• Caută

Yeelight YLXD09YL – plafonieră LED cu senzor de mișcare integrat

În cazul în care vă întrebați ce au mai lansat cei de la Yeelight, subdivizie Xiaomi, țin să vă anunț că cea mai recentă lansare (sau cel puțin recentă este pentru mine, deoarece am descoperit-o de curând) este plafoniera Yeelight YLXD09YL cu senzor de mișcare, ideală pentru bucătărie, baie, hol sau orice altă încăpere a locuinței. De-a lungul timpului mi-au trecut prin mână mai multe produse Yeelight, de la becuri inteligente și până la plafoniere sau lămpi pentru birou/noptieră, așa că și acesta mi-a atras atenția. În această perioadă am observat că beneficiază de reducere, putând fi cumpărată cu doar $31.99 la Flash Sale, de pe GearBest.com.

Plafoniera este dotată cu LED-uri, beneficiază de design simplist și modern în același timp, anti-țânțari, datorită faptului că nu are niciun orificiu prin care insectele să poată pătrunde. Lumina generată nu este extrem de puternică, prin urmare, nu recomand s-o cumpărați pentru camere în care vă doriți să aveți “nocturnă”. 🙂 Personal, consider că s-ar potrivi mai bine pentru balcon, hol, baie, dressing, așa cum ne sugerează și producătorul.

Yeelight YLXD09YL
Yeelight YLXD09YL

Așa cum am menționat și la început, Yeelight YLXD09YL este o plafonieră cu senzor de mișcare (dual), capabilă să detecteze rapid persoana care trece prin apropierea sa, pentru a face lumină. Senzorul infraroșu captează rapid mișcarea și răspunde la fel de rapid, cel puțin asta sugerează producătorul în descriere. Lumina stă aprinsă 60 de secunde, iar dacă nu mai există mișcare, se închide în mod automat. În acest mod nu consumă multă energie și nici nu riscați s-o uitați aprinsă atunci când plecați de acasă.

Noul produs al celor de la Yeelight oferă lumină albă și poate fi amplasat în camere de 10-12 metri pătrați. Vine la pachet cu tot ce este necesar pentru a fi direct instalată. În cazul în care vă interesează, o găsiți disponibilă în oferă magazinului chinezesc GearBest.com cu prețul de $31.99.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

10 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.