Probabil știți deja că recent am cumpărat Xiaomi Mi 8 din China, am scris pe blog câteva impresii despre acesta. Eu am ales “International Version”, însă pe site-ul celor de la GearBest există și o altă versiune numită “Global Version”, care la prima vedere pare a fi identică, însă există unele diferențe pe care magazinele chinezești nu le menționează. Este bine să știți înainte să cumpărați, de aceea vreau să explic care este diferența dintre cele 2.
Atunci când un telefon Xiaomi este trecut ca și “Global Version“, înseamnă că modelul respectiv este cel destinat pieței din Europa. Are ROM Global cu suport OTA, manual de utilizare în limba engleză, dar și încărcător european. Nu veți găsi aplicații chinezești, iar telefonul suportă toate benzile în care operează majoritatea rețelelor GSM din Europa.
Există o altă versiunea numită “International Version“. Acest telefon este destinat pieței din China, însă magazinul instalează ROM global (așa cum am explicat și eu aici) pentru a avea suport pentru update OTA, dar și Google Play. Nu veți găsi aplicații chinezești instalate, iar la capitolul software aproape că nu veți sesiza diferențe între cel Global și cel internațional.
În schimb, telefonul este livrat cu încărcător chinezesc (primiți totuși un adaptor gratuit în cutie), iar manualul de utilizare este în limba chineză. Este posibil ca unele modele să nu aibă suport pentru toate benzile folosite de rețelele GSM din Europa. De obicei, această versiune este mai ieftină.
Chiar dacă la începutul acestui articol am scris că există 2 versiuni, se întâmplă (mai rar ce este drept) să mai apară și o 3-a versiune. De obicei acest lucru este valabil pentru modelele foarte noi. Este vorba despre versiunea “Chinese and English“. Acest telefon este destinat pieței din China, la fel ca și cele “International Version”, însă vine cu ROM-ul original. Are aplicații chinezești preinstalate iar limbile de utilizare disponibile sunt numai Chineză și Engleză. De asemenea, nu are serviciile Google Play preinstalate, va trebui să le instalați singuri.
Cam astea sunt cele 3 versiuni disponibile de telefoane Xiaomi pe care le puteți cumpăra din China sau chiar și din România (de la unele magazine), pentru că nici la noi nu specifică toți vânzătorii ce versiune comercializează. Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună variantă pe care o puteți cumpăra este cea Globală, însă dacă diferența de preț dintre un telefon Global și același telefon cu versiunea Internațional este una considerabilă, eu zic că merită să alegeți și această versiune, deoarece de cele mai multe ori nu veți sesiza diferențe.
Spre exemplu, la telefonul meu Xiaomi Mi 8, care este “International Version”, singura diferență dintre el și cel “Global”, este aceea că nu are suport pentru Face Unlock, însă acest aspect poate fi rezolvat după ce setați că regiune de utilizare o altă tară decât România. Eu am făcut deja asta și nu mă deranjează atât de tare, având în vedere că prețul a fost considerabil mai mic decât cel pentru versiunea Globală.
Eu am cumparat de aici Xiaomi MI A1 si scrie si pe cutie “Versiunea Globala”, deci nu conteaza cat este de vechi sau nou modelul respectivului telefon.
Bună ziua, dl. Mădălin vă rog spuneți-mi ce părere aveți despre tel Motorola G7 Plus și Motorola Z3 Play, merită investiți în ele în jur de 1000 lei, mulțumesc
Salut,
Din pacate nu am folosit nici un telefon din cele 2, deci nu imi pot da cu parerea doar pe baza specificatiilor. 🙂
Salut!
Imi poti recomanda un telefon ( nu conteaza marca ) care sa faca poze foarte bune pana in 200 $ ?
Nu ma intereseaza alte specificatii la el.
Salut,
Da, acest model. Depaseste putin bugetul dar nu cred ca gasesti ceva mai bun in banii astia.
Xiaomi Redmi Note 5 4G Phablet International Version – BLACK, de aici vreau te rog poți să îmi spui daca este ok sau nu,sau poate îmi dai tu altă sugestie mulțumesc frumos!
Vezi ca versiunea aleasa de tine nu este globala. Eu iti recomand Xiaomi Redmi Note 6 Pro 4/64GB Global Black [HK], gasesti cupon aici, cu ocazia 11.11.
Asta cu global version este valabila doar pentru Xiaomi sau si pt OnePlus? Si acolo am observat international version dar nu am gasit nici o versiune globala… Multumesc!
Doar pentru Xiaomi.
Bună Mădălin as dori să cumpăr un Xiaomi redmi note 5 versiunea international la preț de 141euro plus transport,te rog dă-mi un sfat se merita este ok,nu o să am problemele cu el,o să funcționeze pe România fără probleme? mulțumesc frumos!
