• Caută

Xiaomi Mi Box S – review

În urmă cu aproape 2 ani de zile publicam review-ul pentru Mi Box, primul mediaplayer cu Android TV de la Xiaomi, iar de atunci l-am folosit aproape zilnic, pentru Netflix, YouTube, Spotify și mai nou pentru HBO GO. Țin minte ca a fost printre primele produse Xiaomi pe care le-am cumpărat din China și de care am fost super încântat. Înaintea acestuia cumpărasem un Smart TV Samsung, cu câteva aplicații preinstalate, însă experiența în utilizare era destul de slabă, așa că l-am returnat și am cumpărat un TV clasic, iar apoi mediaplayer-ul celor de la Xiaomi.

Chiar și după 2 ani de zile sunt super mulțumit de prima generație, rulează fluent chiar și după ultimul update. Recent a trebuit să mai achiziționez unul în casă, iar cum Mi Box S a fost lansat undeva spre sfârșitul lui 2018, am așteptat să apară în oferta magazinelor chinezești și să îl cumpăr.

Pachet complet - Xiaomi Mi Box S

Diferențe prea mari între Mi Box și Mi Box S nu prea sunt, de aceea dacă nu îl găsiți cu preț bun pe cel de-al doilea, puteți cumpăra cu încredere Mi Box, adică primă generație și vă asigur că veți avea parte de aceeași experiență Android TV. Eu l-am comandat de 11.11 de pe site-ul celor de la Banggood.com cu $55, însă a fost livrat undeva pe la sfârșitul lui decembrie, iar la începutul lui ianuarie l-am primit. Așadar, iată review-ul acestuia.

Xiaomi Mi Box S

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA

Xiaomi Mi Box S poate fi cumpărat de pe site-ul celor de la Banggood.com cu prețul de $55.99 (aproximativ 250 lei) folosind cuponul de reducere . Pentru livrare prin curier fără alte taxe suplimentare recomand EU Priority Line.

HARDWARE ȘI CONSTRUCȚIE

Mi Box S - telecomanda si player

Xiaomi Mi Box S vine la pachet cu încărcător, cablu HDMI, telecomandă și manual de utilizare în limba engleză. Dimensiunile sunt aproape aceleași pe care le întâlnim și la prima generație Mi Box, doar că acesta este puțin mai gros, dar mai ușor. Cântărește 147 grame, în timp ce prima generație cântărește 177 grame. Să sperăm că nu au scos din circuitele alea bune și că va funcționa cel puțin la fel de bine ca prima generație. 😀

Mi Box S

Finisajele sunt de calitate, este foarte bine construit, în stilul caracteristic Xiaomi. În partea frontală este prezent un LED care indică faptul că playerul este pornit, iar în spate veți găsi portul HDMI, USB, cel pentru alimentare și conectorul Jack 3.5 mm. Sub carcasă este prezentă aceeași configurați pe care o găsim și la versiunea anterioară, adică procesor Amlogic S905X, 2 GB memorie RAM și 8GB disponibili pentru stocare, excepție făcând modulul Bluetooth, care acum suportă protocolul 4.2.

Mi Box S - porturi

Telecomanda este de asemenea mai ușoară dacă o compar cu prima generație și parcă nu oferă același sentiment de produs premium, chiar dacă este la fel de bine construită. Cel mai probabil, acest sentiment îl am din cauza greutății reduse. Este o telecomandă care funcționează prin intermediul unei conexiuni de tip Bluetooth, iar asta înseamnă că spre deosebire de telecomanda de la TV, aceasta poate fi ținută în orice poziție și va funcționa fără probleme.

Mi Box S - telecomanda

Pe lângă butoanele ce țin de controlul mediaplayer-ului, aceasta integrează și buton special pentru Netflix, Google Search și Live TV. Personal, eu cred că nu erau absolut necesare. În plus, mi se pare că încarcă telecomanda prea mult, prima generație fiind mult mai “curată” din acest punct de vedere. Butonul pentru Live TV este inutil în România, asta pentru că aplicația Live TV de la Google nu pare a fi disponibilă și pentru România. Funcționează cu 2 baterii AAA.

