• Caută

OnePlus Nord a fost prezentat oficial

Chiar dacă în mare parte știam specificațiile, dar și cum va arăta noul telefon de la OnePlus, astăzi am primit lista completă cu dotările acestuia. OnePlus este un model mid-range, care se adresează celor care își doresc un telefon cu cameră performantă și sistem de operare bine optimizat, la un preț accesibil. Telefonul va fi disponibil pentru comandă începând de săptămâna viitoare, iar alături de acesta, OnePlus a prezentat astăzi și OnePlus Buds, primele căști wireless din portofoliul producătorului.

OnePlus Nord - culori

Este un telefon cu design comun, însă mie personal îmi place mult cum arată, excepție făcând camera foto duală din partea frontală, în genul Samsung. La capitolul specificații, OnePlus Nord dispune de un ecran AMOLED cu diagonală de 6,44 inci cu rezoluție Full HD+ și rată de refresh la 90 Hz, procesor Snapdragon 765G, 8 sau 12 GB memorie RAM și 128 sau 256 GB spațiu disponibil pentru stocare. Acumulatorul are o capacitate de 4.114 mAh cu încărcarea rapidă Warp Charge 30T la 30W.

La capitolul foto, telefonul folosește același senzor ca și OnePlus 8 pentru camera principală. Este vorba despre Sony IMX586 de 48 megapixeli cu OIS (stabilizare optică). În afară de acesta, telefonul este prevăzut și cu un senzor ultra-wide de 8 megapixeli, unul macro de 2 megapixeli și unul de 5 megapixeli pentru obținerea acelui efectului de “bokeh”. Camera foto principală este una duală cu senzor principal de 32 mpx (Sony IMX616) și senzor secundar de 8 mpx (ultra-wide).

Senzorul de amprentă este integrat în ecran, telefonul aduce și modem 5G, iar din fabrică vine cu Android 10. Va fi disponibil în 2 culori: Gray Onyx și Blue Marble. Prețul de pornire este de 409 euro, însă acesta este valabil pentru varianta 8 + 128 GB. Varianta cu 12 GB RAM și 256 GB stocare va costa 499 euro. Dacă vor ajunge și în ofertele magazinelor chinezești cu un preț mai bun, voi actualiza acest articol.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

16 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.