Pentru a ne ușura procesul de livrare, dar și pentru a ne ține aproape, AliExpress se reinventează și cred eu că merge în direcția bună. Fiind vorba despre un marketplace uriaș, de puține ori se întâmpla să comandăm 2 produse diferite de la același vânzător. Și după cum bine știți, pentru fiecare comandă trebuia să facem câte un drum separat la poșta de cartier, atunci când pachetul ajungea.
Acest lucru este pe cale să dispară, asta deoarece AliExpress.com are acum un hub de sortare în Ungaria. Dacă ați comandat mai des în ultima perioadă, posibil să fi observat deja faptul că multe comenzi făcute în aceeași zi sau la maximum 2 zile depărtare, au fost grupate într-un singur pachet atunci când au ajuns în Europa. În contul de AliExpress, la informații despre livrare, acestea apar ca fiind “Combined Delivery’.
Inițial, fiecare comandă este trimisă cu un tracking number individual, însă atunci când acestea sosesc în Europa, respectiv Budapesta, sunt sortate și reambalate într-un singur pachet. Aici primesc și un alt tracking number, sub forma “LU……HU”.
Această opțiune nu doar că ne scutește de mai multe drumuri, dar ne garantează și faptul că nu vom mai fi taxați de poșta română pentru TVA sau pentru celebra taxă de prezentare în valoare de 8 lei. Toate pachetele care au beneficiat de “Combined Delivery” mi-au fost aduse acasă de către poștaș. Iarăși, ce am mai observat, este faptul că toate comenzile de acest tip ajung mult mai repede la destinație, respectiv într-o lună de zile.
Așadar, dacă vreți să comandați mai multe chestii, recomand să o faceți în aceeași zi sau la câteva zile distanța, asta dacă vreți să le primiți pe toate odată, fără alte drumuri la poștă sau taxe în plus plătite.
Daca urmaresti si coletele trimise prin Ungaria intra in vama maghiara unde se face acceptanta. Doar ca la noi Posta romana a introdus aberatia aceasta de tarif de prezentare in vama.
2021-12-30 14:59
GMT+8
Delivering
Received by the delivery company
2021-12-27 16:05
GMT+1
Clearing Customs
Customs clearance successful
2021-12-27 13:30
GMT+1
Customs clearance started
2021-12-24 12:21
GMT+1
Arrived at destination country
Stiti unde se pot urmari trackingurile de forma UA……HU de pe Aliexpress?
Posta romana spune ca sunt trimiteri simple, deci nu au tracking iar in magyar post nu le gasesc.
Din cele 6 comenzi, 4 Cainiao Super Economy au fost consolidate in AliExpress Standard Shipping:
Your package has been upgraded to Combined Delivery. Tracking number is up-to-date. …. You can enjoy the benefits this time, Receive multiple orders in 1 package.
Una a plecat cu Cainiao super economy for special goods si a mai ramas cea cu China Post unde o sa vedem daca platesc sau nu prezentare in vama si TVA.
Chiar sunt curios de cea cu China Post, sa ne tii la curent.
Comanda trimisa cu China Post – AE Standard Shipping a ajuns cu TVA 0 insa tarif de pezentare in vama 9 lei. Restul au venit fara taxe prin Ungaria (AE combined delivery) sau Germania (DHL – Cainiao special good). Mai am acum in derulare 9 comenzi mai mici ce vor veni toate prin Ungaria.
Nu inteleg de ce l-au mai trimis in vama daca era cu TVA 0. Observ ca exista o mica intarziere la pachetele livrate prin Ungaria, probabil din cauza sarbatorilor. Am o comanda care a ajuns in Romania din 21 decembrie si nici acum nu a fost introdusa in sistem de posta romana.
LE. Am verificat acum si se pare ca astazi a aparut si in Romania. 😀
LE 2. Iar cele cu posta olandeza ajung acum cel mai greu, am un pachet trimis din 01 Nov 2021, nici pana acum nu a ajuns.
Pentru ca vama trebuie sa stabileasca daca trebuie sau nu platit TVA-ul. Prostie sau hotie romaneasca, nu stiu cum e mai corect.
Marlanie Posta Romana
5. De ce trebuie achitată taxa de 9 lei, chiar dacă nu se achită (din nou) TVA?
R: Taxa de prezentare la vamă în cuantum de 9 Lei, prevăzută în reglementările poștale internaționale (Convenția Uniunii Poștale Universale), este percepută de C.N. Poșta Română S.A. pentru prelucrarea vamală a trimiterilor poștale cu valoare redusă, inclusiv cele fără valoare comercială sau cu TVA achitată la sursă. Așa cum menționam și mai sus, declarația vamală electronică pentru orice bun comandat din afara Uniunii Europene este obligatorie.
https://www.posta-romana.ro/a1488/servicii-destinatari/informatii-utile/intrebari-frecvente/tva-si-modificari-vamale.html
Pai si la cele care trec prin Ungaria de ce nu mai stabilesc? Nu inteleg logica lor. Din moment ce pachetul apare ca are TVA-ul achitat de ce il mai trimiti in vama? Singura varianta ar fi ca pentru trimiterile prin posta chineza nu apare ca s-a colectat TVA-ul si le trimit in vama, pentru verificare.