SOFTWARE ȘI PERFORMANȚĂ

Mi Box si Mi Box S

Mi Box S vine din fabrică cu Android 8.1, la pachet cu câteva aplicații preinstalate, cum ar fi: Netflix, YouTube și Red Bull TV. Ca și la prima generație, puteți instala din Google Play aplicațiile și jocurile favorite care dispun de suport pentru Android TV. Spre exemplu, eu am mai instalat HBO GO, MX Player și Spotify. Sistemul de operare este rapid și fluid. Experiența în utilizare este una foarte bună, dacă ar fi să compar Mi Box S cu prima generație, nu cred că aș putea găsi diferențe din acest punct de vedere, ambele funcționează ireproșabil.

Mi Box si Mi Box S - porturi

Telecomanda este dotată cu microfon pentru a ușura căutarea prin aplicații (YouTube, Google Play), însă se întâmplă de multe ori să se blocheze și să nu “audă” nimic din ce îi spui, ceea ce este destul de enervant. Mai nou, pentru cei care folosesc Google Home, cu ajutorul telecomenzii puteți controla și alte device-uri din casă. Nu funcționează cu Amazon Alexa. La capitolul Hardware dispune de (aproape) aceeași configurație pe care o găsim și la Mi Box, mai exact: procesor Amlogic S905X, 2GB DDR3 memorie RAM și 8GB spațiu disponibil pentru stocare.

Mi Box si Mi Box S - marime

Capacitatea de stocare poate fi extinsă cu ajutorul unui HDD extern, eu am atașat unul de 2TB și nu au fost probleme. Conexiunea la internet este stabilă și suficient de bună încât să puteți rula cam orice video online la rezoluție chiar și 4K fără buffering. Dacă aveți un gamepad, care poate fi conectat prin Bluetooth, puteți instala și jocuri din Google Play. Nu vă așteptați la ceva de ultimă generație, însă majoritatea care sunt disponibile pentru download rulează neașteptat de bine, iar experiența este una foarte bună. Atenție, unele nu pot fi instalate dacă nu aveți un gamepad!

CONCLUZIE ȘI PREȚ

Mi Box S

Mi Box S nu este mediaplayer-ul clasic, gândit pentru a rula filme offline, ci trebuie văzut ca o unealtă pentru a rula aproape exclusiv conținut online. Acesta este și motivul pentru care nici această versiune nu integrează mai multe porturi USB, port pentru internet sau alte opțiuni pe care le găsim la media playerele obișnuite. Dacă vă gândiți să îl cumpărați doar pentru a rula conținut local, cred că găsiți alte modele mai bune și mai accesibile. Poate reda fără probleme clipuri video de pe un hard disk extern, însă nu vă imaginați că veți putea reda fișiere de 30-40GB cu sunet DTS.

În schimb, dacă vreți ceva cu suport Chromecast, Netflix, HBO GO și YouTube, toate la rezoluție 4K (mai puțin HBO GO), atunci Mi Box S este soluția cea mai bună în acest segment de preț. Dacă totuși găsiți Mi Box (prima generație) cu un preț mai bun, luați-l pe acela, nu merită diferența de preț doar pentru un S la final. 🙂

Xiaomi Mi Box S

MAGAZINE DE UNDE POTI CUMPARA

Xiaomi Mi Box S poate fi cumpărat de pe site-ul celor de la Banggood.com cu prețul de $55.99 (aproximativ 250 lei) folosind cuponul de reducere . Pentru livrare prin curier fără alte taxe suplimentare recomand EU Priority Line.

PĂRERI PRO ȘI CONTRA

✔️ dimensiuni reduse
✔️ telecomandă cu microfon integrat
✔️ sistem de operare rapid și fluent
✔️ compatibil Netflix, YouTube 4K
✔️ suport Chromecast 4K

❌ nu aduce nimic nou față de cel anterior

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

149 comentarii
  • 1
  • 2

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.