La sfârșitul lui 2016 scriam despre M365, prima trotinetă electrică lansată de Xiaomi. Eram foarte entuziasmat atunci, asta pentru că vehiculele electrice nu aveau popularitatea din prezent, iar concurenta pentru Etwow aproape că nu exista. Între timp, M365 a devenit una dintre cele mai apreciate trotinete electrice, datorită raportului preț/calitate foarte bun. Zilele acestea producătorul chinez a anunțat o nouă versiune, sau mai bine zis, un upgrade pentru prima generație. Este vorba despre M365 Pro, model care păstrează design-ul primei generații dar care aduce in plus câteva opțiuni interesante.
La prima vedere, M365 Pro pare a fi identică cu prima generație, însă dacă ne uităm mai de aproape, observăm că dispune de câteva elemente distinctive. În primul rând, aceasta vine dotată cu display LED, spre deosebire de prima generație care avea doar 4 LED-uri pentru a indica capacitatea bateriei. De această dată avem informații exacte cu privire la capacitatea bateriei, modul de utilizare (Eco, Drive sau Sport), viteză, precum și alte informații care ne vor avertiza atunci când este timpul să ajungem în service (în cazul în care apare o eroare) sau când motorul se supraîncălzește și este nevoie de o pauză. Informațiile afișate sunt in mare parte similare cu cele pe care le oferă ecranul prezent la Ninebot G30.
Pe lângă display, M365 Pro vine și cu o baterie mai mare cu capacitate de 12800 mAh (474 Wh), spre deosebire de M365 care integra o baterie cu capacitate de 7800 mAh. Aceasta crește autonomia cu până la maximum 45KM (cu o singură încărcare), dar și greutatea acesteia, de la 12.5 kilograme la 14.2 kilograme. Puterea motorului este acum de 300 W nominal sau 600 W maximum, iar panta de urcare a crescut până la 20 de grade. Cam acestea sunt toate noutățile cu care vine versiunea Pro. Prețul anunțat de producător este de $413 în China, în Europa probabil va costa ceva mai mult.
Ce părere aveți, merită upgrade-ul de la M365 la PRO? Personal, mie mi-ar fi plăcut dacă ar fi avut și un al 4-lea mod, cel care ar fi putut oferi o viteză maximă de 30Km/h. Este bine totuși că păstrează același design, astfel încât să putem folosi piese de la una la alta. Dacă aveți in plan să o cumpărați, acum este momentul oportun să vindeți vechea trotinetă, asta pentru că cel mai probabil prețul pentru M365 va scădea ușor în următoarea perioadă (deja a început, fiind disponibilă cu $339), mai ales atunci când va fi disponibilă și pentru Europa.
Revin cu o mica completare. Vad ca la shiping pot selecta doar CN (banuiesc China). Stiu ca la produse din Asia se aplica niste taxe 20-30% peste pretul produsului. Daca comand se aplica si pt banggood sau ei trimit altfel fara taxele astea?
Multumesc din nou si scuze de dublu mesaj
Ca si in cazul trotinetei Xiaomi, nu platesti taxe suplimentare, magazinul achita taxele pentru EU, tu primesti direct produsul, prin curier.
Revin cu 2 intrebari daca nu te superi:
1. Pt ce imi recomanzi tu cuponul se aplica si la versiunea cu baterie mai mare de 20.8Ah pt autonomie mai buna? Si daca da cam cat ar costa cu cuponul – e cam cu 100$ mai scump pe site
2. De Quickvolt 8 sau 10x ce parere ai (QV 9 nu imi place suspensia pe spate) – e cam scump 10x dar intreb totusi – am fost la magazinul lor din afumati si am testat QV 8 dar 10x arata bestial
Crezi ca merita Quickvolt 10x banii pe el (ma refer la versiunea cu baterie mai mica) ? Versiunea cu baterie mai mare e mult mai scumpa.
Multumesc
1. Versiunea cu baterie mai mare este $635, cu cupon de reducere.
2. Arata bine si pare de calitate dar nu as da atatia bani pe o trotineta. Eu am cumparat de curand LANGFEITE L8S (versiunea cu baterie mai mare).
