La sfârșitul lui 2020, cei de la Xiaomi au lansat Mi 11, cel mai nou telefon din seria Mi și modelul de top al companiei chineze. Noul device păstrează aproape același design pe care îl întâlnim și la generația anterioară (Mi 10), singurele diferențe notabile fiind în zona camerelor, acolo unde au preluat un aranjament similar cu ce întâlnim la modelele marca Apple. Așa cum era de așteptat, telefonul este construit din metal (partea laterală) și sticlă (față și spate). Telefonul a fost lansat în urmă cu 2 zile în China și se pare că vânzările au fost record, reușind să vândă 350.000 de unități Xiaomi Mi 11 în doar 5 minute.
Privit din față cred că este greu să-ți dai seama care este Mi 10 și care este Mi 11. Ambele au ecranul curbat și marginile reduse. O mică diferență este posibil să existe la decupajul pentru camera frontală, la Mi 11 pare să fie ceva mai mic. Noul device integrează un ecran Amoled cu diagonală de 6.81 inci, cu rezoluție Quad HD+(3200×1440 pixels) și rată de împrospătare mare de 120Hz. Ecranul este protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, care ar trebui să asigure o protecție mai bună împotriva zgârieturilor dar și în cazul unui impact. Totuși, nu aș recomanda utilizarea lui fără o folie de protecție, măcar din plastic.
Hardware
Telefonul folosește procesorul Snapdragon 888 și este disponibil în 2 configurații: cu 8/12GB de memorie RAM și 128/256 spațiu disponibil pentru stocare. Nu are slot pentru card de memorie. Pe spate adoptă un modul foto pătrat, format din 3 camere foto, după cum urmează: 108 megapixeli, 13 megapixeli pentru imagini ultra-wide și 5 megapixeli pentru poze macro. Camera selfie este de 20 megapixeli, capabilă de filmare 1080p la 30/60fps.
Acumulatorul este unul generos, cu capacitate de 4600 mAh, se încarcă rapid pe fir la 55W, dar și wireless la 50W. Xiaomi Mi 11 aduce difuzoare stereo Harman Kardon, NFC pentru plăți, Bluetooth 5.2, conectivitate 5G și senzor infraroșu (care permite utilizarea acestuia pe post de telecomandă). Din fabrică este livrat cu Android 11 și cu interfața MIUI 12 aplicată peste.
Telefonul este disponibil în 2 versiuni: cu incarcarcator și cablu USB-C, dar și versiune fără cele două accesorii. Ambele au același preț de vânzare. Nu s-a menționat dacă oferta este limitată sau pur și simplu va fi vândut sub această formă. Dacă va fi așa, probabil toată lumea va opta pentru versiunea cu încărcător, mai ales dacă prețul va fi același.
Preț
Referitor la preț, Xiaomi Mi 11 este disponibil momentan doar în China, la precomandă, cu prețuri începând de la $611 pentru versiunea cu 128 GB spațiu de stocare și 8GB de memorie RAM și $718 pentru versiunea cu 12GB memorie RAM și 256 spațiu pentru stocare. Probabil, luna viitoare, când va ajunge în versiune globală, acesta va apărea și în ofertele magazinelor chinezești. Rămâne de văzut care vor fi prețurile. Voi actualiza atunci articolul.
Salut Liviu, am un telefon xiaomi mi 11 la care i-am spart sticla de protectie al camerei foto spate. Camera este ok, functioneaza normal.Te rog ajuta-ma sa gasesc, ori sticla de la camera ori carcasa cu geamul de protectie. Multumesc.
Buna Madalin, exista cumva un cupon pt Xiaomi MI11?
Multumesc,
Raluca
Salut,
Unde l-ai gasit?
Seara buna Mădălin !!! Până la urmă nu am mai avut răbdare să fie listat pe bangood , am tot cautat peste tot și m-am oprit până la urmă pe olx … Am găsit versiunea de 256Gb Global – albastru la 3000 lei sigilat chiar cu mi-am dorit … Plus livrarea rapida …
Ms mult pt toate răspunsurile !!!