Pentru ca vama se face o singura data la intrarea in UE. Apoi sunt trimiteri intra-comunitare si nu mai trec prin vama. Cele din Ungaria apar ca plecand de acolo, dar din cate stiu eu pana in Ungaria vin cu un alt tracking number, se face vama si apoi se lipeste eticheta cu numarul corect. Ce am primit eu prin Ungaria apar ca expediate de la o adresa din Ungaria, iar cele prin Deutsche Post aveau o alta eticheta lipita peste.
Eu stiam ca daca magazinul este inscris in sistemul electronic One Stop Shop trec de vama, fiindca sunt scanate la intrare in tara unde se verifica daca taxele sunt oprite la expeditor. Posibil ca acest lucru se face in Ungaria iar cele care nu trec pe acolo nu pot fi indentificate.
Din cele 3 comenzi , cea cu track de Ungaria a pornit la drum , cele 2 cu track de China Post “unsuccessul parcel pickup attepmt” … I scriu la chinez sa vad ce se întâmpla …
O zi faina
Si eu am facut 3 comenzi , 2 track de China si 1 track de Ungaria … adevarul e ca am cam lasat Aliexpress-ul , am trecut pe Bangood …. totusi sunt curios de comenzile de pe Aliexpress sa vad in cat timp sau cum ajung …
O seara faina Madalin !!!
Cam intr-o luna de zile ajung cele cu tracking de Ungaria.
As vrea sa comand și eu, dar la transport am opțiunile din China ”Cainiao Super Economy” sau “AliExpress Saver Shipping” care costă aproximativ 1€, dar ambele au data de livrare 16 ianuarie 2022 si cam târziu. Am observat că există și optiunea de livrare la 5€ din Spania sau Franța via “Seller’e Shipping Method -FR/ES” cu data de livrare săptămână viitoare pe 24 noiembrie. Știi cumva dacă ar livra chiar din Europa ca să poată ajunge așa rapid sau sunt trimise tot din China in Franța/Spania și după în țară și ajung tot în ianuarie într-un final. Întreb deoarece nu aș vrea să am surpriza că plătesc mai mult pe transport dar sa ajungă tot cum ar ajunge in mod normal, adică în ianuarie. Mulțumesc!
In mod normal ar trebui sa trimita direct din Europa. Oricum, daca nu se incadreaza in timpul estimat de AliExpress stiu ca poti cere banii inapoi. Depinde mult de vanzator, uita-te la recenzii, daca are, vezi ce zic si altii.
Sper, sper doar sa nu fie diferenta intre AE Saver si AE Standard si ultima sa fie cu China Post. Am mai pus inca una acum si chiar sunt curios din 6 cate vor veni combinate.
Am pus ieri 5 comenzi ca sa testez ce ai spus despre combined delivery.
4 dintre ele, pana in $6 fiecare, au fost cu Cainiao Super Economy si inca una, in valoare de $10, cu AE Standard Shipping.
Din cele cu Cainiao: 2 au numere de HU, una LP.. (probabil Bpost), iar ultima nu a fost expediata inca.
Surpriza insa la cea cu AE shipping, au trimis-o cu China Post, are numar RE….CN deci prezentare in vama si tva.
Isi vor schimba numarul de tracking cand ajung in Europa.
Oare pe cand si combinarea taxei de expediere intr-una singura, atunci cand cumperi maruntisuri de la mai multi vanzatori ? (si sa le trimita cu un singur colet, ca in varianta descrisa de tine)
De cele mai multe ori transportul este gratuit sau costul este oricum neglijabil, deci nu cred că vor implementa prea curând chestia asta.
am primit și eu în urmă cu vreo 2 săptămâni 3 colete întrunul cu tracking cu HU. azi am primit 4 în 1 cu terminația NL.
Cel cu NL tot fara taxa de prezentare, nu?
Combinarea comenzilor la mine s-a facut inainte de parasirea Chinei. Am avut combinate colete comandate la o distanta de 4 zile. Acum astept primul colet combinat cu posta olandeză. Azi a plecat de la BSI Constanța. Sunt curios daca ajunge la vamă.
Nu vor ajunge la vama. 😀