Suntem tot mai aproape de anul 2023, motiv pentru care consider că este momentul potrivit pentru a afla care sunt noile taxe pe care trebuie să le achităm în anul ce urmează, pentru pachetele care vin din China sau oricare alt stat NonUE (care nu face parte din Uniunea Europeană). Începând cu 1 ianuarie 2018 va exista o modificare la capitolul TVA, acesta trecând de la 20% cum este în prezent, la 19%. Sunt conștient că printre cititorii mei există multe persoane care n-au comandat din China de frica taxelor pe care trebuie să le plătească atunci când pachetul ajunge în țară, așa că ar fi bine să clarificăm puțin aceste lucruri.
Mulți sunt puțin derutați și nu știu când trebuie să plătească taxe vamale și mai ales cât, pentru produsele comandate, iar o bună parte dintre aceștia află despre TVA abia atunci când pachetele ajung deja în România. De aceea, vă recomand să faceți un mic calcul înainte să comandați, pentru a vedea dacă este sau nu avantajos să cumpărați din China, astfel încât să nu aveți parte de surprize neplăcute.
Din experiența pe care o am pot spune că de cele mai multe ori este mai avantajos să cumpărăm din China, chiar dacă uneori diferențele de preț dintre China și România nu sunt foarte mari. În momentul de față nu există un algoritm special pentru calcularea taxelor vamale, însă TVA-ul poate fi aflat destul de rapid, printr-un simplu calcul matematic.
De asemenea, este bine de precizat faptul că TVA-ul îl plătim de fiecare dată când cumpărăm ceva, chiar și din România, însă aici este inclus deja în preț. Am menționat acest lucru, deoarece mulți au impresia că acesta este plătit doar pentru produsele care vin din China sau altă țară NonUE. Atunci când un pachet ajunge dintr-o țară care nu este din Uniunea Europeană, trebuie să plătim TVA-ul corespunzător.

Taxe vamale import China pentru persoanele fizice
Dacă ați comandat sau vrei să cumpărați ceva de pe un site precum GearBest sau Aliexpress, pentru un produs cu preț 100$, începând cu 2017 veți plăti TVA 19% din valoarea acestuia. Asta înseamnă că veți avea de plătit 19$ în plus față de prețul plătit pentru produsul respectiv. Până acum, valoarea TVA-ului era de 20%, începând cu 2017 acesta scade cu 1%. Destul de puțin am putea spune, însă dacă alegeți să cumpărați un produs mai scump, această diferență va fi sesizabilă. Aceste taxe sunt aceleași, indiferent de magazinul de la care ați achiziționat produsul. Eu am dat exemplu cele 2 magazine, pentru că de pe site-urile lor obișnuiesc să cumpăr cel mai des.
Cumpărături din China fără TVA sau taxe vamale
Dacă vreți să cumpărați din China, dar nu vreți să plătiți taxe vamale sau TVA, aveți la dispoziție doar 2 variante, de fapt singurele. Fie alegeți un produs până în 10 euro, fie alegeți magazine cu depozite în Europa (de exemplu acesta). Produsele care sunt livrate din Europa sunt scutite de taxe vamale și TVA, la fel ca și cele care nu depășesc 10 euro.
În momentul de față nu mai există nici o altă variantă pentru a “scăpa” de taxele vamale sau de TVA. Eu personal am ales mereu să cumpăr produse din acest depozit, în felul acesta am scăpat de fiecare dată de TVA sau taxe vamale, indiferent de valoarea produselor achiziționate. În plus, transportul rămâne gratuit iar produsele vin direct acasă, sau la poșta de care aparțineți.
Calculator taxe vamale și TVA
Dacă nu m-am făcut suficient de clar până acum, vă propun să vedem împreună cum se calculează TVA-ul și când anume trebuie să plătiți taxe vamale pentru un produs comandat din China. TVA-ul se calculează în felul următor: Prețul produsului x 19 % (aceasta fiind valoarea TVA-ului în România din 2017) / totul împărțit la 100 = suma care trebuie datorată statului român. Taxele vamale sunt calculate de către vameș, atunci când pachetul ajunge în vamă. Ca fapt informativ, taxele vamale nu vor depăși niciodată 5%, acesta fiind procentul maxim care poate fi adăugat. Trebuie menționat faptul că taxe vamale sunt adăugate doar pentru comenzile a calor valoare depășește 150$, până în această sumă veți plăti doar TVA, iar până în 10$ nu veți plăti absolut nimic.
