De când cu luminițele pentru sărbătorile de iarnă am șters praful de pe acumulatorii AA din dotare și i-am pus la treabă. Am 8 bucăți cu capacitate 2300 mah, pe care îi încarc la câteva zile pentru alimentarea acesteia. În timpul anului nu îi folosesc prea des, deoarece majoritatea gadget-urilor pe care le utilizez au baterie internă, dar pentru că această instalație consumă destul de multă energie, nu este rentabil să folosesc baterii.
Pentru încărcarea lor folosesc un încărcător Sanyo, destul de rudimentar aș putea spune, care încarcă simultan 4 dintre aceștia. Are doar 2 leduri care se sting după aproximativ 14 ore de stat în priză. Ce nu știu eu este dacă acestea se sting pentru că s-au încărcat acumulatorii sau pentru că există un sistem de protecţie împotriva încălzirii. Pentru că după aceste 12 ore de tras curent, frig acumulatorii, dar și încărcătorul.
Cred că ar fi mai util un încărcător pentru acumulatori cu display, care să îți poată afișa cât la sută s-au încărcat. Până acum n-am văzut decât la F64 ceva de genul, dar pare mult prea complicat și prea scump pentru cât și ce am eu nevoie. Am cumpărat și un tester pentru baterii, pentru a verifica dacă sunt încărcați, însă de fiecare dată când măsuram tensiunea acesta indica altă valoare, așa că am renunțat. 🙂