Sa il folosesti cu placere! 😀
Madalin , am vazut ca e listat acum pe bangood ( sa vedem si ce cupon apare , ms mult ) si , tot am vazut 2 versiuni China si Global , intrebarea mea sunt intradevar 2 versiuni sau este numai o versiune si difera doar rom-ul care e instalat pe ele ? am tot cautat informatii dar nu stiu unde sa sap :))
scuze ca te tot deranjez …
acum am vazut ca “Coming soon.” scuze Madalin
Nicio problema, chiar voiam sa-ti scriu asta. 😀 Diferenta dinter cele 2 versiuni consta in ROM-ul instalat, atat. Daca o sa fie “CN version” mai ieftin, poti pune foarte usor ROM de la Xiaomi.eu si ai rezolvat problema. Dar pana atunci sa vedem cand va aparea in stoc la Banggood. Se lasa asteptat. 😀
PS. Nu este deranj.
Buna Madalin , am si eu o intrebare , m-am tot gandit sa cumpar un telefon in ultima vreme , sa schimb mi note 3-ul meu … din 2017 e cazul sa il schimb cu toate ca merge impecabil … tot ma uit la : Mi11 ,Mi 10 S sau redmi k40 pro … pana la urma m-am decis la Mi11 in favoarea ecranului si a wifi charger …
intrebarea este legata de bangood , cu cupon oare pretul coboara sub 700$ ??? asa ciudat e ca efectiv nu stiu ce sa aleg
Salut,
Momentan nu stiu sa-ti spun pentru ca nu il au in stoc. Cand va fi disponibil cu siguranta voi primi mai multe informatii.
Vad ca e listat pe bangood , Madalin speram sa ne ajuti in viitorul apropiat cu un cupon … multumim
– poate pana atunci apare la vanzare si redmi k40 versiunea globala
multumim
Da, este listat, dar momentan nu poate fi cumparat. Cand va fi in stoc sigur va aparea si cupon. 😀
Cu placere!
Salut Madalin , am vazut ca a fost lansat si Redmi k40 … de el ce parereai , clar ca e peste Xiaomi Mi 11 , dar as vrea o parere si de la tine … multumesc mult
Salut,
Scuze pentru raspunsul intarziat, nu am avut acces la internet in weekend. Le-am vazut, arata foarte bine, probabil vor fi rebranduite sub denumirea de MI 11T in Europa. Acum depinde si ce preturi vor avea. 😀
salutare Mădălin,scuze ca scriu aici…stii vreun cupon pentru Routerul Xiaomi ax3600?
Salut,
$119.99 cu cupon de reducere, momentan acesta este cel mai bun pret. Cel mai mic a fost $99.99.
Da de la gearbest.
salut Mădălin eu&us priorty line (for electricity) e ok? ajunge fără taxe?
Salut,
Da, de la Gearbest.com?
La mulți ani! Mădălin, abia aștept să achiziționez acest telefon. Sper să reușești să ne oferi un preț cât mai competitiv.
La multi ani! Sa speram ca va aparea cu un pret bun. 😀
Asteptam cupoanele de reducere. 😀
A ridicat si Xiaomi mult preturile. Au ajuns sa concureze cu Samsung si OnePlus la capitolul preturi si sincer mai au de lucru pana sa ajunga la nivelul lor. Chiar si cu camerele lor de 100 de megapixeli. Am avut Mi Note 10 si a fost o dezamagire la capitolul camera. Faceam poze mai bune cu un iPhone vechi de 4 ani. 🙂
Și eu făceam poze mai bune cu primul google pixel, dar nu înțeleg de ce sunt in topuri pe dxomark
Adica? Pixel nu merita sa fie in topul dxomark? N-am inteles ce vrei sa spui.
Din ce stiu preturile respective sunt valabile doar pentru China si numai pentru primele zile. Sunt curios cat vor ajunge la Banggood sau Gearbest (daca le vor aduce). Urmaresc articolul tau, poate actualizezi cand apar.
Sigur, o sa actualizez articolul cand va aparea in stocul magazinelor chinezesti.