Bună, am o intrebare doresc să achiziționez un ceas din Japonia prețul este de 552$ dacă trebuie plătit tva ul imi va veni 105$, transportul fiind gratuit și întrebarea mea este ar mai fi ceva de plată pe lângă tva ?
Nu prea.
Salut,
Vreau sa fac un import din China (produse electronice) pe persoana juridica in valoare de 4000 USD si ~ 50KG cu scopul de ale comercializa. Am inteles ca in vama platesc 19% TVA + ~3.3% – 5% taxe vamale (in functie de vames si ce cod aplica la produse). Toate bune si frumoase pana aici, insa problema apare la shipping (DHL). La suma respectiva banuiesc ca nu mai cer doar 100 lei.. Ce taxe mai apar? avand in vedere ca vreau sa platesc taxele personal (cod EORI). Exista riscul ca DHL sa-mi trimita marfa inapoi ca n-am ales sa le platesc lor comision ?
Salut,
Ma gandesc sa comand o bijuterie de valoare din SUA prin intermediul unui site. Costul produsului este in jur de 380usd. Banuiesc ca nu scap nici de TVA, nici de taxe vamale (o prima estimare a impactului imi da o crestere a costului cu cca.70 usd).
Ai idee daca mai sunt si alte taxe in acest caz? Merci.
Salut,
Da, nu vei scapa, plus ca nu stiu care sunt taxele vamele pentru bijuterii, nu am comandat pana acum decat electronice. Mai bine vorbesti cu un vames inainte sa dai comanda, sa nu te trezesti cu costuri imense.
Salut ! As vrea sa comand niste bijuterii. comanda totala depaseste 150 de euro dar sunt mai multe produse foarte ieftine,gen 1 euro, de la vanzatori diferiti. Ar trebui sa platesc taxa vamala pe toata comanda facuta? pot face 2 comenzi ca sa evit taxa? sau daca sunt pachete diferite cu valoare mica nu are treaba?
De la un singur vanzator este o comanda de 30 de euro.
Imi cer scuze de intrebare dar nu am inteles prea bine cum functioneaza. Multumesc
Daca sunt pachete mici cu valoare sub 10 euro, ajung acasa.
Salutare,
Am comandat din China 6 proiectoare cu led, cu transport gratis prin DHL. Am ales sa-mi platesc singur toate taxele, mi-am procurat singur codul EORI si primesc un email de la DHL sa le prezint factura din China sa vada ei cat a fost transportul si cat a fost marfa ( o aberatie). Le-am trimis extras bancar, declaratie pe propria raspundere cu cat a fost valoarea, ei nimic vor factura ( vorba aia Batman,Batman….). Chinezul de cum i-am spus ca vreau factura nici nu mi-a mai raspuns la nici un mesaj. Ce ma sfatuiti ?
Salut,
Le zici ca alta factura nu exista si n-ai de unde sa iei. Niste reguli de rahat de la statul nostru destept.
Toate coletele care vin prin posta romana si au valoare sub 10$ o sa vina la oficiul de care apartineti sau acasa(depinde si de postas), toate ce depasesc 12-13-15$ pot veni iarasi la posta sau le gasiti pe natiunile unite(langa shop and go dupa sediul sri) la posta vamala numarul 5, acolo e pentru persoane fizice, eu am mai ridicat si fara tva coletele doar pentru ca i-am prins in toane bune, cand aveam de platit le aratam comanda de pe ali sau site-ul respectiv, nu are rost sa ii mintiti sau pacaliti pentru ca si ei stiu ca nu-ti vine niciun colet gift din china sau cu valoare de 13-15-20$ cand el face 80-100$, le vin sute de d-astea din China. Cei care comandati prin dhl vedeti ca au alte taxe si comisioane :), aveti grija la cantitate ca si chinezul schimba transportul dupa N bucati. Eu am platit la un colet de 82$ fix 80 lei, 64 tva + 16 taxele postale. Tot ce vine din SUA sau China ori alte tari NON-EU o sa platiti taxele aferente si tot ce depaseste peste 150$ tva + taxele vamale, la oficiul postal nr. 5 scrie exact pe foi cat si cum platiti, sunt afise puse cu tot ce trebuie.
