• Caută

Testez OnePlus 5T – primele păreri

Așa cum spune și titlul, de câteva zile testez OnePlus 5T, versiunea cu 6GB de RAM și 64GB pentru stocare. Așadar dacă aveți întrebări, curiozități sau vreți să testez ceva anume, acum este momentul potrivit să mi le adresați. Până acum pot spune sincer că este cel mai bun telefon chinezesc pe care am pus mâna.

Sper să nu se schimbe acest lucru până la review-ul final, însă sunt destul de slabe șansele. Știu că am zis acest lucru și la Mi Mix 2, Mi6 sau chiar Mi Note 2, însă OnePlus 5T vine dintr-o ligă superioară, se simte imediat ce îl scoți din cutie și îl ții în mână.

OnePlus 5T - primele pareri (6)

Ecranul AMOLED m-a lăsat fără cuvinte, fiind comparabil cu cel de la telefoanele Samsung sau retina de la Apple. Testând doar telefoane cu ecran IPS, acum mă întreb cum am rezistat atâta timp fără un display AMOLED. Este adevărat, și Mi Note 2 are AMOLED, însă cred că este ceva de o calitate mai slabă, nu poate fi comparat cu cel de pe OnePlus 5T.

OnePlus 5T - primele pareri (3)

Camera foto este excelentă, iar recunoașterea facială te face să uiți de senzorul de amprentă de pe spate. Nu mă vedeam vreodată să spun acest lucru, însă senzorul de amprentă îl folosesc în puținele momente când nu pot folosi Face Unlocking.

OnePlus 5T - primele pareri (2)

Deși sunt fan MIUI, interfața celor de la OnePlus 5T este ca o gură de aer proaspăt pentru Android. Se mișcă impecabil, toate aplicațiile pornesc instant, nu exagerez deloc când spun că este cel mai rapid telefon pe care l-am folosit până acum. Până acum totul este la superlativ, chiar nu i-am găsit puncte slabe. Urmează să mai testez camera și să văd ce autonomie are în diverse condiții de utilizare, însă până acum cei de la OnePlus m-au făcut să uit de orice alt telefon.

OnePlus 5T - primele pareri (5)

Modelul testat de mine este cumpărat de pe site-ul celor de la GearBest.com, prețul plătit fiind considerabil mai mic decât decât în România sau chiar de pe site-ul oficial al producătorului (~1800 lei). Revin cu mâine și cu o galerie de imagini cu acest smartphone.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

105 comentarii
  • Salutare. Daca se strica sau vine cu un defect de fabrica cum rezolvi cu garantia pe gearbest sau site-urile din China? Are garantie internationala?

  • Buna Madalin, Doresc sa imi cumpar OP6 varianta RED de 8gb si 128 gb .

    Pe site-ul OnePlus US este 580 de dolari. Intrebarea mea este de unde pot sa il achizitionez la un pret apropiat de cel de pe site-ul oficial?

  • ma intereseaza si pe mine oneplus 5t, varianta 8 ram, dar pe siteul producatorului nu se mai vinde. stii alt site de unde il pot cumpara? siteurile din Ro il vand prea scump

  • Salut Mădălin, as vrea sa cumpăr un OnePlus 6. De unde sa il iau din China la cel mai bun pret? Parca nu l-as lua de pe site de le ei(Polonia) deoarece mi se pare cam scump – 520€(2400 lei) varianta de 64gb si 6gn Ram. Mersi fain, Daniel

    • Salut,

      Din China îl poți lua cu aproximativ $500, toate taxele incluse. Dacă ești interesat îți pot lasa link si cupon.

  • 1
  • 2

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.