Pentru că am returnat telefonul cumpărat de la Altex, mi-am făcut curaj și am ales să cumpăr unul din China. Am optat să achizitionez de la GearBest, pentru că mi-a oferit încredere, având la ei câteva comezi la activ, dar și pentru că aveau cel mai bun preț pentru modelul pe care mi-l doream. Știu că majoritatea pachetelor care sunt trimise din China, ajung în 30-40 de zile în România, însă pentru că eram nerăbdător și dornic să îl folosesc mai repede, am ales livrarea prin DHL. Fiind la prima comandă din China cu livrare prin DHL, eram curios în cât timp va ajunge. Din Europa am mai comandat prin DHL, iar pachetul mi-a ajuns acasă în maxim 4 zile lucrătoare.
După ce comanda a fost procesată, am primit un tracking number din partea magazinului. Codul primit este generat automat de către acesta și nu confirmă faptul că pachetul a fost ridicat de către curier, ci doar că a fost înștiințată firma de curierat în vederea preluării acestuia. Curios fiind, în tot acest timp am stat cu ochii pe sistemul de urmărire a pachetelor, pus de dispoziție de către DHL. Traseul pe care l-a urmat coletul meu îl aveți mai jos, acesta fiind preluat direct de pe site-ul celor de la DHL.
China – DHL – România
Miercuri, 28 Septembrie 2016
1 Shipment picked up 18:32
2 Arrived at Sort Facility SHENZHEN – CHINA, PEOPLES REPUBLIC 21:57
3 Processed at SHENZHEN – CHINA, PEOPLES REPUBLIC 22:02
4 Departed Facility in SHENZHEN – CHINA, PEOPLES REPUBLIC 22:29
5 Customs status updated – HONG KONG 23:29
6 Uncontrollable Clearance Delay in SHENZHEN – CHINA, PEOPLES REPUBLIC 23:49
7 Clearance processing complete at SHENZHEN – CHINA, PEOPLES REPUBLIC 23:56
Joi, 29 Septembrie 2016
8 Arrived at Sort Facility HONG KONG – HONG KONG 02:10
9 Clearance processing complete at HONG KONG – HONG KONG 02:14
10 Processed at HONG KONG – HONG KONG 12:59
11 Departed Facility in HONG KONG – HONG KONG 13:11
12 Arrived at Sort Facility LEIPZIG – GERMANY 23:09
Vineri, 29 Septembrie 2016
13 Processed at LEIPZIG – GERMANY 00:48
14 Departed Facility in LEIPZIG – GERMANY 02:07
15 Arrived at Sort Facility BERGAMO – ITALY 03:48
16 Processed at BERGAMO – ITALY 04:21
17 Departed Facility in BERGAMO – ITALY 07:29
18 Customs status updated BUCHAREST – ROMANIA 08:33
19 Arrived at Sort Facility BUCHAREST – ROMANIA 11:35
20 Clearance processing complete at BUCHAREST – ROMANIA 11:42
21 Processed at BUCHAREST – ROMANIA 12:52
22 Departed Facility in BUCHAREST – ROMANIA 12:52
23 Arrived at Delivery Facility in BUCHAREST – ROMANIA 16:17
Luni, 3 Octombrie 2016
24 With delivery courier BUCHAREST – ROMANIA 08:54
25 Delivered – Signed for by : MADALIN LIVIU 12:33
Pe scurt, a doua zi telefonul meu apărea în sistem ca fiind preluat de către curier. A plecat din Shenzen, iar următoarea zi a ajuns în Hong-Kong, mai apoi în Leipzig, un oraș din estul Germaniei. A 3-a zi pachetul deja ajunsese în România, dar nu înainte de o mică escală prin Italia, mai exact în Bergamo. Acesta a sosit în București într-o zi de vineri, iar cum în weekend cei de la DHL nu lucrează, a trebuit să aștept până luni. Pe scurt, o comanda din China, livrată prin DHL, ajunge în România în 4 zile lucrătoare.