Pun si eu o intrebare daca se poate… Ma intereseaza sa cumpar un m365 Pro dar am 125 de kg 😀 (1 metru 90 – sunt un pic fluffy dar nu exagerat :D)… max load scrie ca are 100 kg… care ar fi recomandarea ta o pot lua chiar daca depasesc sau recomanzi sa nu?
Greutate mai mare banuiesc ca aduce un impact asupra distantei si vitezei maxime (ar fi ok merg 10-12 km pe zi fara pante) dar in afara de asta o mai afecteaza in vreun fel… sa ma astept sa cedeze ceva la ea mai repede sau nu ar fi o problema?
Ce recomanzi?
Iti multumesc pt raspuns si iti urez o seara buna (sau zi depinde cand citesti :D)
Salut,
Nu iti recomand M365 Pro, in afara de autonomia care va scadea considerabil, cel mai probabil, cu timpul, vor aparea si alte probleme. La 125 de kilograme mai bine te indrepti spre ceva de genul (nu te speria de pretul afisat, este $600 cu cupon).
Salut Madalin… Aleluia a ajuns cu UPS si nici nu a durat prea mult 3 luni si 17 zile.
Am desfacut Pro ul si m am plimbat cu ea si am 2 intrebari…
1 stopul de pe spate stiu ca licareste cand apesi frana dar bag viteza nu licareste nu apas frana astept sa se opreasca ea trotineta din inertie stopul licareste pana se opreste trotineta stau pe loc se opreste din licarit.. care i faza ? ( intreb deoarece la m365 prima versiune nu face asta.. licareste doar atunci cand pui frana si atat)
Si 2…. in prima jum de ora de la unboxing si plimbat toate bune spre casa aud un zgomot ciudat la roata spate… din ce imi dau eu seama roata se zgaltaie putin intre rulmenti… am verificat o am zis ca nu s suruburile prinse bine de trotineta si roata si nu.. e de la interiorul rotii.. rulmetii se aude in mers roata pocnituri destul de tari.. acum despre ce e vorba ce este de fapt si ce pot sa fac.. cum o rezolv?
Stiu ca am scris mult, sper sa nu fi deranjat dar stiu ca ai sa imi raspunzi cu o solutie. Mersi anticipat Madalin.
Salut,
1. Chiar nu stiu, daca nu afecteaza functionarea nu vad de ce ti-ai bate capul cu asta. 😀
2. Du-te cu ea la un service, poate trebuie ceva uns pe acolo. Intre timp fa o filmare cu problemele si deschide ticket la Banggood, sa iti dea niste bani inapoi. 😀
Update 28.08 … am rezolvat problema cu roata.. erau rulmentii, unul din ele.. spate dreapta era macinat rulmentul era distrus celalalt nu dar i am schimbat pe amandoi s scap de o grija =)) halal abia i am facut unboxing m am plimbat putin cu ea si deja a avut un defect din fabrica si am si bagat bani in ea sa o repar, am dus o la un service de biciclete.. arata tipla ca noua
Acum ramane sa ma ajute cineva cu a 2 a problema raportata mai sus…
Multumesc frumos.
Salut. Codul de reducere de pe depozitul din Polonia nu mai este valid. Poți obține un alt cod?
Salut,
Momentan nu exista alt cupon pentru depozitul din Polonia.
Acum ma intereseaza sa iau ori din Ro ori din afara o boxa portabila JBL BOOMBOX…
Ai ceva info despre aceasta boxa poate o gasesc ceva mai ieftin de prin afara…aici pretul ei este undeva la 2.000ron
Cupon reducere ceva Gearbest sau Banggood?
Nu gasesti JBL BOOMBOX in China. 😀
Am facut contul pe Germania si merge struna momentan.. mai vad cand vine trotineta cum fac 🙂
Multumesc frumos pentru informatii si ajutor Madalin…esti cel mai bun, tine o tot asa.
Revin cu mai multe info cand vine trotineta vietii=))
Cu placere!
Te astept cu impresii dupa ce primesti si trotineta. 😀
Create mi account
Ma pune sa aleg regiunea.. aleg china si se schimba in prefixul tarii lor.. pe care pot sa il schimb pe +40 si nr de tel… sa ii dau asa =)) nu apare nimic de email… sau sa ii dau pe romania sa ii dau cu FB ..ce sa aleg…?
Ai mai jos sa schimbi, in loc de numaruld e telefon sa creezi contul cu adresa de email, uita-te cu atentie. Daca nu reusesti fa pe Germania.
