Nu știu dacă o astfel de tabletă are nevoie de review, însă pentru că o am de ceva vreme, am zis să scriu câteva idei despre ea. Este similară cu modelele despre 10 și 13 inch, cele despre care am scris aici. Eu am și modelul de 13 inch, deci știam la ce să mă aștept. Mi-a plăcut și am zis că ar fi interesant și ceva mai mare, respectiv modelul de 20 inch.
La fel ca oricare alt produs Xiaomi, și această tabletă este bine construită, cu finisaje și materiale de calitate. Design-ul este unul minimalist, arată foarte bine, exact ca un produs premium, mai ales dacă o compar cu modelele pentru copii, care arată destul de ieftin.
Spre deosebire de versiunile anterioare, care încap chiar și în rucsac putând fi transportate cu ușurință, aceasta devine mai mult o tabletă grafică care poate înlocui tabla de la scoală (mai ales acum când școala se face mai mult online), și asta din datorită dimensiunilor ridicate.
În cutie producătorul pune la dispoziție 4 benzi dublu adezive ce permit fixarea sa de orice suprafață. Mie personal mi-ar fi plăcut dacă pe spate ar fi avut și un mic suport cu ajutorul căruia să pot așeza tableta și pe verticală.
Este foarte ușor de utilizat și chiar dacă vine cu manual în limba chineză, nu o să ai nevoie de el. Principiul de funcționare este similar cu cel al tabletelor pentru copii pe care le găsim prin supermarket.
Tableta oferă și posibilitatea de a scrie ceva mai gros, iar pentru acest lucru nu trebuie decât să apeși puțin mai tare pe ecran. Din păcate, desenele sau notițele tot nu pot fi salvate în format digital.
Cu ajutorul creionului pus la dispoziție (care cântărește numai 7 grame) se poate scrie sau desena. La baza acesteia este prezent un buton care șterge schițele și pregătește tableta pentru noi notițe sau desene. Pentru a salva desenele sau notițele pentru mai mult timp, există un buton dedicat pe lateral care blochează funcția de ștergere și nu permite schițarea altor desene sau notițe . Funcționează cu 2 baterii CR2025 care promit o autonomie de până la 1 an de funcționare.
Eu nu mă pricep la desen, am luat-o mai mult pentru momentele în care vreau să mă relaxez ori pentru a nota unele idei.
Poate vă întrebați: care este scopul unei astfel de tablete? Ei bine, datorită diagonalei generoase, eu cred că se pretează și pentru restaurante, proprietăți prin Airbnb sau chiar pensiuni, utilă fiind pentru a pune la dispoziția clienților “meniul zilei” sau diverse informații la intrare. De asemenea, așa cum am menționat mai sus, cred că poate înlocui tabla de la școală. Dacă este pusă pe un suport, este suficient de mare pentru a face câteva exerciții sau desene. De asemenea, poate fi folosită și ca listă de cumpărături.
[…] eu abia aștept să apară, pentru că, deși am versiunea mare cu diagonală de 20 inch, mi se pare tare interesant faptul că poți salva schițele, ba mai mult decât […]
Ok, deci asa scriem : verde pe negru ! Multumesc mult, o saptamana de vis !
Da. Cu placere. Asemenea!
Dupa cum este mentionat, (poate inlocui tabla de la scoala) este clar, numai daca nu s-a strecurat o greseala !
Deci asa cum este prezentata tableta: se poate scrie cu alb pe negru !! Ok ? Imi cer scz. Ms
Da, asa este. Ca sa fiu mai precis, este verde pe negru. 😀
Buna ziua Madalin, te retin cu o intrebare : se poate scrie pe tableta grafica, asa cum este prezentat cu alb pe negru ? .. sau se pot folosi si alte culori ? Astept raspunsul tau. Multumesc frumos.
Salut,
Da, cu o singura culoare.
Oh come on…abia am luat modelul de 10 inch. Deja au de 20 :))
Asta inlocuieste tabla de la scoala, acum ca orele se fac online. 😀
Daca ai putea sa salvezi/downloadezi schitele ar fi super.