• Caută

Căști audio Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C / mufă jack 3.5mm – review

De când Mi6 a devenit telefonul meu de zi cu zi, căștile clasice cu mufă tip jack pe care le foloseam, au devenit cam inutile. Este adevărat, există un adaptor care vine la pachet cu telefonul, ba chiar puteam folosi adaptorul Bluetooth de la Xiaomi, însă ca să fiu sincer, când îmi era lumea mai dragă, eu îl uitam acasă. Așa că am considerat că o pereche de căști cu mufă de tip USB Type-C mi-ar fi de folos.

De curând cei de la Xiaomi au lansat niște căști accesibile, cu conector USB Type-C și funcție pentru anularea zgomotului de fond. Spun accesibile, deoarece le compar cu alte modele cu funcție pentru Active Noise Canceling, care sunt mult mai scumpe. Acestea, la momentul scrierii articolului, costă cam 50$. Eu le-am cumpărat de pe site-ul celor de la GearBest.com, transportul până în România fiind gratuit.

În general, cei de la Xiaomi sunt recunoscuți pentru căștile de bună calitate cu preț accesibil, iar acest model nu face excepție de la regulă. Este adevărat, nu am avut alte modele de căști Xiaomi cu care să le compar, însă din review-urile citite pe internet, am observat faptul că multe persoane le apreciază și sunt mulțumite, inclusiv și de cele mai ieftine, sub 20$. Nu știu dacă are importanță să menționez asta, însă căștile sunt create în colaborare cu muzicianul Luca Bignardi. Pentru mine n-a contat, am aflat abia după ce le-am cumpărat.

Pentru cei care nu știu cum funcționează și ce presupune funcția pentru anularea zgomotului de fond, detaliile următoare s-ar putea să fie de folos. Căștile integrează niște microfoane de mici dimensiuni, care detectează zgomotele din jur și emit în difuzoare un sunet cu o formă de undă opusă. În felul acesta, cele 2 sunete se anulează, rezultând astfel 0 zgomot de fond, cel puțin în teorie.

Am testat și modelul cu mufă tip jack 3.5 mm. ZBW4386TY

Xiaomi Active Noise Canceling Jack 3.5mm

Pentru că în ultima perioadă am folosit foarte mult timp laptopul Xiaomi, aveam nevoie de o pereche de căști cu Active Noise Canceling, dar cu mufă jack de 3.5 mm, cele din articol nefiind compatible.

Pentru că am fost extrem de mulțumit de versiunea cu USB Type-C am decis să iau Xiaomi 3.5 Noise Reduction Hybrid In-ear Earphone, adică aceleași căști, doar că de această dată portul USB Type-C a fost înlocuit de mufa tip jack de 3.5 mm. Am vrut să actualizez acest articol pentru cei interesați strict de acest model.

Diferențele de construcție nu sunt foarte mari, însă există. Telecomanda pe fir este mai mare (asta deoarece acestea integrează baterie, pentru ANC, care se încarcă prin portul MicroUSB ) iar anularea zgomotului de fond se face în 2 trepte. Calitatea este la fel de bună, însă în cazul acestora, este prezent mai mult aluminiu decât ceramică.

Sunetul este același iar anularea zgomotului de fond funcționează foarte bine. Acum, după ce le-am folosit pe cele cu USB Type-C o perioadă mai lungă, pot spune că funcția de ANC este mai eficientă în spații unde există zgomot în permanență (în avion, metrou, autobuz).

Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C vs Jack 3.5mm

Xiaomi Active Noise Canceling

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA

CONSTRUCȚIE

Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C - review (3)

Așa cum era de așteptat, căștile vin ambalate frumos, precum oricare alt produs Xiaomi. După ce desfaci cutia din carton, vei găsi căștile într-o cutie din plastic (pe care o poți folosi ulterior ca și cutie pentru transportul acestora), bonus 4 capete din silicon de diverse mărimi (XS, S, M și L), precum și o husă de protecție/transport din catifea. Există și un manual de utilizare în limba chineză/engleză, pentru cine are nevoie sau vrea să afle mai multe informații.

Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C - review (4)

Căștile dispun de un design modern și elegant, sunt construite din titan și cântăresc doar 20 de grame. Cablul are o lungime de 1.25, fiind îmbrăcat într-o împletitură textilă care la prima îl face să pară foarte rezistent. Pe cablu este prezentă și telecomanda, care practic face toată treaba pentru procesarea sunetului și care integrează și butoanele de control. Există un buton special care activează funcția de anulare a zgomotului, iar dacă aceasta nu este activată, căștile sunt precum unele normale. Atunci când este activată se aprinde un LED albastru pentru a te notifica.