Multumesc frumos.
Inca ceva… inca nu mi am facut cont.. pana sa vb cu tine am dat romania si am ajuns pana in momentul unde puteam sa ma conectez cu fb si sa selectez regiunea.. dar nu am facut contul…acum am luat o de la capat i am dat china din prima si a dat restart aplicatia mi home si acum nu imi mai apare logare cu fb doar sms sau password iar la crearea contului la sign up apare china si ma pune sa introduc nr de tel…
Cum sa procedez sa il setez din prima ca sa mearga si s55 si trotineta… care sunt pasii..?
Intr-adevar pentru China nu poti folosi crearea contului Mi Home cu Facebook (asta pentru ca in China, Facebook este blocat 😀 ), dar mai jos ai optiunea de a creea contul folosind adresa de email.
Iar lui i a venit trotineta cu mufa de EU adica stecher normal fara adaptor etc direct in priza… sa inteleg ca e versiunea de EU trotineta?
Iar la app sa puna china nu? Nu cred ca are relevanta cu ce stecher a venit ?
Da. Daca are stecher pentru Europa inseamna ca este versiunea europeana. Oricum nu sunt diferente intre ele, doar stecherul este diferit. 😀
S55 ul defapt nu 50 scuze tot de la tine =)) imediat dupa ce am dat comanda de trotineta pe 10.05 pe 26.05 am vazut tot la tine plus review ul lui ( Giovani (un cititor al blogului )) si mi a placut mult tare si nu am mai rabdat si l am dat la comanda. E genial❤
Thx Madalin si Giovani 🙂
Am inteles. Sa il folosesit cu placere atunci! Este acelasi model (S50 – alb iar S55 – este negru). 😀
Aaa…pai si daca se poate schimba asa usor din aplicatie.. de ce scrie la crearea contului ca nu se mai poate modifica region and country cand faci contul ?
Ca daca nu merge.. doar intri in cont si schimbi pe ce vrei tu China Romania Germania nu?
Corect. 😀 De unde ai luat S50-ul?
Ok bine… si exact aceeasi situatie doar ca invers… lui i a ajuns trotineta dar inca nu i a ajuns S50 ul =)) ce face in cazul asta… ce pune China sau Germania…ca nici lui nu ii apare Midland China.. are doar China…?
Poate sa puna China iar cand vine S50-ul poate schimba serverul, asta daca nu apare pe serverul de China. Se schimba rapid din aplicatie. 😀
Nu.. inca nu mi a ajuns trotineta.. mi am luat Roborock S50 si vreau sa il setez… ce aleg: China? Ca nu este ” Mainland China ” ? Si astept sa vina si trotineta sa o setez si pe ea… si vreau sa mearga amandoua.. ca am inteles ca daca selectez alta regiune exista posibilitatea mare sa nu mearga =)) Deci?
Daca ai stecher de EU la S50 alege Germany, daca ai stecher CN, alege China.
Salut o intrebare am… la crearea contului imi apare ca pot sa ma loghez cu contul de FB iar la Region and Location nu gasesc Midland China, este doar China si celelalte tari .. aplicatia imi arata Germany ( recommended ) iar eu sunt din Romania. Iar fix inainte sa creez contul imi spune ca nu mai poate fi modificata ulterior aceasta setare. Si ma gandesc cum sa fac..
Salut,
Sa inteleg ca ti-a ajuns trotineta? Daca mai ai si alte device-uri Xiaomi prin casa alege Mainland China, daca ai doar trotineta alege serverul din Germania.
Salut! Am si eu o nedumerire. Pe geekbuying, daca te uiti la m365pro la descrierea versiunii EU vs china o sa vedeti ca cea EU are power 250 (cu peak 600) vs china care are 300 (cu peak 600). Nu inteleg aceasta diferentiere? Sau e doar o greseala in descriere?
Salut,
Cu siguranta este o greseala in descrierea produsului.
Mai ai cumva vreun cupon pentru gearbest? Mersi
Pentru Gearbest nu există momentan alt cupon.
