• Caută

Xiaomi Mi Note 2 – primele impresii și păreri

Mi Note 2 cred că este fără doar și poate cel mai așteptat telefon de mine, din portofoliul celor de la Xiaomi. L-am comandat din China, însă pentru că nu reușeau să producă suficient, livrările au întârziat destul de mult. Am așteptat cred că o luna de zile până să îl primesc. Nu știu acum dacă mai sunt probleme, însă trebuie sa menţionez că eu l-am comandat în regim de preorder.

Citește și: Review Xiaomi Mi Note 2

Varianta pe care am ales-o este cea neagră, cu 4GB memorie RAM și 64 GB spațiu pentru stocare. Trebuie să recunosc că mi-aș fi dorit versiunea Glacier Ice, însă nu a fost disponibilă la momentul respectiv.

Xiaomi Mi Note 2 Pareri (1)

Așa cum era de așteptat, telefonul arată foarte bine, este construit din sticlă, excepție făcând rama laterală care este din aluminiu. După cum se poate observa, acesta seamănă foarte bine cu S7 Edge a celor de la Samsung, însă doar din pricina faptului că are display-ul curbat. Nu explodează, cel puțin până acum n-am auzit să existe cazuri. Din punctul meu de vedere, finisajele dar și atenția la detalii sunt net superioare comparativ cu modelul celor de la Samsung.

În partea frontală este prezent senzorul de amprente, pe lateral sunt butoanele pentru volum și on/off, microfonul pentru atenuarea zgomotului de fond, senzorul infraroșu și portul tip jack pentru căști. În partea de jos găsim grila pentru difuzoare și portul USB Type-C.

Xiaomi Mi Note 2 Pareri (6)

Pe spate telefonul are camera de 22 megapixeli cu stabilizare optică, care spre surprinderea mea, producătorul a reușit să o integreze foarte aproape de nivelul carcasei. Deși are diagonală de 5.7 inchi și lucrul acesta te poate speria la început dacă nu ești obișnuit cu un display mare, în realitate acesta are un grip foarte bun, fiind ușor de ținut chiar și cu o singură mână. Ecranul este AMOLED, iar acest lucru se poate observa imediat cum este pornit, deoarece culorile sale sunt intense, dar naturale. Este cel mai bun display pe care l-am întâlnit până acum la un telefon chinezesc.

Așa cum mi-am imaginat încă din momentul în care am plasat comanda, telefonul chiar este unul premium, care din punctul meu de vedere merită toți banii. Acestea au fost primele impresii cu privire la noul model. Urmează să îl folosesc o perioadă mai lungă, iar apoi să trag cu adevărat concluziile pe care le veți afla într-un review complet pe blog. Până atunci vă las câteva imagini.

Pentru cei interesați, în această perioadă Xiaomi Mi Note 2 (versiunea cu 6GB memorie Ram și 128GB spațiu disponibil pentru stocare), poate fi cumpărat din China cu 650$ dacă folosiți cuponul de reducere {{button%COPIE CUPONUL%https://madalinliviu.ro/vezi/mi-note-2%NoteSXM}}.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

2 comentarii
  • Nu e iesită aproape de loc
    Are un mica ridicatura
    Da este lrotezata de un inel care este mai evidentiat ca si sticla de la camera
    Nu-ti fa griji

  • Oauuu!!! arata impresionant! imi poti spune daca pe spate camera este vizibil iesita in afara?? am o obsesie legata de chestia asta…

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.