Salut, ma bate gandul sa cumpar o masina din Dubai, am tot cautat pe net de taxe vamale si nu gasesc nimic care sa imi explice ce si cum cu taxele vamale, poti sa ma luminezi te rog, vad ca esti mai informat, multumesc
Salut ! As dori sa cumpar o pereche de adidasi pe de footlocker.com, deoarece siteul pe Europa nu face livrari in tara. Produsul costa 140 de dolari si transportul 40 de dolari,dar am un cod care imi reduce totalul la 155 de dolari pret final. As vrea sa stiu daca platesc taxele vamale si TVA, deoare ce am inteles ca daca firma are depozit in europa nu platesc taxele. Ma puteti lamuri si pe mine va rog frumos ? Acestia este produsul :http://www.footlocker.com/product/model:265087/sku:45037600/jordan-aj-xxxi-mens/red/black/
Dacă are depozit în Europa nu plătești, însă în cazul tău produsul este trimis din USA, deci vei plăti suplimentar TVA.
Cum imi fac in cod eori?
E altul pt fiecare comanda sau e acelasi pt mai multe comenzi?
Si daca am telefon sau tableta pot sami generez in cod eori? Stie cineva sa imi explice..sau este intr.adevar atat de greu de ia DHL mereu cate 1 mil pt treaba asta..?
Nu e greu deloc, insa ai nevoie de un PC sa poti completa formularul respectiv. E valabil pentru orice comanda facuta.
Buna. Vreau si eu sa achizitionez un Ciocan de forja, care costa(echivalat din dolari)
cca. 6105 Eu si are o greutate de 860 kg. Este cel din videoclipul de mai jos.
https://www.youtube.com/watch?v=v9dtnPUY9xo
Ce ma sfatuiti, va rog? Va rog ft. mult daca sunteti amabil, dati-mi si mie de veste la tel 0772031501. Multumesc foarte mult
La posta vamala TVA 19% +8 lei
La DHL TVA 19% +100 lei
Salut am facut o comanda de pe alibaba de 7000 bucati stikeez , cost total 776$ , am fost sunat de o domnisoara de la DHL sa-i dau adresa de email pentru ami trimite avizul de insotire a marfii. Mi-a comunicat ca nu pot sa ridic coletul daca nu am firma , eu nu am firma , am comandat jucariile respective in scopul unei donatii . Inca nu mi-au trimis avizul . La ce sa ma astept de la vama?
Mersi Madalin. Dar exista undeva trecute oficial aceste delimitari?. Adica pot gasi un site al anaf ori alta institutie de unde sa ne informam clar?.
Da, sunt disponibile pe site-ul celor de la vama, insa trebuie sa le cauti bine. 🙂
Am un colet la vama care a costat exact 10 euro. Unde se incadreaza?, platesc 19% ori nu platesc?
Nu plătești nimic.
Salut
Am si eu una maxima …
Acum o sapt am dat comanda pe gearbest $103 , a venit pachetul in 20 de zile, direct acasa fara sa ma intrebe nimeni nimic de taxe vamale, tva sau alte nebuni. (Comanda facuta prin euroexpress)
Am mai dat o comanda de $80 … cei de la Gearbest au trecut pe pachet $41(170 ron) asa scrie pe factura si pe factura de pe colet (am vazut poza intr`un email de la DHL).
La aceasta comanda am fost sunat de DHL ca am de platit taxe vamale in valoare de 132 RON. WTFF 132 ron la un colet de 170 ron ?
Un sfat ceva ?
DATE OF EXPORTATION:
05/31/2017
INVOICE #
RS8736xxxxxNL
NO.
ITEM DESCRIPTION (FULL
TITLE)
QTY (PCS)
UNIT VALUE(USD)
TOTAL VALUE(USD)
1
VVVW Mods(GIFT)
1
18.50
18.5
Subtotal:
18.5
Shipping:
2.33
Insurance:
1.74
Tracking:
0.00
GRAND TOTAL:
22.57
asa mi-a dat mie astept..
salut
de unde se ridica coletul, unde este vama in bucuresti? eu am facut comanda pe aliexpress.
buna am comandat am bifat olanda
http://www.gearbest.com/vv-vw-mods/pp_617250.html
sper sa nu am probleme de vama
oare cu ce vine?