Salut Madalin am revenit cu o intrebare… in legatura cu comanda mea de 31.05 care scrie Ready for UPS.. prima data am verificat pe 17track acum am intrat si pe track orderul celor de la UPS si la fel spune : Expediere pregatita pentru UPS si am zis hai sa sun totusi la ei la UPS sa vad despre ce e vorba si dc dureaza asa mult… tipa de acolo mi a spus ca e totusi cam de mult timp comanda tocmai de pe 31.05 cei de la Banggood cand au trimis o au facut foaie de livrare si e in asteptare sa o primeasca UPS tipa spunea ca cica vine tocmai din germania si e cu tirul… si inca nu a ajuns si ca ar trebui sa iau legatura cu cei care au trimis o sa vad daca intradevar au trimis o si sa intreb de ce nu a ajuns inca la cei de la UPS. Intrebarea mea ca stiu ca mi ai spus sa astept pana la finalul lunii acesteia sau cel mult inceputul lunii august, esti sigur cand zici sa astept ca le vine comanda acum la inceputul lunii august ca daca ar fi asa.. ups a spus ca trimit comanda din otopeni in transit 4-5 zile si inca 1 zi pana la destinatie.
Si cat ii ia tirului sa ajunga tocmai din 31.05 pana azi in tara ? Mersi anticipat Madalin. Astept raspuns.
Salut,
Ce scriu aici, scriu din experienta mea, cand am mai comandat trotinete asa s-a intamplat. Acum nu pot sa te asigur ca vine fix la sfarsitul sau la inceputul lunii pentru ca nu am trimis eu pachetul si nu pot controla aceste lucruri. Daca vrei sa afli mai multe informatii deschide ticket la banggood si vezi ce spun si ei.
Salut, am patit sa mi se anuleze si mie o comanda de pe Banggood si cu ocazia aceasta am pierdut si cuponul de reducere. Am vorbit pe Chat, nu se poate face nimic, trebuie sa astept refundul pe PayPal (pe cardul meu, sper, nu?). Intre timp, am comandat astazi Xiaomi Pro de pe site-ul Gearbest cu 539 USD plus 9.99 USD transport. Am vorbit despre comanda (desi am platit-o si asa apare in “My orders”, cand accesam sectiunea “Detalii” imi apare ca nu ar fi platita) pe Chat cu un operator care mi-a spus ca lui ii apare ca fiind platita, dar ca ar putea fi o problema de transport (reamintesc ca a costat 9.99 USD) si m-a redirectionat catre Seller (Niubility Store). De aici nu par a primi inca un raspuns la intrebari. Ati mai auzit de o astfel de problema de transport din Polonia in Romania? Mai ales cu tarif suplimentar? Va multumesc anticipat.
Salut,
Da, primesti banii inapoi in cont sau PayPal, in functie de metoda de plata folosita.
Daca era prima comanda la ei iar adresa de livrare era diferita de cea de pe card/PayPal, asta este motivul pentru care au anulat comanda. Daca a spus ca lui apare ca fiind platit platita atunci n-ai de ce sa iti faci griji.
Ok bine Madalin acestea sunt info de pe 17track :
2019-05-31 11:10
Order Processed: Ready for UPS
Ideea ca de atunci nu s a mai schimbat nimic tot asa arata. Cat le ia sa o trimita la UPS ca dupa sa o expedieze spre Romania =)) !?
Stii cam daca o sa reuseasca sa ajunga comanda in timp util poate pana la finalul lunii?
Dacă pe 2019-05-31 a apărut Ready for UPS până la sfârșitul lunii ar trebui să ajungă. Cel târziu la începutul lunii viitoare.
Revin cu o completare, desi pe site-ul celor de la banggood apare ca se livreaza din depozitul UK, se pare ca totusi pleaca din Polonia.
17track.net:
2019-07-22 03:41 Myslowice, Poland, Destination Scan
2019-07-20 08:45 Myslowice, Poland, Arrival Scan
2019-07-20 05:10 Dobra Strykow, Poland, Departure Scan
2019-07-20 02:52 Poland, Origin Scan
2019-07-19 12:10 Poland, Order Processed: Ready for UPS
Da, au schimbat depozitul, de aceea și întârzierea in procesarea unor comenzi.
Confirm. Ieri am facut comanda azi dimineata a fost trimisa.