Cost transport DHL
Costul transportului prin curier rapid este stabilit de fiecare magazin și poate varia. Pentru această comandă am plătit aproximativ 100 lei. Având în vedere timpul scurt de livrare, eu cred că merită, însă doar atunci când discutăm despre produse cu valoare mai mare. Dacă alegi să comanzi din China doar huse pentru telefon sau alte gadget-uri ieftine, îți recomand metoda de livrare gratuită, prin poștă.
Mă așteptam să plătesc și TVA, însă pachetul a trecut prin vamă fără să achit nimic în plus. Eu deja eram pregătit cu număr EORI, factură, copie de pe buletin, adică toate actele necesare pentru a-mi plăti singur taxele. Nu știu dacă a fost un caz izolat sau așa se întâmplă cu toate pachetele din China, livrate prin DHL, însă eu am fost foarte fericit și încântat că “am scăpat” ieftin și repede. 😀
Na bravo aia vut noroc pe mine nu am sarit nici unul 🙂
Bună Mădălin ! Uite am făcut și eu o comanda în jur de 110 lei. Ști cumva daca plătesc ceva în plus… La vama sau ceva. Plata am făcut-o cu cardul online
Am comandat de pe Light în the box
Salut,
Ce metoda de transport ai ales?
de pe aliexpres
Daca nu a fost trimis din Europa, atunci vei plati taxe suplimentare.
daca chinezul a zis ca transportul este gratuit prin dhl mai am ceva de platit la ei (dhl)?
De pe ce site ai cumparat? Depozit China/Europa?
ce inseamna asta
Uncontrollable Clearance Delay
2018-12-11 20:08:02
Processed for clearance at CLUJ-ROU
2018-12-11 12:36:43
Arrived at Sort Facility CLUJ-ROU
2018-12-11 12:24:12
Departed Facility in BUDAPEST-HUN
2018-12-11 09:36:30
Customs status updated
2018-12-11 07:56:10
Processed at BUDAPEST-HUN
2018-12-11 06:56:28
Arrived at Sort Facility BUDAPEST-HUN
2018-12-11 06:35:37
Departed Facility in LEIPZIG-DEU
2018-12-11 04:28:35
Processed at LEIPZIG-DEU
2018-12-11 01:09:17
Arrived at Sort Facility LEIPZIG-DEU
2018-12-11 01:00:37
Departed Facility in HONG KONG-HKG
2018-12-10 19:53:58
Processed at HONG KONG-HKG
2018-12-10 18:21:56
Arrived at Sort Facility HONG KONG-HKG
2018-12-10 17:57:28
Processed at HONG KONG-HKG
2018-12-10 13:00:25
Shipment picked up
2018-12-10 12:49:08
Inseamna ca are intarzieri.
Salut,
Ai comandat cu EU priority line? Sper ca nu o sa fiu nevoit sa platesc vama. Am impresia ca dureaza cam mult si nu am prea multe informatii legate de transport:
Destination: Romania
Origin: Hong Kong[CN]
2018-11-24 17:13:00
The instruction data for this shipment have been provided by the sender to DHL electronically
First vessel
2018-12-05 23:00:00
Customs clearance processing complete.
2018-12-04 22:00:00
Parcel is in clearance.
2018-12-02 20:00:14
Parcel arrived at the airport.
2018-12-01 23:00:58
Departed Hongkong Sorting Centre.
2018-11-30 18:00:43
Arrived at Hongkong Sorting Centre.
2018-11-30 11:00:36
Sent to HongKong Sorting Centre.
Salut,
Pana acum este in regula, nu ai de ce sa iti faci griji. Nu platesti taxe.
Mi se pare ciudat ca apare vama in Hong Kong. Asta nu ar trebui sa se faca la destinatie (Germania sau Romania)?
Nu. 😀
Salutare. Am comandat o baterie de chiuveta din China prin DHL, am fost sunat de cei de la DHL sa le dau factura print screen si sa completez 2 declaratii. Am trimis actele necesare pe mail la DHL dar nu mi au trimis nici un raspuns, am sunat la ei doar ca ei nu au acces la mail-urile primite sau trimise, si sa astept. Ma poti ajuta cum pot scapa de atatea acte si sa primesc coletul la timp ? pentru o baterie de chiuveta ieftina imi cere 100 lei taxa lor plus taxe vamale. Multumesc 0751114001
Salut,
Opteaza pentru optiunea numarul 2 si nu mai platesti comisionul DHL, doar taxele vamale, adica vreo 20 lei.
