptă ai impresia că trotineta nu mai este suficient de rapidă, și te gândești că cei 4-5KM/h pe care îi oferă în plus ES2, fac diferența. Din specificațiile producătorului, și ES1 ar trebui să ajungă la 24KM/h cu bateria extra.
EXPERIENȚA ÎN UTILIZARE
La început mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu frâna electromagnetică. Primele frâne au fost destul de bruște și pentru că oprirea se face pe roata din față, mi-a dat senzația că pot sări de pe trotinetă, însă după câteva plimbări am început să mă obișnuiesc și am știut exact cât să apăs pentru a obține o frânare bună.
Trotineta este dotată și cu funcție pentru regenerarea energiei, care intră în acțiune atunci când iei mână de pe accelerație, un fel de frână de motor care oprește trotineta mai lent. Dacă știi să aproximezi când vrei să încetinești, nici nu mai este necesar să mai folosești frâna de pe ghidon. Frâna clasică (prin apăsarea cu piciorul pe aripa din spate) nu am folosit-o prea mult, asta pentru că frâna electromagnetică și cea de motor mi-au fost suficiente în utilizarea zilnică.
Accelerația în modul S (roșu) este apropiată de cea pe care o am la M365, însă tot nu reușește să prindă viteză atât de “brutal” precum cum o face trotineta de la Xiaomi. Cel mai probabil, lucrul acesta este din cauza faptului că ES1 este limitată la maxim 22 KM/h. Mă gândesc că în cazul în care ajungea la 25Km/h și accelerația era mai puternică. În modul standard accelerația este enervant de lentă, eu n-am reușit să o folosesc așa aproape deloc, prin urmare, autonomia maximă obținută de mine a fost de 17-18 Km, nu 25 kilometri așa cum menționează producătorul.
Posibil ca autonomia respectivă să poată fi atinsă atunci când folosești trotineta în modul normal, cu o greutate mai mică. Eu am 85 de kilograme și am folosit trotineta doar în plan drept, fără să urc pante sau dealuri, însă doar în modul “S”. Totuși, această problemă poate fi rezolvată cu ajutorul unei baterii externe de la Ninebot. Cei de la GearBest încă nu trimit în România, însă din informațiile primite, este posibil ca în perioadă următoare să poată fi comandată. Costă undeva la $120, dar poate adăuga un plus de 20KM la autonomie, mărind în același timp și viteza maximă de accelerare-până la 25KM/h.
Aceasta integrează o baterie cu capacitate de 5200 mah, care se încarcă în aproape 3 ore, iar atunci când ciclul încărcării ajunge la final, led-ul încărcătorului devine verde.
La capitolul confort, după ce am folosit o perioadă îndelungată modelul M365, Ninebot ES1 pot spune că stă cu o treaptă mai jos decât trotineta Xiaomi, probabil din cauza roților pline care fac resimțite în timpul mersului chiar și cele mai mici denivelări. Suspensia din față cred că reacționează doar atunci când nimerești denivelări mai puternice sau gropi.
Totuși, persoanele care au mai folosit trotineta celor de la Ninebot nu s-au declarat nemulțumiți de acest lucru. Există și un avantaj, nu mai stai cu ochii în asfalt după sticlă, cuie sau alte chestii care ți-ar putea înțepa cauciucurile. Ambele roți au anvelope încărcate, așadar, poți merge fără griji, pe oriunde, pentru că nu există riscul de a face pană.
Ninebot ES1 este certificată IP54, ceea ce înseamnă că poate fi utilizată când asfaltul este umed, însă nu este recomandat să fie folosită pe ploaie. De asemenea, menționez că nu știu cât de stabilă este atunci când asfaltul este umed.
CONCLUZIE ȘI PREȚ
După 2 săptămâni de utilizare, nu pot decât să recomand Ninebot ES1. Pentru 1300-1400 lei primești o trotinetă cu design modern, finisaje și materiale premium, aplicație dedicată, display și cauciucuri încărcate, iar pentru banii aceștia cred că poți trece peste micile neajunsuri. Mi-ar fi plăcut să vină cu stop LED pe frână și un claxon, pentru că sunt situații în care ai nevoie de ele, însă aceste detalii se pot rezolva destul de ieftin. O poți de pe site-ul celor de la GearBest.com cu aproximativ $330.
Dacă vă interesează, o puteți comanda de la Banggood.com cu $319 (1340 lei) folosind cuponul de reducere , acesta trebuie aplicat în câmpul „Promotion Code”, exact înainte de a apăsa butonul „Proceed to Checkout”. În preț sunt incluse toate taxele precum și transportul prin curier.