Comandă făcută vineri (banggood), ieri a fost trimisă deja. Livrare din Europa. Mă aștept ca zilele următoare sa ajungă la mine. Can’t wait. 😀
Salut Madalin… am facut si eu comanda de pe banggood inca de pe data de 17 mai cand au si expediat o… astazi 20 iulie inca astept…why ? 2 luni…in curs spre a 3 a … am vb cu eu pe LiveChat si au spus ca e in transit din UK Longdon asta inca din 1.07 si cica trebuie sa ajunga in Polonia si dupa o expediaza spre Romania. Am facut cerere pt mai multe info.. si am primit mail sa mai astept in 28 de zile
Citesc aici in comentarii ca sunt cativa utilizatori care si au comandat tot la fel tot de pe Banggood tot china si zic ca le au si venit gen Costin de pe grup de aici.. cum de ? Cat sa mai dureze ? Stii cam despre ce ar fi vorba? De ce le ia asa mult ? Multumesc anticipat Madalin. Astept raspuns
Salut,
Stiu ca tu ai facut comanda din depozitul din China, nu? Nu stiu sa-ti explic exact de ce unele comenzi ajung mai repede iar altele mai tarziu, singura explicatie pe care o am este aceea ca sunt trimise containere intregi catre Europa si asteapta sa se incarce pentru a putea fi trimise. In cazul trotinetelor electrice, transportul este mai dificil, fiind produse voluminoase nu pot fi trimise “one by one”, asa cum trimit restul produselor (telefoane, drone, etc). In plus, pentru ca au baterie destul de mare singura varianta de transport este trenul, China – Europa, iar de aici curierul. In cazul meu, M365 PRO cu livrare din China a ajuns exact intr-o luna de zile (cred ca ai vazut ca am postat si review pe blog), insa alte modele mi-au ajuns si in 2-3 luni de zile. Daca ei ti-au zis ca au ajuns in UK eu zic sa mai astepti, poate ajunge in perioada urmatoare.
Salut,
Mi-am comandat si eu un M365 PRO de pe banggood cu cuponul tau (mersi pentru cupon btw :D). Eu am pus comanda joi (18.07), si azi (20.07) inca apare processing. La data estimata de livrare apare 23.07.2019, plus inca 5-7 zile pe drum… oricum e mai bine decat 1-2 luni din China 🙂 Ajunge numai bine pe cand intru in concediu :))
Salut,
Cu plăcere! 😀
Mersi mult pt info Madalin!cand il primesc va las un coment…
Cu placere! Te astept cu feedback dupa ce o primesti. 😀
Da comanda e de la Banggood,mai astept atunci pana marti!
Daca nu vrei sa mai aștepți o poți anula oricând, primești banii in 24-48h înapoi în cont. Oricum, știu sigur că o au pe stoc doar că au schimbat depozitul si de aici această întârziere.
Ceau Madalin am facut o comanda in data de 17.07 si scrie doar ca e in procesare si nu am primit nici un mail ,ce as putea face? Sa mai astept?
Salut,
Bănuiesc că ai făcut comanda la Banggood. Mai așteaptă, o sa o livreze săptămâna viitoare sigur. Au schimbat depozitul din UK in Polonia, de aici întârzierea in procesarea comenzilor.
Daca nu pun si varianta cu insurance ce se poate intampla?
Daca o comanzi din EU nu cred ca mai e nevoie de asigurare. Eu am luat fara. 🙂
Comandat astăzi una astăzi, cadou pentru un prieten, de pe Banggood, folosind cuponul și a fost US$561.50, din UK. Sper să ajungă până săptămâna viitoare, in time for the birthday. :))
Wow, asta da cadou! 😀
Nu stiu cum ai platit $561, daca aplici cuponul chiar si acum, este $548. 😀
Acum am văzut că mi-au pus și insutance. :)) De-acolo diferența de preț. Nici nu am văzut că se poate bifa sau debifa. :)) Și asigurarea aia e 12.80…
P.S. Am intrat acum în My Orders și îmi apare Order Cancelled for some reason… 😐
Payment Confirmed 2019-07-17 07:14
Order Cancelled 2019-07-18 01:22
Expected Shipping Date 22.07.2019 07:14
Oare de ce? 🙁
Ciudat, nu am mai intalnit pana acum. Nu ai primit mail de la ei? Incearca sa intri pe chat sa ii intrebi ce s-a intamplat. Cu ce ai platit? Daca nu se rezolva si primesti banii inapoi o poti lua de la Gearbest.
