• Caută

Meco Elevered Air Duster, mini-suflanta electrică de aer cu aspect compact

Dacă despre mini suflanta din review-ul meu am scris că are un design butucănos, iată că au început să apară și modele ceva mai finuțe. Meco Elevered Air Duster este unul dintre acestea, un gadget util celor care doresc să sufle laptopul, PC-ul sau orice alt aparat care necesită curățare periodică.

Dacă îl comparăm cu modelul pe care îl folosesc eu, viteza aerului suflat este mai mică, însă chiar și așa, s-ar putea să fie suficientă pentru suflarea prafului. În specificațiile tehnice se menționează o viteză de 23.8m/s în prima treaptă și 25.7m/s în cea de-a doua treaptă. Cel din review-ul meu promite până la 70m/s, însă acum nu știu cât de precise sunt aceste informații. 😀

Meco mini suflanta electrica

Zgomotul produs de acesta este de 90 decibeli, deci nu este foarte silențios. Meco Elevered are un acumulator cu capacitate de 6000 mAh care se încarcă prin intermediul unui port USB-C. Este dotat și cu un LED în partea din față, care are rolul de a te ajuta să observi mai bine fiecare urmă de praf chiar și atunci când este folosit în locuri mai întunecate.

În cazul în care aveți nevoie de o mini suflantă electrică, compactă, Meco Elevered poate fi o opțiune de luat în calcul. Este disponibilă în oferta Banggood.com cu prețul de $34.99 dacă folosiți cuponul de reducere . Livrarea este gratuită și se face prin curier, fără alte taxe suplimentare. Dacă vreți ceva mai puternic, dar cu o construcție mai rudimentară, recomand modelul de aici.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

3 comentarii
    • Super! Daca o compar cu modelul pe care il am eu pare a fi destul de slabuta, insa in specificatii apare ca fiind ok pentru PC.

      Tu ai luat-o de pe AliExpress parca, nu?

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.