Salut. A comandat cineva prin Singapore Post 4PX? Coletul meu a ajuns in tara de o luna, dar nu am primit nici o veste de la posta. Codul meu e de genu S000012xxxyyy si nu stiu cum pot afla unde e mai exact in tara pentru ca cu acest cod posta romana nu imi ofera nici o informatie. Ceva sfaturi?
Suna la vama
Asa am patit si eu
Si chinezii nu stiau sami spuna ca paketul era demult in tara la DHL in depozit.
Poate ca ti.ai skimbat nr de tel si nu le.ai dat telu bu la aia de unde ai facut comanda.
In fine daca ai facut comanda prin DHL suna la ei sau la vama direct
Vezi k la DHL e nasol ca platesti fiecare zi cat iti sta coletu’ la ei…cik…
In fine eu nam platit dar ca sami iau mai repede coletu am dat 1 mil la DHL ca nu stiam eu sami iau codul eori. Si mi lau luat ei. Asa iti trebuie..codul eori dak faci comanda dinafara europei. Si ala te costa 1 mil plus taxele vamale de 19% din colet.
Concluzie suna cat mai repede la vama sau DHL
Eu n-am inteles care este moneda pana la urma… Euro sau dolari la cei 150 pentru care se calculeaz doar TVA-ul? Ca am tot citit pe diverse site-uri ba ca suma pana in care nu se percep taxe vamale e 150 euro ba ca e 150 dolari. Cum e pana la urma? Dolari sau euro? Sa stim si noi. Mie de exemplu pentru un colet in valoare de 167 dolari care insemna fix 149 euro mi s-au incasat si TVA 19% si taxe vamale de 12%…
Ei au facut conversia celor 167 $ la alt pret si le-a iesit peste 150 €
Salut Madalin,
Am o ruda care locuieste in SUA. Daca imi trimite un pachet cu niste haine, mi le taxeaza in vreun fel la vama? Sa zicem ca n-au etichete, factura,etc
Nu.
Nu plătești nimic la vamă. Doar eventual transportul
Bună seara,
Doresc sa cumpăr din Elveția în Romania câteva produse care însumează aprox.88 euro. Ce taxe vamale voi plăti în România? Ce sumă? Mulțumesc
Salut! Ma tenteaza site-ul Zaful, de unde as vrea sa-mi cumpar niste haine cu valoarea de vreo 50 $, deci transport gratuit. Uitandu-ma pe bloguri ca sa vad pareri despre site, nimeni nu zicea nimic si despre taxe vamale. Am vazut ca si tu ai scris la un moment dat despre Zaful. Ai idee daca se platesc astfel de taxe? Multumesc mult!
Da, vei plati TVA pentru 50$. 🙂
salut Madalin eu am cumparat o camera auto de pe ali express ma costat 18$ si nu am platit nici un leu tva nici nu sti ce sa mai crezi
depinde de vames…unii sunt normali si isi dau seama ca ai cumparat ceva pt tine si alta e cand ai fi avut 5 produse la fel
O prostie….anul trecut am platit 140ron la aceiasi treaba.
Salut. Si eu fac cumparaturi din china. Astazi mi.au venit carenele pentru motocicleta. Sincer…vamesii is tare prosti…de ce?
Valoare colet : 535$
Valoare transport platit de mine : 150$
Taxe vamale platite 642 ron.
Metoda de calcul….cica: valoare bunului + transportul+ tva +taxe vamale.
Ce treaba are transpprtul care a fost platit inainte?
Asa se calculeaza in Romania, n-ai cu cine sa te certi. 🙂
Buna, am pus o comanda(cu mai multe produse: 13$, 11$ 6$…..)pe AliExpress in valoare de 48$! Va trebuii sa plătesc taxe vamale sau TVA???? Multumesc
Buna. Nu stiu daca intreb unde trebuie, poate ma poti ajuta. Am cautat peste tot, si nu gasesc nimic clar.
De data asta nu este vorba de un produs din China, vreau sa import ceva din UAE. Anume o motocicleta. Voi platii taxele vamale dupa valoarea de achizitie ( de pe factura) , sau au cei de la vama o lista de preturi? Deasemenea, pot trimite coletul in orasul natal,sa se faca vamuirea acolo, sau trebuie neaparat ridicat de cineva din port, care nu mi-e la indemana?
Multumesc!