L.E. Am reușit să vorbesc cu ei prin LiveChat. Comanda a fost anulată din cauza la protection… Că adresa de billing din PayPal nu e identică cu shipping address-ul pe care l-am pus în comandă.
Pusesem adresa de livrare la job, că, deh, nu o să fiu acasă când ajunge curierul.
Acuma trebuie să aștept refund, care o să-mi intre în contul de PayPal și să refac comanda… Nu sunt convins că ajunge până joia viitoare, pentru ziua amicului. 🙁
Incredibil. Dar ei nu au putut sa o reactiveze din sistem? E destul de aiurea sa astepti pentru refund ca apoi sa faci din nou comanda. 🙂
Plata am făcut-o cu cardul, prin PayPal. Mail nu am primit de la ei, noroc că am intrat să văd ce face comanda.
Ah, daca ai platit cu cardul prin PayPal este posibil sa dureze cateva zile pana intra inapoi banii. Nu ai incercat sa le zici sa reactiveze comanda? Poate e mai bine ca au anulat comanda, daca faci alta comanda nu mai bifezi asigurarea. :))
Le-am zis să o reactiveze și să scoată ei insurrance-ul dar a zis că nu se mai poate face nimic cu comanda. Și că doar refund pot să facă. Și le-am mai zic că puteau să mă contacteze înainte de cancelation ca să lămurim situația.
La refund îmi intră ca și credit PayPal, așa-i? Nu se transferă direct pe cardul cu care s-a făcut plata.
Am inteles. Din cate stiu iti intra pe card inapoi, nu in contul de PayPal.
Cred că o să refac comanda acum, ca să ajungă la timp… Sper doar să nu coste trotineta 5000RON. :)) (fingerscrossed)
Nu chiar. :)) Banii de la prima comanda o sa intre inapoi, doar ca o sa dureze cateva zile. Daca faceai direct cu PayPal intrau in maxim 24h.
De obicei cât stă în processing comanda?
Cateva zile bune. Daca vrei sa ajunga mai repede cred ca mai bine faci comanda la Gearbest.
Update: Refund-ul a intrat pe card de dimineață. A 2-a comandă a fost expediată sâmbătă dimineață și e programată pentru livrare miercuri, by the end of day. Se livrează cu UPS, deci ar trebui să ajungă as scheduled. 😀
Da, cred că ajunge sigur.
Ajunge la timp pentru cadou? 😀
Dacă UPS se ține de cuvânt, da. Joi e ziua de naștere. 😀
Revin cu feedback după ce-și primește sărbătoritul cadoul. :))
Atunci fingers crossed. 😀
Primit coletul astăzi de la UPS. 😀 Nu pare a avea damage cutia. Unboxing-ul mâine. 😀
La fix. 😀
am vazut ! stiu fiecare surubel!
Am inteles. 😀
multumesc !banuiesc ca e la fel pt gear best:D
abia astept sa sar la pro ca am 1.93 si o sa fie mai fain
Aproximativ la fel. Pro-ul are ghidonul ceva mai inalt, i-am facut si eu review aici.
salut unde ma intreaba de cupon ?ca ma bate rau tehnologia!
Salut,
Click pe butonul “Copiaza Cuponul”, adauga produsul in cos “Add to cart”, apoi click pe “View cart and Checkout”. Inainte de apasa pe butonul “Proceed to Checkout”, in stanga paginii ai campul “Enter Coupon Code”. Click dreapta, “Paste” si apoi Apply. Apoi finalizezi comanda. (Valabil pentru Banggood).
Azi, 12.07.2019 – cod invalid pe Banggood….:((
Am actualizat acum pentru depozitul din Europa, il poti folosi.
Am comandat si eu, cu 529$, nu am mai platit shipping insurance:)
Buna ziua,
Am comandat și eu aceasta trotineta vineri de pe GearBest.com.
Aveți idee cam cât durează o astfel de comanda?
Mulțumesc
Salut,
In maxim o saptamana ar trebui sa ajunga la tine.
Daniel, ti-a sosit trotineta?
Am comandat și eu de pe Gearbest și sunt curios de timpul de procesare/expediere.
Mersi
Chiar mere’ ! Multam fain !
Cu plăcere!