Pentru cei care nu vor să aștepte 30 de zile, trotineta Ninebot ES2 este disponibilă acum și în depozitul din Europa (depozit Fast-29), cu livrare în 3-5 zile lucrătoare, prin curier rapid. Costă $349 (plus încă $29 transportul prin curier rapid), însă numai folosind cuponul de reducere . Trebuie selectat depozitul Fast-29 înainte de a adăuga produsul în coș.Ninebot ES1

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA
PĂRERI PRO ȘI CONTRA
✔️ raport preț/calitate excelent, dacă o cumperi direct din China
✔️ finisaje și materiale premium
✔️ posibilitate de extindere autonomie
✔️ pilot automat, far puternic, anvelope încărcate, aplicație de Android și iOS dedicată
❌ autonomia în cazul meu a fost de aproximativ 17-18 KM
❌ viteza maximă de numai 22 Km/h
❌ destul de rigidă la drum
salut! am si eu o problema la un ES2. azi cand am plecat de acasa nu am mers decat 10m si mi s a oprit si nu mai porneste. ai idee ce se intampla?
Nu ai nici o eroare pe display?
Salut,încerc sa ma conectez prin aplicație la un ninebot es1 și când dau click pe trotineta îmi cere sa scriu o noua parola și orice as trece îmi da ca este incorect,are idee cineva ce ar trebui sa fac ? Mulțumesc anticipat !
[…] Ninebot ES2 🆚 Ninebot ES1 […]
[…] că o folosești pentru distracție, navetă sau cumpărături, Ninebot by Segway KickScooter ES1 poate fi soluția perfectă atunci când vorbim despre trotinete electrice. Comparativ cu Xiaomi […]
[…] de mult trotineta Ninebot ES2, cred că a sosit timpul să public și impresiile mele. După ce Ninebot ES1 nu m-a convins suficient de mult cat să renunț la M365, am zis că poate modelul de top al celor […]
Salut, am incercat sa aplic cupoanele si nu mai sunt valabile, nu mai sunt cupoane eligibile pentru ES1? Intreb pentru prietena mea, eu mi-am comandat deja ES2, astept sa soseasca, dar ea a spus ca nu vrea o trotineta asa de performanta si am zis sa merg pe ES1.
Salut,
Se pare ca au expirat. Mai asteapta cateva zile, vor mai fi, eu actualizez articolul cand apare ceva nou.
Salut,
Vad ca tot indisponibila pentru Romania apare pe GB.
Tu ai vreun raspuns de la ei?
Multumesc.
Salut,
Momentan nu. Ii mai întreb luni.
Bineinteles, nicio problema. 🙂
Multumesc.
De cateva zile, pe GB apare ca ES1 nu poate fi livrata in Romania.
Poti afla mai multe info referitor la asta?
Multumesc.
Salut,
I-am intrebat si eu, astept sa vad ce spun. Revin cu raspuns. In cazul in care uit te-as ruga sa mai lasi un comentariu sa imi reamintesti.
Buna ziua, multumesc ptr multele caracteristici si detaliile spuse si totusi undeva tot am o ceață o xiaomi m365 costa 2300 (emag) alba dar e confortabilă conform spuselor d-voastra ,un nineboot es1 costa 2400 (auchan bv) care sa fie ptr mine ? avand in vedere mai multe aspecte ,varsta 40 ani, sex feminin nu sant “As ” in trotinete electrice cu toate ca detin una urban glide 60 dar are autonomie de 7km la vit 2 de 15km eu avand 47 kg. In schimb sant ” as” in cea mecanica ,clasica dar cedez ” nervos” cand ajung la deal dupa 15 km de dat din picior. Pe cea electrica cînd zici ce bine este se duce bateria si nu am forta necesară sa dau la picior deoarece merge greu si infranata este mai mult o jucărie de agrement no name dar f frumoasă, lucrul cel mai important i lipseste si anume claxonul dar nici spatiu pe GHIDON nu are .Astept parerea d-voastra cu interes si va multumesc inca o data ca ne puteti ajuta cu pareri.
Salut,
Daca nu vreti sa cheltuiti prea mult, ES1, costa undeva la 1200 lei in China. Daca aveti buget ceva mai mare ES2 sau M365.
Madalin asteptam cu mare interes review-ul la ES2!
E varianta neagra sau gri ? 🙂
ASAP. Inca ma joc cu ea. 😀
Am inteles, merci frumos de raspuns!
