După cada pliabilă pentru adulți, astăzi vă surprind cu un nou produs inedit, la care nu m-aș fi gândit vreodată că poate exista. Este vorba despre Moyu XPB30-F1, mașină de spălat rufe portabilă, lansată în platforma de crowdfunding Xiaomi.
Cui se adresează?
Deși în imaginile puse la dispoziție de către producător este prezentată ca fiind o mașină de spălat rufe potrivită pentru locuințele mici, eu o văd mai mult ca pe o opțiune de luat în calcul pentru cei care călătoresc cu cortul sau rulota. Cântărește 2.5 kilograme iar atunci când este strânsă aceasta măsoară numai 29.20 x 29.20 x 9.3 cm, astfel că poate încăpea lejer chiar și într-un troler. Sistemul de funcționare este similar cu cel întâlnit la cana electrică pliabilă.
Evident, nu este o mașină de spălat cu care putem spăla haine groase, fiind mai mult pentru lenjerie intimă, tricouri sau pantaloni scurți. Se menționează faptul că nu poate spăla haine cu o greutate mai mare de 0.3 kilograme. Capacitatea totală a acesteia este de numai 0.8 kilograme și pune la dispoziție 3 programe pentru spălare (5-10-15 minute). Zgomotul produs în timpul utilizării este de 60dB.
Mașina nu are și funcție pentru încălzirea apei, așadar, trebuie încălzită în prealabil. La fel ca și apa, detergentul poate fi pus direct în partea superioară. Pentru evacuarea apei, aceasta este dotată cu o țeavă retractabilă pe care o putem monta direct către scurgere. Motorul are o putere de 40 W iar pentru alimentare folosește un adaptor AC, similar cu cele întâlnite la laptop-uri.
Buna! A achizitionat cineva modelul asta? Cum se comporta?
Modelul F2S il gasesti pe undeva? pt transport CN sunt taxe suplimentare sau doar timpul de livrare este mai lung
Nu cred, la Banggood sunt doar modelele de aici. Da, doar timpul mai lung, nu sunt taxe suplimentare.
Mulțumesc mult
Cu plăcere!
Buna, pe site vad mai multe modele Moyu, știi cu ce difera între ele? De asemenea exista o varianta puțin mai mare, ( in care sa se poata spala bluza adult mânecă lunga sau pantaloni lungi vs mânecă scurta la acest model de masina) mulțumesc
Salut,
Diferentele sunt vizibile in tabelul de mai jos.