In sfirsit, astazi am primit-o si eu! Am incarcat full bateria insa nu vrea sa porneasca. Din cite am inteles pornirea se face din telefon insa nu gasesc aplicatia potrivita. Pot sa sper ca va posta cineva aici numele acestei aplicatii? Multumesc in avans.
Motorul nu porneste decat cu impuls din picior, trebuie sa atinga o viteza de 3-4 km/h, nu este nevoie de aplicatie pentru pornire. Aplicatia se numeste Mi Home, o gasesti aici.
Am adaugat in cos, am pus codul si l-a acceptat.
Grand Total$544.98
Payable Amount$544.98
Inseamna ca ai fost foarte rapid. Eu primesc “This coupon has reached its maximum limit.”. De aceea nici nu m-am grabit sa il postez. Plus transportul $10 ajungi fix ca la Banggood, cu livrare din UK.
Salut. Pentru cea de pe GearBest ajungi la 545$ cu transport inclus. Pare best deal acum.
Salut,
Codul acela a fost valabil doar pentru primele 10 utilizari, nu stiu daca a apucat cineva sa il foloseasca sau daca a functionat vreodata. 😀
Salut Madalin,
Ai mai gasit vreun cod pt M365 pro sau vreo oferta bomba la vreo trotineta de ieri? 🙂
Am in cos M365 pro dar nu am apucat sa aplic codul lui Andrei.
Weekend fain!
Salut,
Singurele cupoane valabile pentru M365 Pro in momentul de fata sunt cele pentru Banggood.com, cu livrare din China sau UK.
Poate doar pentru LANGFEITE L8, daca vrei cupon. 😀
Vrei sa o comanzi de la Gearbest?
Salut. Nu mai este pe stoc cu livrare din UK.
Salut,
Asa este, s-a epuizat stocul din UK. Poti face precomanda, cu livrare incepand cu data de July 15, posibil chiar si mai devreme, din experienta mea cu ei. 🙂
A venit trotineta comandata in 14 cu shipping din 18 din UK fara garantie de livrare. Totul ok este super.
Sa o folosesti cu placere! Poate revii si cu cateva impresii dupa ce o folosesti. 😀 Este prima trotineta electrica?
Va spuneam că am dat comanda și eu de pe Banggood de m365 pro. Cum pentru orice jucărie îmi cumpăr inca mai am emoțiile și nerăbdarea de copil, nu am rezistat sa nu iau legătura cu ei (live chat) pentru a mă asigură că livrarea se va face din EU. Mi-au confirmat că așa este, iar timpul de livrare va fi de 7-15 zile lucrătoare de la momentul expedierii. Până sosește voi juca “7 pietre” sau “Flori fete sau băieți…”.
PS: Am renunțat la motocicleta pentru a face trecerea la trotineta electrica. Este primul pas. Mașina electrică va fi al doilea .
Ajunge in maxim 3-4 zile din momentul in care este trimisa, vezi mai jos, trimisa pe 18 a ajuns astazi. 😀
Salut. Am dat și eu comanda astăzi de m365 pro, tot pe Banggood. Am mai luat de la ei, sunt super ok.
Salut,
Si eu sunt multumit de ei. 😀 Au preturi bune si sunt seriosi atunci cand vine vorba de stoc si livrare, spre deosebire de alte magazine chinezesti.
Salut, Madalin, mersi pentru info si pentru cod.
Am dat comanda(pe viteza) din Eu pt varianta Pro dar cum eram grabit nu am observat ca chrome-ul a inserat o adresa gresita, am scris mail catre banggood si sper sa corecteze…totusi, stii cumva prin cine livreaza in RO? ca macar telefonul l-am dat corect 🙂
Salut,
Sunt livrate cu UPS. Daca ai trecut numarul de telefon nu-ti face griji, oricum te suna curierul, ii poti spune atunci unde sa ajunga. 😀
Cu placere!
Ai avut dreptate, a plecat astazi. Oare vine la Posta de cartier?
Banggood cred ca este singurul magazin chinezesc care respecta termenele de livrare si trimite in timpul estimat iar daca produsul apare ca fiind in stoc chiar asa este. Ti-am zis de ieri ca o sa trimita mai devreme. Practic tu ai facut comanda vineri si marti au trimis, adica fix 3 zile lucratoare, asa cum au specificat. 🙂 Nu, este livrata prin curier direct la usa. Nu ai treaba cu posta.
