• Caută

Telecomandă universală cu aplicație pentru mobil de la Xiaomi Mijia

Dacă nu ați cumpărat telecomanda universală de la Broadlink, cea despre care am scris într-un articol anterior, poate vă interesează modelul produs de Xiaomi. Această telecomandă universală există de ceva timp în portofoliul producătorului chinez, însă anul acesta a primit un mic upgrade. De această dată este fabricată în colaborare cu Mijia, fiind compatibilă și cu asistentul virtual Xiaomi AI. Ce-i drept, pe noi nu ne ajută prea mult această funcție, asta dacă nu cumva știți să vorbiți în chineză și folosiți asistentul virtual Xiaomi. 😀

Acum poate vă întrebați ce puteți face cu telecomanda universală de la Xiaomi și ce nu puteți face cu cea de la Broadlink, nu-i așa? Adevărul este că nu aduce nimic în plus, puteți controla aceleași dispozitive din locuință (televizorul, aerul condiționat, sistemul audio, etc.) de la o distanță de maxim 10 metri, cu ajutorul telefonului.

Și următoarea întrebare ar fi, atunci de ce să plătesc în plus dacă face fix aceleași lucruri? Eu recomand telecomanda de la Xiaomi, pentru cei care folosesc mai multe produse de la producătorul chinez, deoarece în felul acesta nu trebuie să mai instalați o aplicație în plus pe telefon. Funcționează cu Mi Home, aplicația care permite controlarea tuturor dispozitivelor Xiaomi.

Telecomanda universala Xiaomi Mijia - compatibila cu Mi Home

În plus, logo-ul Mijia cred că ne asigură de faptul că este vorba despre un produs de calitate. La fel ca și modelul Broadlink, și acesta este multidirectional, ceea ce înseamnă că nu trebuie să aibă vedere directă către senzorul IR al aparatelor pe care doriți să le controlați.

Dacă vreți să cumpărați telecomanda universală de la Xiaomi, aceasta este disponibilă cu preț bun în oferta celor de la Banggood.com. Folosind cuponul de reducere poate fi achiziționată cu prețul de $16.53. Pentru livrare prin curier, fără alte taxe suplimentare, puteți alege Eu Priority Line.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

5 comentarii
  • da , poate sa porneasca AC-ul fct de temp senzor pt ca e vazut in acelasi ecosistem (merge doar pe China nu EU) ; are fct de invatare daca nu gasesti ceva presetat ; problema e ca telecomenzile IR nu au in general butoane separate de on/off .. deci nu stii cand il pornesti sau opresti ( ex: senzorul detecteaza acum o temp , porneste automat AC-ul , insa peste 5 min daca ai un automation rule activeaza iar functia on/off , dar de data asta il opreste ); nu e compatibil Google home sau Alexa ; pacat ca nu are RF (telecomenzi de lumini /garaj, etc)

  • avand in vedere ca lucreaza in eco sistemul xiaomi, poate oare sa porneasca singura ac daca senzorul de temperatura xiaomi detecteaza o temperatura prea mare?

  • Treaba cea mai buna la ea, este ca poti seta scenarii, facand parte din ecosist. Xiaomi, ceea ce cu Broadlink nu . Iar Broadlink Pro are si IR dar si RF, deci folositoare pt orice priza smart.

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.