Buna ziua,
Am facut o comanda la un smartphone Leagoo anul trecut, 2017 Septembrie. Inca nu l-am primit, din ce cauza oare? Am incercat sa vorbesc cu Gearbest, ei mi-au zis ca problema este in Romania! Nu stiu ce sa fac.
Poate ma puteti ajuta cu un sfat!
Va multumesc
Salut,
Pai si abia acum ai incercat sa vorbesti cu ei? De ce nu ai incercat mai devreme? Ce metoda de plata ai folosit?
Buna Mădălin,uite am plasat o comanda in China la care mi a ajuns în românia și când am intrat sa urmăresc coletul imi apare “livrarea a esuat”din ce cauza?comanda e trimisă prin 17 t rack (posta) iar taxele vamale le-am plătit la cei de unde am facut comanda!adica Light in the box!multumesc
Salut,
Ce metoda de livrare ai ales? DHL?
Bună Ioana! Am comandat și eu de pe Light în the box. As vrea sa știu dacă ai plătit ceva în plus
Ieri 9.01.2018, fara vreun apel in prealabil, am primit coletul. La ora 14,30 in acel moment nu eram acasa, dar preventiv lasasem acasa copie C I si toate documentele pe care le-am trimis scanate la DHL in diverse momente. Coletul a fost preluat de fiul meu fara nici o problema. Taxa vamala, TVA, comision DHL , 328 lei (valoarea coletului fiind 254 USD) . Deci, intr-un final apoteotic aventura DHL s-a terminat. Iti multumesc inca o data Madalin pentru rabdarea cu care m-ai sfatuit.
Pentru putin!
Mersi de sugestie.
Sugerezi sa sun zilnic?
Altfel nu prea merge cu DHL, cel putin asa a fost in cazul meu. A trebuit sa ii sun in fiecare zi sa ii intreb ce se intampla, cat mai dureaza, de ce se proceseaza atat de greu. Daca ii lasam fara sa ii sun sau fara sa trimit emailuri cred ca asteptam mult si bine. 😀
La multi ani! Daca va inchipuiati ca am rezolvat cu coletul prin DHL, va inselati.
Document de transport: xxxxxxxxxx
În proces de vămuire
Inscrieti-va pentru a primi notificari pentru expedierile dumneavoastra.
Miercuri, Ianuarie 03, 2018 la 19:13
Statia de deservire de la origine:
HONG KONG – HONG KONG – HONG KONG
Data estimata a livrarii nu este disponibila. Va rugam incercati mai tarziu 1 Piesa
Detalii suplimentare: Următorii paşi:
Statia de deservire de la destinatie:
BUCHAREST – BUCHAREST – ROMANIA
Miercuri, Ianuarie 03, 2018 Tara Timp Piesa
19 În proces de vămuire BUCHAREST – ROMANIA 19:13 1 Piesa
Vineri, Decembrie 29, 2017 Tara Timp Piesa
18 În proces de vămuire BUCHAREST – ROMANIA 15:38 1 Piesa
Joi, Decembrie 28, 2017 Tara Timp Piesa
17 În proces de vămuire BUCHAREST – ROMANIA 18:33 1 Piesa
Miercuri, Decembrie 27, 2017 Tara Timp Piesa
16 În proces de vămuire BUCHAREST – ROMANIA 19:57 1 Piesa
15 Procesat pentru vămuire la BUCHAREST – ROMANIA 12:17 1 Piesa
14 Sosit la punctul de sortare BUCHAREST – ROMANIA 12:03 1 Piesa
13 Progres in procesul de vamuire BUCHAREST – ROMANIA 09:01 1 Piesa
Am sunat pe 29.12.2017 la DHL :”coletul este in precesul de vamuire, nu sunt probleme, trebuie sa primim valoarea taxelor si sa facem calculul. Daca nu reusesc astazi, stati linistit ca vama reincepe lucrul pe 03.01.2018. Bun, pe 03.01.2018 sun, aceasi poveste cu calculul. Probabil voi plati magazinaj. Of.
