• Caută

DJI Spark (Fly More Combo) – review

Cu o întârziere de aproape 6 luni de zile, am reușit să scriu review-ul pentru drona de la DJI. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Drona am cumpărat-o din China, undeva la începutul lunii decembrie 2017, iar în acea perioadă era ultimul model lansat de producătorul chinez. Între timp a mai apărut un alt model (Mavic Air), despre care pregătesc un alt review, pe care sper eu să-l postez cât de curând. Până atunci însă poate ești curios să afli care sunt impresiile mele despre DJI Spark, după aproape jumătate de an de utilizare. 🙂

Trebuie menționat faptul că eu am ales pachetul Fly More Combo, așa cum am specificat și în titlul articolului, adică drona plus următoarele accesorii: elice, apărători pentru elice, 2 baterii, încărcător, cablul de alimentare, hub pentru încărcarea bateriilor, telecomandă, cutia de depozitare precum și o geantă de umăr.

DJI Spark Fly More Combo - cutie utila

Geanta este inutilă, eu nu am folosit-o deloc, asta pentru că drona nu poate fi așezată cum trebuie în interior, iar acumulatorii nu încap. În schimb, am cumpărat așa ceva. Dacă alegi să o cumperi din China poți adăuga în coș și geanta respectivă plus acestă protecție pentru gimbal, pentru a le avea atunci când drona ajunge.

De ce am cumpărat-o din China? Păi nu cred că mai e nevoie de explicații. Produsele DJI sunt mult mai ieftine la magazinele din China. De exemplu, modelul fără telecomandă și baterii extra costă în această perioadă undeva la 1500 lei, iar versiunea din review (Fly More Combo) poate fi cumpărată cu 2100 lei (taxele și costul transportului sunt incluse). Sunt livrate prin curier în maxim 3 săptămâni. Dacă ești interesat s-o comanzi și tu, îmi poți lăsa un comentariu iar eu te pot ajuta cu un cupon de reducere.

DJI Spark

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA

Pentru modelul DJI Spark Fly More Combo (RTF) din depozitul CN-006 (Europa cu livrare in 3-5 zile), folosește cuponul {{button%COPIAZĂ CUPON%https://madalinliviu.ro/db6p%HKSPARKC}} care scade prețul dronei la 558$ (undeva la 2200 lei), incluse fiind și toate taxele.

CONSTRUCȚIE

DJI Spark Fly More Combo - pachet complet

Nu degeaba DJI este considerat un Apple al dronelor. Spark vine într-o cutie albă, foarte frumos ambalată. Cântărește 302 grame și pentru că nu poate fi pliată, aceasta ocupă mai mult spațiu decât mi-am închipuit eu inițial. O cutie destul de mare tot vei căra după tine atunci când vei vrea să faci poze sau să filmezi, evident dacă vei opta pentru modelul Fly More Combo, care vine la pachet cu telecomandă și baterii extra. Dacă nu iei versiunea cu extra baterii și telecomandă, vei avea un bagaj mai mic, însă nu știu cât de ușor îți va fi să o controlezi doar din smartphone sau prin gesturi.

DJI Spark Fly More Combo - constructie

Drona este foarte bine construită, beneficiind de finisaje de calitate și materiale premium. Din acest punct de vedere nu ai ce să îi reproșezi. Este un produs premium care livrează ce promite. Un avantaj al acestui model este faptul că nu trebuie înregistrat precum cele mai scumpe. Nu trebuie să-ți bați capul cu autorizații, însă asta nu înseamnă că o poți ridica oriunde. Eu am ridicat-o doar în spații larg deschise și nu deasupra oamenilor. Deși îmi inspiră încredere, nu am vrut să risc.

UTILIZARE

DJI Spark Fly More Combo - utilizare

Înainte de porni drona trebuie să descarci aplicația dedicată pe telefon, să îți faci un cont DJI și apoi să o conectezi prin intermediul conexiuni WiFi. Aceasta trebuie activată, iar apoi urmează o serie de update-uri. Procesul în sine pare destul de simplist, însă în realitate nu este deloc așa. Mie mi-a luat o zi întreagă să-mi dau seama că drona trebuie activată utilizând codul QR de pe cutie. Fără activare nu poți ridica drona, așadar, înainte de prima pornire ai grijă ca bateria să fie încărcată.

Posibil să scrie în manualul de utilizare acest lucru, însă fiind mai gros decât o carte, nu cred că stă nimeni să citească fiecare pagină. Aș fi crezut că este mai intuitivă și mai ușor de folosit, însă nu este deloc așa, cel puțin nu prima dată când o instalezi și o activezi. Dacă la capitolul hardware pot fi comparați cu Apple, la capitolul software eu personal nu le acord notă de trecere celor de la DJI. Aplicația este slabă, iar la fiecare pornire trebuie să apară câte un update sau o eroare inexistentă, care se rezolvă evident cu închiderea aplicației.

DJI Spark Fly More Combo - senzori

Drona poate fi controlată în 3 moduri diferite: prin intermediul smartphone-ului, telecomenzii sau prin gesturi. Din punctul meu de vedere, cel mai ușor mod este utilizând telecomanda dedicată, însă dacă nu ai, o poți face destul de bine și cu telefonul. Trebuie să instalezi aplicația DJI GO 4 (disponibilă atât pe iOS cât și pe Android) și vei avea butoanele de pe telecomandă direct pe ecranul telefonului. Clar nu o vei putea zbura la fel de bine ca și cu telecomanda, însă pentru un selfie cred că te poți descurca onorabil.

