Dacă ești o persoană care ține la documentele, fotografiile sau parolele sale, atunci un SSD extern îți va fi extrem de util. Până de curând foloseam pentru a salva cele menționate mai devreme, un HDD extern de la Western Digital, care și-a făcut treaba cu succes. Totuși, acesta avea unele limitări care m-au făcut să-mi îndrept atenția către un SSD exten. PC-ul personal are instalat un SSD de aproape 5-6 ani de zile, așadar, știam care sunt avantajele unui astfel de dispozitiv. Comparativ cu un HDD extern clasic, un SSD portabil are și alte avantaje, pe lângă viteza de transfer foarte mare.
În cazul meu, a contat foarte mult faptul că îl pot ține “la grămadă” cu restul de gadget-uri, fără să mă mai gândesc că se poate întâmpla ceva. HDD-ul clasic îl țineam mereu separat, într-o husă, pentru a evita loviturile sau șocurile. Un alt avantaj este acela că SSD-ul extern Samsung (și cred că orice SSD extern), poate fi conectat rapid la orice telefon cu port USB Type-C. Nu trebuie decât să activezi funcția OTG a telefonului și automat ai acces la toate datele de pe SSD. Consumă atât de puțin încât se poate alimenta direct de la smartphone, precum un stick de memorie USB. Având în vedere că majoritatea timpului suntem cu telefonul în mână, cred că acest avantaj este și cel mai mare.
Și nu în ultimul rând, un alt avantaj pe care îl găsesc la acest SSD portabil este mărimea. Ca să îți faci o idee, Samsung T5 este aproape cât 2 stick-uri USB puse cap la cap. Este extrem de mic și de ușor, îl poți ține chiar în buzunarul de la cămașă, pe când acest lucru nu îl poți face cu un HDD extern, indiferent de capacitatea sa.
SSD-ul extern Samsung T5 l-am cumpărat din China, mai exact de pe site-ul celor de la GearBest.com, prețul plătit fiind aproape la jumătate față de cel practicat de magazinele din România, mai exact $169. Același SSD este și la noi, însă așa cum am menționat, prețul este considerabil mai mare, nu trebuie decât să dai o căutare pe Google și vei vedea că am dreptate. Varianta aleasă de mine a fost cea cu capacitate de 500GB, culoare Lake Blue, adică albastru.
Samsung T5

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA
DESIGN ȘI CONSTRUCȚIE
Prea multe n-ar fi de spus, fiind un SSD extern, însă trebuie menționat faptul că acesta este construit în totalitate din aluminiu, cu finisaje de cea mai bună calitate. Pe una din laterale are un LED albastru care se aprinde atunci când acesta este conectat la PC sau smartphone. Așa cum am menționat mai sus, este extrem de ușor (cântărește numai 51 de grame) și măsoară 74 x 57.3 x 10.5mm. Cei de la Samsung specifică faptul că rezistă dacă îl scapi din mână de la o înălțime de până la 2 metri (nu pot confirma) 😀 . Mi-ar fi plăcut să aibă și piciorușe aderente, pentru că fiind foarte ușor, acesta are tendința de-a se ridica de pe birou.
În cutie vine împreună cu 2 cabluri solide de tip USB Type-A-USB Type-C și USB Type-C-Type-C (cablu pentru smartphone sau pentru laptopuri de tip MacBook). Vei găsi și un manual de utilizare în limba engleză (chiar dacă îl cumperi din China). Este disponibil în următoarele versiuni: 250GB, 500GB, 1TB și 2TB. Cei de la GearBest nu au decât versiunea de 500GB, care este mai mult decât suficientă pentru backup.
Samsung spune că viteza maximă de transfer a acestui SSD este de 540MB/sec atunci când citește și 515MB/sec atunci când scrie, însă pentru a putea atinge aceste viteze este nevoie ca PC-ul sau laptopul să fie dotat cu porturi USB 3.1 (a doua generație). Dacă ai USB 3.0, viteza maximă pe care o poate atinge este de 500MB/sec, iar prin intermediul portului Type-C viteza maximă este de 450MB/sec. Prin USB 2.0 viteza scade până la 50MB/sec.
