Citeam pe un blog despre cum cel mai mare eșec al sistemului Android este acela că nu oferă update pentru telefoane. Am scris și eu într-un articol despre acesta problemă, des întâlnită la terminalele mai ieftine. Există persoane care sunt foarte entuziasmate de micile modificări cu care vin de obicei update-urile. Eu sunt una dintre ele, însă în ultimii doi ani de zile, am renunțat să mai fac update la OS.
Sincer, m-am săturat de update-uri. Toate aplicațiile își fac update-uri săptămânal, fără să aducă îmbunătățiri semnificative. Tăticul update-urilor este Facebook, care deja nu mai anunță ce aduce nou, îți spune că își face update cât de des poate, pentru o experiență mai bună, asta dacă îți dai permisiunea. Folosesc în continuarea telefonul cu iOS7, și îl voi folosi până când îl voi schimba. De fiecare dată când am făcut update la OS sau la o aplicație, experiența nu s-a îmbunătățit, ba din contră.
Noile “funcționalități” întotdeauna fac telefonul să meargă mai greu. Același lucru se întâmplă și în cazul aplicațiilor. După update au urmat tot soiul de erori și probleme. Nu cu mult timp în urmă am actualizat Google Maps. După actualizare, o mică eroare, nu mai puteam vizualiza imaginile încărcate de utilizatori pentru diverse locații. A trebuit să aștept un alt update pentru a rezolva acest bug. Atunci am decis că acela va fi ultimul update pe care îl voi face.
Nu cred în teoria conspirației, însă sunt de părere că aceste update-uri sunt menite să îți facă telefonul mai greu de utilizat, pentru a grăbi într-un fel upgrade-ul. Doar telefoanele lansate la săptămână trebuie să se și vândă, nu? Dacă telefonul s-ar descurca foarte bine chiar și după 4 ani de la achiziție, l-ai mai schimba?
mai ales la facebook, acolo e problema mare cu updateurile. eu am inceput sa folosesc facebook lite, tocmai pentru ca cel normal are nevoie de o configuratie de top 🙂
eu nu mai fac update pentru ca sunt facute de niste idioti, mereu exista probleme, asa cum ai spus si tu
Probabil ca update-urile sunt optimizate pentru cele mai noi configuratii si ca urmare vor aparea ceva probleme pentru cei cu un hardware mai vechi. Ca si efect (secundar?), incepi sa te gandesti din ce in ce mai mult la inlocuirea telefonului.
Depinde și de gadget. Eu pe Nexus m-am obișnuit cu update-uri de orice fel. Nu zic ca n-au fost probleme, dar au fost chestii minore.
Undeva… problema e la utilizator, zic eu. 🙂
Adica? Ce problema ar putea avea utilizatorul? Eu nu prea inteleg ce spui…ce treaba am eu cu faptul ca telefonul se misca mai greu dupa update?
Nici eu nu fac update tot din acelasi motiv: mi-e teama sa nu cumva sa mearga greu telefonul. Nici nu mai stiu cand am facut ultimul update, cred ca a trecut mai bine de jumatate de an de atunci. Am observat si eu ca Facebook are cele mai multe solicitari, dar nu precizeaza nimic concret, iar eu schimbari vizibile n-am sesizat. 🙂