Salutare, dupa ce ti-am citit review-ul am decis sa iau si eu un ES1 de pe Gearbest. Nu gasisem niciun cupon valabil in perioada respectiva, dar am avut norocul de a primi un e-mail cu o oferta la 319.99$ cu transport gratuit. Bucuria mea a tinut insa putin, pentru ca practic mi-am luat o mica “teapa” cu transportul si as dori sa-ti cer o opinie, ca pe mine ma depaseste situatia. Am plasat comanda pe 24/07, am platit imediat, la shipping aparea doar “Europe Railway Priority Mail (15-25days online)” si am pus botul, crezand ca 15-25 de zile dureaza pana imi ajunge mie, dar de fapt asta era termenul in care trebuia adus produsul in stoc (o mizerie de marketing, dupa parerea mea). Pe 03/08 a plecat produsul de la ei, suntem deja in octombrie si inca nu am primit nimic, tracking-ul de pe 1tracking.com imi arata ca ar fi “in transit” si nici macar nu a ajuns in Europa, iar pe tracking-ul UPS imi apare “DE Order Processed: Ready for UPS” de pe 17/08. Le-am facut o reclamatie celor de la GB ca nu mi se pare deloc ok sa astept mai bine de 2 luni, desi metoda de shipping era “priority” si m-au pus sa mai astept inca 7-14 zile pana cand primesc si ei un raspuns legat de situatia coletului, iar ca si compensatie primesc un mizilic de 100 puncte dupa ce primesc trotineta, adica vax. Intre timp a mai si scazut pretul cu 7$. 🙂 Intrebarea mea ar fi…am ce sa le fac, eu, ca si client? Practic ma simt tepuit ca astept de peste 2 luni un colet trimis cu priority line…
Salut,
Au avut intarzieri mari pentru produsele voluminoase, eu abia saptamana trecuta am primit Ninebot ES2, cu Ready for UPS din data de 04/08/2018. Denumirea de Priority nu iti garanteaza un transport rapid, te scapa doar te taxe. Stiu ca Priority te duce cu gandul la ceva prioritar, insa nu este asa. De obicei ajungeau intr-o luna pachetele mari (gen trotinete, biciclete), insa in ultima perioada au ajuns in 2 luni de zile.
Buna ziua
Mai exista cupon de reducere?
Multumesc
Salut,
Foloseste cuponul de reducere din articol, inca functioneaza.
Sautare!
Cand iti ajunge ES2-ul ? 🙂
Salut,
Sper ca pana la sfarsitul lunii sa ajunga. 🙂
Mai merge sa le comanzi de pe gearbest?
La un ES2 imi afiseaza “No more shipping method to Romania”.
A mai patit cineva asa?
Momentan au o eroare in site de aceea nu pot fi comandate. Cred ca o sa isi revina zilele acestea.
Salut Madalin,
Multumesc frumos pentru raspunsul promt!
Nu cred ca e vreunul, pentru ca am 2: shippment no. si tracking no., tracking de UPS. Eu nu imi dau seama daca a plecat deja sau e inca in warehouse sorting center. Daca spui ca e normal, atunci mai astept.
Multumesc mult inca o data!
Spor in tot ce faci!
Pentru putin. Asemenea!
Salut Madalin,
Am comnadat pe 13/8 o trotineta ninebot es1 la GB folosind cupon de pe site-ul tau. Pe site-ul lor de urmarire gasesc acelasi raspuns de aproape 2 saptamani. Cel de mai jos:
Destination: Romania
Origin: Unknow No Corresponding Track
First vessel Query takes : 1254 MS
2018-08-15 08:55:21Departure in Location Warehouse Sorting Centre.
Te rog sa-mi spui, daca stii, daca este normal sau ar fi bine sa ii intreb despre statusul livrarii. Multumesc anticipat!
Liviu
Salut,
Este normal. Ai primit tracking pentru UPS?
Salut, si eu am una, am aproape 1000km cu ea, am si bateria extinsa, singurul minus, o sa fie schimbatul anvelopei fata, cei de la ninebot romania sustin ca nu se poate schimba, numai cu tot cu motor… adica 120euro.
Salut,
Ai cumparat-o din China?
Salut Vlad.
Doua intrebari as dori sa-ti pun:
De ce trebuie schimbata anvelopa fata la 1000 km?
Bateria suplimentara de unde ai cumparat-o?
Multumesc.
Salut,
Ceva cupon nou?
Mulțumesc
Salut,
Momentan nu exista cupon, insa are pret bun in acest depozit, cu livrare gratuita, fara alte taxe.
Salut.
Comandata prin acel link este fara taxe vamale chiar daca vine din China?
Mersi
Salut,
Da, asa este.
Salut,
Am si eu acelasi model, de aproape o luna de zile, castigata la un concurs si nu pot sa spun decat ca este super pentru oras. Merita toti banii. De cand o am nici nu am mai scos masina din garaj. Autonomia e perfecta pentru plimbarile prin oras, plus ca se incarca si super rapid, o poti incarca cat stai la o cafea, in oras.