Asa e cu DHL, tin minte ca eu ii sunam in fiecare zi, altfel primeam pachetul in 3 saptamani.
Am crezut ca sunt diferente de proceduri. Am sunat din nou la DHL si au spus ca initial coletul a venit la persoane fizice apoi a fost trimis la persoane juridice si din nou la fizice la insistenta noastra. Daca sunt persoana fizica este un moft sa primesc coletul ca atare? Cica nu mai sunt decat de calculat taxele. Le-o fi iesit cu “virgula” ca pe status si astazi am stat in procesul de vamuire. Iar data de livrare nu este disponibila, dupa ce estimasera 27 seara.
Joi, Decembrie 28, 2017 Tara Timp Piesa
17 În proces de vămuire BUCHAREST – ROMANIA 18:33 1 Piesa
Miercuri, Decembrie 27, 2017 Tara Timp Piesa
16 În proces de vămuire BUCHAREST – ROMANIA 19:57 1 Piesa
15 Procesat pentru vămuire la BUCHAREST – ROMANIA BUCHAREST – ROMANIA 12:17 1 Piesa
14 Sosit la punctul de sortare BUCHAREST – ROMANIA BUCHAREST – ROMANIA 12:03
1 Piesa
Oricum maine sper sa fie ceva mai clar.
Are importanta? Care este diferenta? Ar fi bine de stiut pentru viitor.
Nu are importanta, intrebam doar pentru a sti cum trebuie sa procedezi in cazul in care trimit produsul inapoi. La GearBest exista si protectia PayPal, iar daca trimit un produs inapoi in China (sau DHL il returneaza), PayPal suport costul acestuia. La Aliexpress nu stiu exact cum trebuie procedat. Totusi, poate nu se ajunge acolo.
Aliexpress.
Este vorba de un “mini CNC 3018” . Din punctul meu de vedere, in lumea CNC-urilor este o jucarioara, nu este ceva industrial. Ideea este ca am trimis actele in data de 22.12.17, pe 25.12.17 a plecat din Hong Kong, pe 27.12.17 a ajuns aparatul in Romania si sunt probleme. De ce nu si-au spus parerea din 22.12.17? Stiu ca nu poti avea raspuns pentru toate, dar sunt tare necajita. In cazul in care va fi trimis inapoi, eu ce platesc?
Stai ca nu inteleg, ai facut comanda pe persoana fizica si ti-au spus ca nu se poate cumpara acel produs decat pe firma? De unde l-ai cumparat, Aliexpress sau GearBest?
Multam fain Madalin, dar m-am impotmolit in vama romana. Mi-a trimis coletul la persoane juridice, dupa am trimis totul pe persoana fizica (vorba cuiva). Deoarece e potentiala sursa de venituri suplimentare nu poate intra pe persoana fizica. Sfatul DHL? Sa vorbim in China sa ne refaca factura pe un nume de firma, care apoi sa ne doneze aparatul. Dar plata a fost lansata din cont personal si firma cum inregistreaza importul, cu ce plata? In tara asta nu poti avea un hobby? Daca import fire de tricotat sunt potentiale surse de venit suplimentar? Ma vor banui ca vand fularul in loc sa il port?
Pentru putin. Nu am inteles exact ce s-a intamplat, insa asa e in Romania, toti pun bete in roate.
Aproximativ 250 USD fara transport.
Vei plati ~200 lei taxe vamale plus comisionul celor de la DHL, inca ~100 lei.
Madalin te rog ceva. In ce moment aflu valoarea TVA si daca sunt taxe suplimentare?
Depinde, ce valoare are produsul comandat de tine?
Multumesc Madalin, coletul a ajuns la Bucuresti. Prin Leipzig si Bergamo. …
” Wednesday, December 27, 2017 Location Time Piece
14 Arrived at Sort Facility BUCHAREST- ROMANIA BUCHAREST – ROMANIA 12:03 1Piece”.
Inteleg ca din acest punct mai sunt vreo 2-3 pasi de parcurs. Dar sincer, ca o fi azi 27 sau maine 28, e OK. Pentru ca am auzit ca la inceput de an China nu prea face exporturi. Adevarat?
