Din seria “Utile în casă”, astăzi avem un produs marca BlitzWolf pe care l-am pus și eu în Wishlist (asta în cazul în care va mai fi în stoc atunci când voi redecora baia). BlitzWolf nu mai este de foarte mult timp doar un producător de cabluri și încărcătoare, în ultima perioadă și-a mărit gama de produse, astfel că la sfârșitul anului trecut a fost listată în oferta Banggood această oglindă pentru baie, putând fi deja achiziționată cu livrare rapidă din Cehia.
Este disponibilă în 2 mărimi, 81.30 x 61.95 cm, respectiv 101.60 x 60.95 cm. Oglinda este reversibilă, deci poate fi montată pe latura lungă sau scurtă. Dispune de o zonă tip factor de mărire, potrivită pentru aplicarea machiajului dimineața, dar și de un întrerupător cu touch, amplasat în apropierea marginii inferioare. Tot de acolo se poate seta intensitatea sau temperatura de culoare a LED-urilor (lumină caldă sau lumină rece), asta deoarece rama din jurul oglinzii este iluminată. Lumina se oprește automat după 1h, în cazul în care butonul touch nu mai este atins.
Oglinda are o grosime de numai 55mm iar în spatele acesteia găsim un panou care trebuie racordat la rețeaua electrică a locuinței. Este echipată și cu un sistem de dezaburire, care ar trebui să țină oglinda uscată chiar și atunci când umiditatea din baie crește. Totuși, într-un review zona cu dezaburire apare doar în partea de sus, și nu pe toată suprafața oglinzii așa cum se înțelege din descriere. Chiar și așa, cu o porțiune redusă dezaburită, cred că este utilă această funcție, mai ales atunci când vrei să te bărbierești și oglinda s-a aburit după baie.
Sper ca produsul să beneficieze de un ambalaj corespunzător, pentru că vorbim totuși despre o oglindă. Din recenziile de pe site se pare că toți au primit-o în stare bună, deci posibil că s-au gândit și la acest lucru.
nu are nici ceas nici termometru, gasiti si in tara pana in 500 de lei, mai bune,trebuie sa ai priza langa oglinda, nu?
Salut Madalin
Mulțumim pentru articole.
In ceea ce privește oglinda, aplicand cuponul tau pretul ajunge 136 usd. Gresesc eu ceva?
Salut,
Nu greșești, se pare că s-a schimbat prețul.