Salut,
Exista cupon pentru ES1? Crezi ca va aparea ceva reducere sau cupon cat de curand pentru M365?
Salut,
Ti-am raspuns putin mai sus. 😀
scuze, nu vazusem ca se postase comentariul, multumesc pentru raspuns
Salut,
Exista vreun cupon pt ES1? crezi ca pentru M365 va fi vreun cupon sau reducere cat de curand?
Multumesc
Salut,
Momentan nu exista, dar o gasesti cu pret bun aici. Pentru M365 cel mai probabil o sa apara, insa nu stiu sa-ti spun exact cand.
^ Madalin multumesc pentru raspuns.
Pana la urma cred ca o sa aleg M365 intrucat gasesti absolut toate piesele de schimb si sfaruri pozibile pe net.
Desi Ninebot-ul arata muuuuuuult mai bine (+ bateria externa) tosusi nu gasesti nicio piesa de schimb pe net si asta inseamna ca voi sta la mana importatorului oficial care va profita de asta si va avea preturi nesimtite la piese si la suportul tehnic. 🙂
Salut Madalin,
Avand in vedere ca ai ceva experienta cu aceste trotinete electrice, intre Ninebot ES 2 (chiar daca nu ai acest model) si Xioami m365 ce ai alege ?
Punand in balanta toate avantajele si dezavantajele…
Care dintre cele 2 este mai placuta la utilizare si mai usor de intretinut ?
Salut,
Greu de spus, insa cred ca pana la urma as alege M365, si asta doar pentru confortul oferit de roti, alte avantaje nu prea gasesc acum. Autonomia oricum difera destul de putin iar la Ninebot o poti extinde cu ajutorul unei baterii externe, daca chiar ai nevoie de autonomie mai mare. Daca Ninebot ar fi avut anvelope umplute cu aer, cel mai probabil nu as mai fi ales M365. Imi plac mult LED-urile de la ES2 dar si sistemul de pliere pare mai robust. De intretinut cred ca ambele au nevoie de minima mentenanta, eu in ~700 KM facuti cu M365 nu i-am facut absolut nimic, atat ca o sterg de praf aproape dupa fiecare utilizare. 😀
LE. Am uitat sa mentionez ca si rotile umplute au avantajul lor, scapi de grija penelor. Totusi, acest avantaj vine la pachet cu confortul scazut.
Salut, foarte interesant rewiew.ul tau, însă am o intrebare, garanția este valabilă și în românia în cazul în care o achiziționez de pe gear best?
Salut,
Chiar nu stiu, nu am fost interesat de acest lucru prea tare. Trebuie sa ii intrebi pe cei de la Ninebot Romania. Din ce stiu aveau service contracost.
Buna! Am citit de mai multe ori review-ul de la Xiaomi.. De cateva zile ma tot gandesc daca sa imi iau trotineta de la Xiaomi, asteptam o reducere etc. Acum citesc si parerea ta pt Ninebot.. Ideea e ca as fi interesata sa iau modelul ES2, motiv pentru care as avea nevoie de o parere in acest sens, ca si o comparatie plus minus, strict pe modelul ES2. Ce ar fi mai de preferat intre Xiaomi 365 si modelul Ninebot ES2? Eu in principal doresc trotineta pt munca, ceea ce inseamna un drum ce mai are si denivelari plus, cel mai important, am si o rampa de urcat. Ma intereseaza durabilitatea pneurilor (ceea ce am vazut ca la 365 e cam problematic..), eficienta franei (tinand cont ca 365 are si frana pe disc) etc.. Multumesc mult.
Salut,
Daca o vrei strict pentru anvelope, ES2. Daca o vrei pentru confort, cred ca M365.
Salut.
Nu merita difenta de bani pentru M365?
Din cate citesc eu, asta are rotile rigide, viteza maxima mai mica decat M365 si autonomie mai mica. Are vreun avantaj fata de cea de la Xiaomi? sau e doar o alternativa pentru cei care vor sa dea mai putini bani.
Urmaresc de ceva timp blogul tau si imi place foarte mult. In curand vreau si eu sa-mi cumpar M365 la care astept cod de reducere, pentru ca are totusi un design mai frumos si multe avantaje fata de asta, si vreau sa-ti spun ca fara blogul tau probabil as fi ajuns sa dau tot atatia bani pe ceva prost din hypermarket, pentru ca nu am voie sa dau de permis si va trebui sa ma bazez mereu pe altceva, iar o trotineta electrica e perfecta.
Salut,
Mersi pentru apreciere!
Are si cateva avantaje. Desi nu e la fel de confortabila precum M365 scapi de grija penelor. In plus, poti mari autonomia, cu o baterie externa ii poti adauga inca 25KM in plus.