SSD-ul vine și cu o aplicație care îți permite să îl encriptezi, putând fi accesat numai prin intermediul parolei. Există aplicație atât pentru Windows, cât și pentru MAC sau Android. Este o aplicație destul de ușor de utilizat, însă nu știu și cât de sigură. Personal, eu nu m-aș baza pe un software de acest gen.
PERFORMANȚĂ
Trebuie menționat faptul că din cei 500 GB, doar 466 GB pot fi utilizați cu adevărat. Așa cum mă așteptam, viteza acestuia este una foarte bună, l-am testat cu cablul original pe care l-am primit în cutie, la un PC cu USB 3.0. A reușit să copieze un folder cu capacitate de 27.8GB în 3 minute si 44 de secunde (de pe SSD pe PC, tot SSD). Atunci când l-am mutat înapoi (de pe PC pe SSD-ul extern), acesta l-a copiat într-un minut și 39 de secunde. Am încercat să transfer și de pe HDD-ul extern, direct pe SSD-ul extern, iar viteza maximă atinsă a fost de 80MB/sec Așadar, vorbim despre un SSD rapid, pe care te poți baza atunci când ai nevoie. Las câteva imagini cu testele efectuate.
CONCLUZIE
Dacă îți dorești un device puțin mai mare decât un stick de memorie, însă cu capacitatea unui HDD extern clasic, atunci Samsung T5 merită. Evident, este puțin cam scump, însă dacă alegi să îl comanzi din China, prețul acestuia cred că devine destul de atractiv. Cu 650 lei (prețul din China) cumperi din România un stick de memorie cu capacitate de 256GB.
Samsung T5

Este perfect, nu am dat despe el prin ce am citit. 1TB la dimensiunile alea, viteze asemanatoare si doar $99, BUY! 🙂
Mersi
Cu placere! 😀
Salut Madalin, LA MULTI ANI si mult succes si in 2020 cu acest blog!
Sunt in cautare de un asemenea produs portabil, usor, mic, rapid si acest Samsung T5 500G am vazut ca e in top in mai multe review-uri in comparatie cu Sandisk Extreme si WD My Passport. In acest moment pe eMag este 450 lei si pare un pret bun pentru un comerciant care are preturi umflate si reduceri fictive. Ai o propunere mai buna de pe unul din site-urile la care ai cupoane?
Mersi
Salut,
Multumesc mult, asemenea si tie! Daca cauti ceva mai accesibil, te poti orienta catre modelul acesta. Are review-uri destul de bune.
[…] am unul de la Samsung, cumpărat tot de la GearBest, de care sunt foarte mulțumit, dar am zis că un SSD extra nu […]
Buna Madalin
Ai cumva un cupon pentru asta?
Multumesc
Salut,
Din pacate momentan nu exista cupon de reducere.
Mai exista cupon de reducere?
Momentan nu, insa are pret bun aici, $169. Recomand ca metoda de livrare Belgium Registered. 😀
Foarte bun pretul. Am luat si eu astazi unul. Mersi Madalin de pont.
Cu placere.
Mai bine il faceau un stick, nu mai stateau cu cablul ala. Nu ii vad rostul.
Stick costa mai mult. 🙂
Foarte util. Mersi pentru review.
Foarte tare, de asa ceva am si eu nevoie! Multam’ pentru recomandare! 😀
Il vazusem si eu la emag, cu ~1110 lei. Acum vad ce adaos au magazinele de la noi…..
Cupon nu ai pentru el?
Momentan nu, posibil sa apara zilele urmatoare.
Functioneaza si pe iOS?
Salut,
Nu stiu sa-ti raspund, nu am iPhone, insa am vazut ca are aplicatie doar pentru Android.
Este super mic, e incredibil la ce s-a ajuns, îmi aduc aminte când aveam hdd extern de 3.5 inci, o cărămidă, iar ăsta e mai mic decât un pachet de țigări. Mă bate și pe mine gândul să-l cumpăr, l-aș atașa la router și așa aș avea acces la date de oriunde din camera, de pe orice dispozitiv.