Pe ultimul loc rămâne controlul prin gesturi. Deși a fost promovată ca fiind o dronă care poate fi controlată doar cu ajutorul mâinilor, mai este mult până acolo. Da, acest mod funcționează, însă până când vei ajunge să folosești drona exclusiv prin gesturi, este foarte probabil că vei ajunge să îi cumperi o telecomandă. Utilizarea acestora necesită timp și multă răbdare. Pe scurt, nu e chiar atât de ușor precum promite producătorul, însă pe viitor poate vor fi îmbunătățite aceste aspecte.

DJI Spark Fly More Combo - telecomanda

Odată activată și sincronizată cu telefonul, aplicația DJI este destul de simplistă, fără prea multe opțiuni sau setări de făcut. Dacă nu ai mai folosit o dronă până la momentul respectiv, o poți seta pe modul Beginner, care îți limitează distanța maximă la care o poți ridica, precum și viteza maximă cu care poți rula. Restul de informații prezente în aplicație sunt destul de intuitive, deci nu cred că are rost să le explic.

PERFORMANȚE

DJI Spark Fly More Combo - camera

Drona poate fi folosită atât în exterior, cât și în interior. Dacă o vei ridica în interior nu vei avea semnal la GPS, așadar, trebuie controlată cu grijă. Dacă ești începător, îți recomand să o lansezi doar în exterior, în spații larg deschise, asta până îi înveți butoanele. Eu am încercat să o ridic în casă și m-am ales cu o mică rană la mână.

În exterior aceasta poate fi ridicată direct din mână (dacă este activat modul “Gesture”), printr-un dublu click a butonului “Power” sau de pe pământ, direct din aplicație. Eu i-am dat drumul mereu din mână, pentru ca am vrut să îi protejez gimbal-ul, care mi se pare că poate atinge pământul foarte ușor (drona nu are piciorușe de susținere).

DJI Spark este dotată cu un senzor în partea frontală, care poate evita obstacolele ce apar cu 1.5-2 metri înainte. Totuși, vorbim doar despre obstacolele care îi apar în față, cele din lateral, de sus sau din spate, nu le poate evita, pe acelea fiind necesar să le eviți tu. Atunci când bateria ajunge la 15% aceasta se va întoarce automat la locul din care a fost lansată, însă dacă nu vrei acest lucru poți opri procesul.

DJI Spark Fly More Combo - baterie

Este extrem de stabilă, inclusiv atunci când este folosită pe modul sport (unde ajunge la viteză maximă de 50 Kmh), și reușește să se descurce foarte bine. Este aproape imposibil să cadă din aer, chiar și când vântul bate destul de tare, aceasta rămâne stabilă. De asemenea, atunci când vântul este prea puternic vei fi antentionat să o manevrezi cu atenție.

La capitolul conexiune, Spark poate fi ridicată până la maxim 50 metri altitudine, combinată cu o distanță de maxim 50 metri. Cam asta e distanța în care nu vei avea probleme (prea mari) cu lipsa semnalului. O poți ridica și mai sus sau o poți duce ceva mai departe de atât, însă lipsa semnalului își va face apariția.

DJI Spark Mini Romania

Eu am fost puțin dezamăgit, mă așteptam să o pot duce mai departe, însă chiar și în zone fără interferență, distanța maximă nu este deloc cea din specificațiile producătorului. În plus, au fost situații când îmi apărea semnal slab chiar și atunci când ridicam drona la 10 metri altitudine, din motive știute doar de DJI. Am încercat să conectez telecomanda prin cablu MicroUSB, însă nici așa nu am simțit vreo îmbunătățire vizibilă. Este ușor de utilizat atunci când este în aer, însă trebuie să fii mai tot timpul cu ochii pe ea.

Cu o singură baterie DJI ne asigură că avem o autonomie de până la 16 minute. În realitate, autonomia este de maxim 12 minute. Dacă vei folosi și modul Sport, cu siguranță nu vei obține mai mult de 10 minute de zbor. Bateria se încarcă în mai puțin de o oră, folosind hub-ul cu care vine la pachetul versiune Fly More Combo. Se poate încarca și prin intermediul portului MicroUSB (ceea ce înseamnă că poți folosi chiar și o baterie externă), însă în cazul acesta va trebui să aștepți mai mult pentru o încărcare completă.

CAMERA

DJI Spark face poze reușite și filmează foarte bine. Ca să dau un exemplu, aș putea compara camera acesteia cu cea pe care o găsim la un smartphone de top precum OnePlus 5T. Filmează la rezoluție FullHD iar pozele sunt făcute la rezoluție maximă de 12 megapixeli. Las atașate câteva imagini, dar și o filmare, toate scoase din dronă, fără modificări sau filtre.

CONCLUZIE

Nu este drona perfectă, însă dacă vrei poze și video de calitate, cu siguranță nu vei da greș cu acest model. Mi-ar fi plăcut ca instalarea să se facă mai simplu, iar aplicația pentru mobil să nu aibă atâtea erori în utilizare. Nu stă prea bine la capitolul semnal, însă chiar dacă rămâi în aer cu ea, știe să se întoarcă singură de unde a plecat, deci nu trebuie să-ți faci prea multe griji. Acum, pentru că a apărut și Mavic Air, prețul a scăzut destul de mult, ceea ce înseamnă că este momentul oportun pentru a o achiziționa.

DJI Spark

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA

✔️ construcție bună
✔️ cameră foto/video foarte bună
✔️ stabilă în aer

❌ aplicație pentru mobil neoptimizată
❌ complicat procedeul de activat

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

44 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.