După trolerul de la Xiaomi, am zis că trebuie să am și rucsacul pentru laptop, să fie pachetul complet. Glumesc! Chiar aveam nevoie de un rucsac în care să-mi țin drona, laptopul, bateria externă și restul de gadget-uri pe care le car cu mine când mai plec în vacanțe.
Aveam un rucsac de la Decathlon (foarte rezistent și bun de altfel), însă nu era compartimentat. Ideea este că nici nu aveam cum să am pretenții ținând cont de faptul că am plătit pentru a-l achiziționa doar 50 de lei. Cel de la Xiaomi costă tot cam la fel, doar că aici este vorba de dolari, nu lei. 😀 Pentru cei interesați, acesta oate fi cumpărat de aici.
Este confecționat din materiale de calitate, iar partea superioară dintr-un material rezistent la apă. Nu trebuie să-ți faci griji dacă te prinde ploaia cu el pe afară. Finisajele sunt cele cu care producătorul chinez ne-a obișnuit, excelente. Are o capacitate maximă de 26L (super încăpător) și suportă cel mult 30 de kilograme.
Ce-i drept, eu n-am pus atâta greutate pe umerii mei, însă având în vedere cum arată, tind să cred că rezistă. Acum nu știu dacă pot căra eu 30 kilograme prea mult drum, posibil ca după să am nevoie de aparatul pentru masaj cu electrostimuli.
Rucsacul Xiaomi este special pentru pasionații de tehnologie. Spun asta, deoarce el este compartimentat fix pentru telefon, laptop (maxim 15,6 inci), baterie externă, dronă, etc. Se așează foarte bine, are chingi cu burete foarte comode, iar pe spate este prevăzut tot cu burete, astfel încât să nu fii deranjat de ceea ce ai în interior sau.
Are 2 compartimente, unul special pentru laptop de 15.6 inci (plus o tabletă de 10 inci și chiar un alt laptop ceva mai mic) și încă unul pentru dronă și restul de gadget-uri. Pe laterale are 2 buzunare mici (pentru cabluri și alte chestii pe care vrei să le ai la îndemână), iar sus un alt buzunar, pentru acte cel mai probabil. Revin și cu video, să vă faceți o idee despre căt de multe intră în acest rucsac.
Intra si drona de la Xiaomi?
Da, intra.
.. l-am luat pe 11.01.2018 si am dat pe el 570 lei .. la chinezi era (daca imi mai aduc aminte corect) ca mai ieftin cu vrei 20-30 de lei … 😀 .. acum, chiar sunt curios cum o arata filtrul dupa utilizare .. mai are 8% “viata” si filtrat cica vreo 3.185h (aer purificat 118.268 m2) … 🙂
P.S. .. daca vrei sa-ti iei (sau ai deja) au pe geekbuying filtre pentru el la $30 .. mie mi se pare ca sunt cel mai ok la pret !
L-am vandut deja. 😀 Eu il luasem sa mai scap de praful din casa, insa nu prea ma ajuta. Pentru fum de tigara si mirosuri neplacute cred ca isi face treaba bine.
Eu intru la ei si dau doar pe xiaomi … mi-am mai luat de la ei Mi LED Desk-Lamp, purificatorul de aer pt. masina MiJia Mi-Car si purificatorul de aer Mi Air 2 la preturi mai bune decat erau pe gearbest … nu stiu cum de au avut preturile alea, dar a meritat ! 🙂
De curiozitate, cât ai plătit pentru purificator? Eu l-am luat de la GB cu aproximativ 480 lei. Acum văd că e $99
Salutare … un pret mai bun au astia de la QM .. stiu ca sunt carnati cu garantiile, dar la un rucsac merita … au pret foarte bun la acelasi model : quickmobile.ro/laptopuri/genti-laptop/xiaomi-rucsac-mi-city-gri-dark-188534 .. Eu mi-am mai luat de la ei quickmobile.ro/laptopuri/genti-laptop/xiaomi-geanta-mi-business-negru-188527 si pe asta quickmobile.ro/laptopuri/genti-laptop/xiaomi-rucsac-mi-city-gri-dark-188534 .. am dat 169 lei pe fiecare si tot era un pret mai bun ca in China !
Salut,
Da, ai dreptate, chiar au preturi bune. Nu vazusem pentru ca nu prea le frecventez site-ul. 😀