• Caută

Tab M10 Plus este acum cea mai accesibilă tabletă Lenovo

Apărută pe piață anul trecut, Lenovo Tab M10 Plus este o tabletă accesibilă, potrivită pentru persoanele care nu vor să cheltuie prea mult pe un dispozitiv de acest gen, însă își doresc un device cu performanțe decente și construcție bună. Am scris astăzi despre ea, pentru că abia acum consider că are un preț bun.

Vorbim despre versiunea cu 4GB memorie RAM și 64GB spațiu disponibil pentru stocare (cu posibilitate de extindere prin intermediul unui card microSD, până la 256 GB), această configurație fiind și singura disponibilă în stoc. Din păcate, această versiune nu dispune de suport 4G. Tableta este dotată cu procesor MediaTek Helio P22, care, așa cum am menționat mai sus, ar trebui să fie suficient pentru activitățile uzuale (web browsing, redare conținut video și ceva jocuri).

Lenovo Tab M10 Plus

Ecranul este unul IPS cu diagonală de 10.3 inch și rezoluție 1920×1080 pixeli (FullHD). La capitolul conectivitate, Lenovo Tab M10 Plus dispune de suport WiFi DualBand, GPS, ieșire tip jack de 3.5mm pentru căști și Bluetooth 4.0. Camera frontală este de 8 megapixeli iar cea principală este de 13 megapixeli. Tableta are și difuzoare stereo, așadar, sunetul posibil să fie unul destul de bun.

În interior găsim un acumulator cu capacitate de 7000mAh, care se încarcă prin USB-C și ar trebui să ofere o autonomie decentă. Din fabrică este livrată cu Android 9.0, însă fiind vorba despre Lenovo, cel mai probabil va primi update software și pentru următoarea versiune de Android.

Lenovo Tab M10 Plus - specificatii

Deși nu are suport pentru conectivitate 4G, cred că Lenovo Tab M10 Plus este o tabletă cu raport preț/calitate bun. Cu greu putem găsi ceva mai bun sau cu aceleași specificații în segmentul acesta de preț. Cei interesați o pot găsi în oferta Banggood.com unde zilele acestea costă $169. Livrarea se face prin curier, iar în preț sunt incluse toate taxele.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

7 comentarii
    • Am cumpărat stylus Baseus , e până în 50 de lei. Am avut și altele dar doar de acesta sunt mulțumit. Are o “talpă” care îți permite să îl folosești din poziție înclinată și are și vârf de rezervă. În capătul opus are pix, dacă asta contează. Corpul e din aluminiu și e foarte solid, adică nu e tabla subțire pe care o au altele. Finisaj de calitate, capacele sunt fixate prin înșurubare și stylusul are la capătul filetului un mic inel de cauciuc care nu permite deșurubarea accidentală a capacului.
      Mi-a plăcut într-atât că i-am luat unul și soției. Merge pe un Honor vechi de 4 ani al meu, pe A71 al soției, pe o tabletă cu Windows și pe o grămadă de telefoane de-ale prietenilor.

    • Da, am vazut, posibil totusi sa existe si versiune cu 4G. Cea vanduta de Banggood este fara 4G, cel putin asa zic ei. 😀

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.