UTILIZARE

Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C - review (5)

În primul rând trebuie să știi că aceste căști sunt 100% compatibile doar cu următoarele telefoane: Xiaomi Mi 5, MI 5S, 5S Plus, Xiaomi MIX, Xiaomi Note 2, Xiaomi Mi 6. Pot fi utilizate fără probleme cu oricare alt model, însă nu vor funcționa butoanele pentru controlul pieselor și cele pentru schimbarea melodiilor. Forma acestora este ușor ciudată, însă intră foarte bine în ureche. Chiar și fără funcția pentru anularea zgomotului activată, sunetul exterior este ușor anulat, datorită formei acestora care intră perfect în ureche.

Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C - review (1)

Calitatea audio este una foarte bună, nu distorsionează, iar sunetul are foarte mult bass, nu mă pot plânge de nimic. Chiar mi s-au părut mai bune decât căștile mele Samsung sau cele de la iphone. Funcția Active Noise Canceling reușește să anuleze destul de bine sunetul exterior, însă nu chiar de tot.

Personal, am fost ușor dezamăgit, însă fiind vorba despre o pereche de căști care costă doar 70$, trebuia să mă aștept, este clar că nu pot oferi aceleași performanțe precum o pereche de căști cu Active Noise Canceling care costă 200$. Totuși, fac treabă destul de bine, reușesc să anuleze cam 70% din zgomotul exterior. Ca să îți faci o idee, vocea unei persoane este mai greu de anulat, însă zgomotele produse de aglomerația din oraș sau din autobuz, muzica din exterior, sunt aproape complet anulate. De asemenea, calitatea sunetului nu este afectată atunci când modul pentru anularea zgomotului este activat.

Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C - review (6)

CONCLUZIE

Dacă îți dorești o pereche de căști accesibile, care să se audă bine, să anuleze și zgomotul de fond, însă nu ești dispus să plătești foarte mult, atunci Xiaomi Active Noise Canceling USB Type-C sunt căștile pe care le cauți, merită banii! Sunt bine construite și par foarte rezistente. Pot fi utilizate și post de hands-free, însă doar dacă telefonul este compatibil.

Xiaomi Active Noise Canceling

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA

✔️ finisaje și materiale premium
✔️ sunet puternic, bass clar
✔️ anuleză bine zgomotul de fond
✔️ multe accesorii

❌ nu sunt 100% compatibile cu toate telefoanele

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

19 comentarii
  • Mai merita acum castile astea?? Caut ceva ANC de buget (daca se poate chiar bluetooth) iar acum Xiaomi sunt $25 (fata de 70 cand ai facut tu review-ul)

    • Nu le-am mai folosit de ceva timp, bine ca mi-am adus aminte de ele, trebuie sa le pun la vanzare. 😀 In ultima perioada am folosit castile astea.

      Unde le-ai gasit cu $25?

  • Eu am un S9+ și as vrea sa iau versiunea cu 3.5mm însă dacă nu funcționează cu alte telefoane decât cele de la Xiaomi e cam aiurea.. Oare nu le-au updatat să meargă cu orice telefon? Nici macar să apeși butonul de răspuns și microfonul nu funcționează?

  • Mie mi se par scumpe pentru ceea ce ofera plus ca nu sunt compatibile 100% cu alte telefoane, eu mi-am luat BlitzWolf BW-ES2 de care am auzit numai lucruri bune pentru ce ofera la 14$

    PS: zicea ca faci un comparativ intre xiaoyi dash camera si xiaomi mija car dvr, urmeaza ?

    • Sunt ieftine daca le compari cu alte casti cu active noise canceling.

      Referitor la test, il pot face, insa nu stiu daca sunt prea multi interesati. 😀

  • Ce misto sunt ambalate! Imi place ca vin cu mai multe dopuri, nu doar cu o singura pereche standard. Mi-ar trebui si mie niste casti mai bune, dar pana acum nu m-am indurat sa dau mai mult de 100 lei. O sa iau in calcul varianta ta atunci cand o sa ma decid sa-mi comand. Se gasesc cumva si in Romania?

  • Salut! Crezi ca aceste casti ar fi bune pentru a fi folosite in avion? Ma pregatesc sa zbor pentru prima data si mi-e cam teama, asa ca incerc sa-mi iau toate masurile necesare pentru a nu ma panica. O sa-mi pun filme si videoclipuri pe telefon, dar am citit ca ar fi indicat sa am si casti cu Active Noise Canceling pentru a fi mai ok, eu stiu, sa nu mai aud nimic din exterior, eventual nici zgomotul motoarelor daca ar fi posibil.

  • Salut,

    nu ți-au cerut de la vamă taxă având în vedere că depășesc 10 dolari valoare? Sau au și cei de la baggood o opțiune de priority line similar cu cei de la gearbest?

    Mersi.

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.