Este prima data cand achizitionez din China prin DHL. Pe 24 decembrie de la vama romaneasca ne-au cerut tot felul de acte si declaratii. Am incercat sa luam legatura, a fost imposibil am stat 30 min de linia de asteptare pana s-a terminat programul. Vroiam sa stim ce mai trebuia facut pentru acel colet. Pe 25 decembrie (azi) verific statusul, in ideea ca poate s-au terminat formalitatile vamale. Si statusul comenzii arata asa:
“Waybill: XXXXXXXXXXXXX
Departed Facility in HONG KONG – HONG KONG
Sign up for shipment notifications
Monday, December 25, 2017 at 17:45
Origin Service Area:
HONG KONG – HONG KONG – HONG KONG
Destination Service Area:
BUCHAREST – BUCHAREST – ROMANIA
Estimated Delivery:
Wednesday, December 27, 2017
By End of Day
1 Piece
Monday, December 25, 2017 Location Time Piece
5 Departed Facility in HONG KONG – HONG KONG HONG KONG – HONG KONG 17:45
1 Piece
4 Processed at HONG KONG – HONG KONG HONG KONG – HONG KONG 17:39
1 Piece
3 Arrived at Sort Facility HONG KONG – HONG KONG HONG KONG – HONG KONG 13:47
1 Piece
Friday, December 22, 2017 Location Time Piece
2 Customs status updated BUCHAREST – ROMANIA 09:42
Monday, December 25, 2017 Location Time Piece
1 Shipment picked up HONG KONG – HONG KONG 11:09
1 Piece
Hide Details “.
Practic ce s-a intamplat? Coletul a fost trimis inapoi in China? Nu mai inteleg nimic. Daca aveti idee ce inseamna acest status, va rog sa-mi spuneti si mie. Multumesc anticipat. Sarbatori fericite!
Nu cred, posibil sa fie doar o eroare de la DHL, am mai intalnit cazuri de genul. Ia legatura cu ei dupa sarbatori vezi ce zic, insa eu nu cred ca l-au trimis inapoi, nu au niciun interes. 😀
Salut Mădălin. Vreau sa cumpăr o drona de la chinezi în valoare de 1000$ și as vrea sa primesc coletul cu DHL, dar îmi e cam frica cu taxele. Cam cat crezi ca m-ar duce taxele cu tot cu vama și tva plus taxa DHL-ului?
De la ce magazin vrei să cumperi? Taxa DHL o poți ocoli, dacă vrei îmi poți scrie pe pagina de Facebook și te pot ajuta cu mai multe sfaturi/informatii.
Salut.Am rugamintea de a ma indruma cineva ce pot face sa nu mai primesc email-uri de pe acest blog.deconectare sau delogare dar cum?sa nu fiu inteles gresit ,nu am nimic impotriva a ce se discuta aici dar nu mai vreau sa primesc emailurile.
Multumesc anticipat
Salut,
Te-am scos din baza de date. Aveai aceasta optiune in mailurile primite.
Și eu prefer curierul rapid când e vorba de chestii de valoare. Nu se merită să te zgârcești.
Cei de la DHL iti includ taxele vamale pe factura de transport si cand iti livreaza nu prea trebuie sa le dai absolut nimic in afara de act de identitate si sa le semnezi de primire.
Si eu am mai primit prin DHL, insa in functie de produse si suma taxele vamale si livrarea pot sa varieze. In general DHL livreaza in 3-5 zile lucratoare.
Eu sunt curioasa sa vad ce telefon ti-ai cumparat si cum arata in realitate unul chinezesc. Sunt cu ochii pe tine, astept review-ul! 😀
Serios? Asa repede? Pai tot sa dai un ban in plus cand stii ca iti ajunge pachetul in cateva zile. Eu am comandat tot prin DHL acest aspirator robot, stii cumva daca ajunge tot in 4 zile? 🙂