Buna ziua! Am si eu doua nelamuriri in privinta unui produs care vreau sa il cumpar de pe gearbest. Acesta este produsul: http://www.gearbest.com/action-cameras/pp_575345.html?wid=21. Am observat ca pe langa pretul produsului de 119,99$ ar mai fi pretul de transport prin DHL si care la randul lor au 3 optiuni DHL (EU) de 43.69$; DHL (EXT) 10.31$; DHL 40.56$.
As dori sa stiu care ar fi optiunea cea mai buna dar in acelasi timp sa nu platesc asa de mult pentru transport, asta ar fi prima nelamurire. A doua nelamurire ar fi daca produsul vine din China voi plati taxele vamale si TVA-ul?
Multumesc!
Salut,
Pentru acest produs nu ai prea multe optiuni. Va trebui sa alegi DHL (EXT) iar cand va ajunge in Romania vei plati TVA (19%) din valoarea acesteia, plus o taxa de 100 lei catre DHL, in cazul in care nu ai numar EORI scos. Daca ai acest numar, nu vei mai plati decat TVA-ul.
A comandat cineva scaun dentist si l-a si ridicat de la vama? Vreau sa stiu de ce acte ai nevoie. Multumesc!
OK, multumesc de raspunsuri, daca aflu ceva mai multe de la ei revin aici cu un mesaj.
Okay, chiar sunt curios cum se termina. 😀
mi-au trimis acum un scan dupa un “commercial invoice” unde scrie clar valoare pachet 20USD. deci de ce as vrea sa platesc taxe vamale la asa ceva?
Eu nu inteleg este de ce ti-au trimis tocmai acum, dupa ce ai primit pachetul. Dubios. 🙂
Se mai fac de-astea…Pachetul vine cu TNT din China, ei fac formalitatile vamale dupa care subcontracteaza DHL pt livrare pe teritoriul Romaniei. Probabil asta s-a intamplat. Totusi documentele sunt necesare la Vama atunci cand coletul este acolo…
il am acasa da 🙂 nu e alta comanda pentru ca mi-au dat AWB-ul pachetului care a ajuns (prin DHL). am citit mai sus prin comentarii ca au niste penalitati destul de mari daca nu le platesti la timp.
Eu zic sa nu-ti faci griji, cu siguranta este o eroare. Personal n-am mai auzit/intalnit asa ceva. 🙂
Am incercat sa ii sun dar nu mi-a raspuns nimeni astazi, ei zic ca mi-au dat avizarea deci probabil numara zilele. Insa daca e asa cum am citit mai sunt in articol + comentarii o sa ii anunt ca vreau sa returnez produsul 🙂 va tin la curent.
Stai ca n-am inteles. Tu nu ai primit pachetul de la DHL? Este inca la ei?
Eu am primit pachetul prin DHL, livrat. il am deja acasa de 2 saptamani. Astazi am primit SMS + email de la TNT – TNT Romania (serv de curierat da) – “In vederea efectuarii formalitatilor vamale de import pe persoana fizica va rugam sa transmiteti urmatoarele documente: ”
si eu sunt putin incurcat de treaba asta, dar tot incerc sa ii sun.
Daca il ai deja acasa nu-ti mai bate capul cu ei. E ciudat si dubios faptul ca te contacteaza TNT pentru un pachet livrat deja de catre DHL. De obicei mailul si SMS-ul asta il primeai de la DHL, insa inainte de a primi pachetul. Poate e vorba despre alta comanda de care ai uitat? 😀
am comandat si eu din China ceva si a fost livrat prin DHL si dupa 2 sapt vine TNT sa le dau taxe vamale. daca nu platesc ai idee ce se intampla? nu ca as face asa, dar sa zicem 🙂
TNT?
da, TNT, in legatura cu transportul meu DHL. asa mi-au zis.
TNT serviciul de curierat? N-am mai auzit pana acum asa ceva. Pai cum sa le platesti lor taxele vamale, ce treaba au daca tu ai primit pachetul prin DHL? Ceva nu este in regula aici.
vreau ,sa cumpar si eu o navigatie auto cu android am vazut ca sunt pe la 3-400 de dolari ,pe site -ul care il recomanzi, daca imi vine tot din china platesc vama?
Daca vorbim de acest magazin nu vei mai plati nimic in plus, tot ce trebuie sa faci este sa alegi livrare Via Priority Line.