Salut,
Vrei sa cumperi de aici?
fara sa il desfac nu se poate? nu scrie si pe cutie?
ce trebuie sa scrie (pe cutie sau meniu): global?
Doar la modelele mai noi scrie. Daca iei spre exemplu Mi Mix 2, nu vei gasi aceasta informatie pe cutie.
intrebare; cum recunosc daca un tel Xiaomi e global version atunci cand il cumpar ?
Scrie in meniul acestuia.
Sunt stocuri din vechi , xiaomi mi8 este aparut pe la inceputul veri daca nu ma-nsel la fel si mi mix 2s este aparut din primavara chiar si xiaomi mi8 pro a aparut pe la mijlocul lunei august eu cred ca xiaomi mi mix 3 si respectiv mi nota 4 care vor aparea pe piata saptmana viitoare cu siguranta nu se mai poate debloca bootloaderul sau poate se vor razgandi oricum cei de la huawei si au blocat telefoanele tot din acest motiv mi-e greu sa cred ca cei de la xiaomi nu i vor urma exemplu.
Vedem. Oricum ii înțeleg și pe cei de la Xiaomi, însă nu știu cât de bine va fi pe termen lung. Cred că le veneau destul de multe vânzări și de la magazinele chinezești. Practic cu astea s-au făcut cunoscuți în Europa.
O greseala. Lumea era obisnuita cu preturile din China, cand vor cumpara numai din Europa, Xiaomi va avea acelasi pret ca si Huawei sau alte branduri de acest gen.
In afara de ce a spus Madalin mai exista un aspect care am observat ca nu a fost mentionat, incepand cu 1 septembrie 2018 toate telefoanele de la xiaomi vor avea un cod intern din fabrica si nu poti debloca bootloader ul pentru instalarea unul rom global in acest caz ce versiune cumperi gen vers. china vei folosi un rom made in China vs global version vei folosi un rom la nivel mondial si nu mai exista posibilitatea ca pana acum sa poti instala pe un telefon destinat pietei din China un rom global si invers la fel, ce versiune ai cumparat cu aia ramai .Aceasta masura a fost luata de cei de la xiaomi deoarece mai retaileri achizitioneaza telefoanele destinate pietei Chineze modificand softul si transformandu le in versiuni internationale prin acest procedeu cumparatorul final va pierde automat garantia produsului,stim cu toti ca orice modificare software adusa pe un telefon se va pierde garantia automat.Din acest motiv putini dintre noi stiu ca de fapt la achizitionarea unui telefon gen international version practic nu ai garantie pe acel produs .Exista posibilitatea ca vanzatorul sa ti schimbe telefonul dar suporta el pierderea respectiva oricum mari vanzatori chinezi primesc din partea firmelor la cateva mii de telefoane cumparate si cateva telefoane gratis care le tin pentru garantie, si la noi se practica aceasta metoda (altex,emag). Alt aspect care trebuie mentionat este ca niciodata un telefon versiune international sau versiune China care a suportat un upgrade de soft nu va merge ca un telefon global version chiar daca acel telefon a fost instalat un miui global stabil prin diferite metode (gen deblocarea bootloaderu lui si instalarea unui veriuni globale ) de multe ori aceste telefoane au uneori lag sau prezinta mici defectiuni in timpul utilizari devenind uneori enervante pentru utilizatori obisnuiti. Asa ca sfatul meu este ca pe viitor sa achizitionam versiuni globale, special destinate pentru piata din Europa si nu numai .Exemplu eu am achizitionat un telefon xiaomi mi8 6gb cu 64 rom global version cu 405 usd adus acasa prin magazinul celor de la gearbest am primit oferta de la ei prin email 399 usd plus 5,99 usd transport prin priority line , la timpul respectiv un xiaomi mi8 international version costa 389 usd diferenta este de numai 10 usd .
Mersi pentru completari! Nu am precizat aceste lucruri pentru ca nu sunt 100% sigur ca va fi asa, a trecut deja septembrie si magazinele chinezesti inca deblocheaza telefoane destinate pietei din China si pun ROM global. Deci, cum reusesc? 🙂
Ai bootloaderul unlocked și nu îți merge NFC la International Version. Dacă vei da lock bootloader = brick.
Bun articolul. Nu ma gândeam ca ar fi vreo diferența. Presupuneam ca global/international/English version e doar după cum ii vine la mână operatorului care pune produsul pe site
Nici eu nu știam până să cumpăr Mi8. Chestia asta e oricum nouă, de când Xiaomi vrea sa vândă doar pe canal oficial.
Foarte util articolul. Chiar nu stiam toate astea.