Acum o ora am inchis chatul cu un operator si mi-au spus ca nu le au pe stock si ca trebuie sa astept 5-7 zile pana le vin pe stock si dupa aia ma imi dau ei un email cand fac shipping-ul. Stii vorba aia ” Nu sunati iesim noi din cand in cand”
Cand am spus ca asa primesc produsul in min 14 zile mi-au confirmat. Cam neseriosi, mai ales ca le au si acum pe site tot pe stock.
Sa ia bani la oameni ca dupa aia mai vedem….
Recomand, daca vreti sa comandati acum sa intrebati prima data daca le si livreaza de pe stock.
Posibil sa vina mai repde din China si sa nici nu platesti atata.
Nu te baza 100% pe ce spun operatorii. Sunt sigur ca o sa trimita mai devreme, o sa vezi. Din depozitul din China pleaca in 24h, iti spun din propria experienta, doar ca dureaza mai mult pana ajunge in Romania decat daca ai lua din depozitul din Europa. 😀
Teapa cu livrarea EU, iti iau banii si dupa aia spun ca nu le au pe stock. Si ca dureaza nu stiu cat sa vina stocul.
Teapa si cu accesoriile , nu am fost atent si am luat 7 items pe un basket si le-au impartit in 6 si 1 si m-au pus sa platesc transport.
Cam dezamagit
Daca am platit prin Revolut pot sa cer banii inapoi?
Cand ti-au spus ca le ajung pe stoc in Europa? Te intreb pentru ca au timp de procesare 3 zile pentru comenzile din Europa (scrie in dreptul Shipping: In stock. Processing time:3 business days). De obicei cei de la Banggood sunt seriosi cand vine vorba de livrare. Daca apare ca produsul este in stoc, chiar asa este.
Nu vreau sa ma intelegi gresit, nu le iau apararea, insa pana acum se incadreaza in termenul dat de ei, 3 zile lucratoare necesare pentru expedierea comenzii.
Sfatul meu este sa astepti cele 3 zile lucratoare iar daca nu trimit in intervalul specificat de ei o poti anula. De exemplu, daca o comanzi din depozitul din China ai “Ships in 24 hours“, asta inseamna ca in maxim 24h pleaca de la ei. Acesta este timpul estimat de ei necesar pentru ambalare, expediere, etc. La mine s-a respectat de fiecare data. Legat de accesorii, probabil unul dintre ele era in alt depozit, de aceea ti l-au pus intr-o alta comanda.
Bună. Am încercat cuponul si am primit mesajul ca nu poate fi folosit decat de 15 ori. Ma intereseaza M365 Pro cu livrare rapida (UK) sau daca e un pret bun chiar si cu livrare din CN. Poti gasi un cupon pentru asta? Multumesc.
Salut,
Am actualizat cuponul pentru livrare din Europa (UK). Pentru China inca functioneaza, este $529 cu cupon de reducere.
Sau $580 cu livrare din Polonia, in 3-5 zile, prin curier rapid, aici.
Gata am comandat-o.
Madalin ai ceva cupon pentru un suport de telefon? Sau alte accesorii utile?
Ce suport de telefon vrei sa cumperi? In afara de suportul pentru telefon nu cred ca mai ai nevoie de ceva la trotineta asta. 😀
Gasesti aici toate accesoriile si piesele pentru M365 / Pro, inclusiv suport. Livrarea este mai rapida decat daca le-ai luat de pe Ali. 😉
Daca am 2 obiecte in cos cum pot aplica 2 cupoane ? Am pus trotineta si un lacat si am aplicat primul cupon pt trotineta si al doilea cupon pt lacat si l-a stres pe primul.
Nu poți aplica 2 cupoane într-o singură comandă, trebuie să faci 2 comenzi separate.
Buna, am incerca comanda pe versiunea UK si mi-a dat un pret de 564.99 aplicand cuponul.
Exista alt cupon sau varianta mai ieftina din EU? Interb pt ca scria cineva mai sus ca a luat-o cu 538
Salut,
Nu cred că a fost până acum $538 cu livrare din Europa.
Este $564 cu livrare in câteva zile prin curier rapid din UK sau $529 cu livrare tot prin curier și fără taxe, însă cu timp de livrare mai mare, din China.