Dragii mei, eu nu mai inteleg nimic….de cand posta Romana te taxeaza in functie de valoarea coletului??? Eu stiam ca te taxeaza in functie de greutate!!! Astept si eu un colet comandat prin Aliexpress si sunt tare curioasa ce anume taxe voi plati!
atasez acest document….si ma voi duce cu el la posta…este din 2017 !!! Vreau pareri 🙂
Tarife > Colete internaţionale
+ –
Tarifele coletelor internaţionale se calculează în funcţie de treapta de greutate în care se încadrează acestea. Astfel, coletele internaţionale în greutate mai mică sau egală cu 10 kg sunt scutite de TVA, iar tarifele coletelor cu greutate mai mare de 10 kg au TVA inclus. Informaţii detaliate despre structura tarifară găseşti accesând linkurile de mai jos.
Colete poştale internaţionale 0-10 kg ( scutit de TVA)
Colete poştale internaţionale peste 10 kg (dar nu mai mult de 20 kg conţinut indivizibil)
Observaţii: Pentru acest serviciu se vor lua în calcul tarifele scutite de TVA, indiferent de greutate, din tabelul următor:
Tarife Colete Internaţionale sub 10 kg
Serviciul Prioritar/Neprioritar ( conform tabelului de mai sus):
Pachet serviciu = tarif fix colet aferent fiecarei ţări + ( greutatea coletului x tarif/kg aferent fiecarei ţări)
Cat ai platit pentru pachetul comandat ?
INCA N AM PRIMIT COLETUL…CRED CA PESTE 40 ZILE SOSESTE :(((
Salut.
Cum a ramas pana la urma? Ce taxe ai platit? A fost valabila lista de tarife pusa de tine in comentariu?
Merci.
multumesc mult o seara buna
am cautat Madalin nu au modelul ala care il doresc eu se gaseste numai pe aliexpress,eu am vorbit cu chinezul a zis ca poate trece pretul mai mic dar ce fac in tara daca imi cere copie dupa comanda ce fac atunci?multumesc mult pentru ajutor un sfat de la tine este binevenit
Nu te ajuta cu nimic daca trece pretul mai mic, cand iti ajunge in Romania iti cere copie dupa plata sau extras de cont. Nu prea ai ce sa faci, trebuie sa platesti TVA-ul 19%. Apropo, nu alege livrarea prin DHL daca nu ai numar EORI scos.
este vorba despre un sonar de pescuit de pe aliexpress si costa 140$ cu transportul gratuit
Incearca poate il gasesti aici sau aici, ultimele comenzi de la ei mi-au ajuns direct acasa, fara TVA sau alte taxe vamale. 🙂
Buna ziua,
am si eu o nelamurire, am comandat un produs de la bestgear.com in valoare de 65$ acum primesc un mail de la DHL ca intre 25-si 4200Ron taxa e de 99,96RON… eu am calculat o suma de aprox 55RON (TVA) … Am platit si taxa de tarnsport in plus cand am facut comanda. Acum au trimis o gramada de fisiere sa completez si sa trimti inapoi…
Da, pentru a nu plati acea taxa de 99.96RON ai nevoie de numar EORI. Cu ajutorul acelui numar iti poti plati singur taxele fara sa mai achiti comisionul celor de la DHL.
salut am si eu o nelamurire vreau sa cumpar un produs care costa 140$ se mai plateste tva-ul cand il ridic de la posta,transportul fiind gratuit, din ce am citit se spune ca este de 19% din pretul coletului ,sau poate sa treaca chinezul pretul mai mic la produs
Salut,
Despre ce produs este vorba? Poti pune link?
Salutare, am cumparat si eu ceva de pe alibaba un produs de 160 dolari cu free shipping. toate bune, am platit, chinezu a trimis prin dhl…azi ma suna dhl si imi cere cnp si mail…le dau…imi da mail prin care imi cere dovada de plata a marfii si a transportului la extern. Imi ataseaza niste lucruri prin care declaratie pe propria raspundere si o chitanta. Chinezul a pus valoarea de 16 dolari. Eu ce trebuie sa fac? ce declar? Declar cat a zis chinezul 16 sau cat am platit 160? platesc vama la 160 dolari?
Cred ca mai bine luam de la gearbest, acum am vazut ca au pret mai bun http://www.gearbest.com/cell-phones/pp_623143.html?wid=11
Salut,
Imi puteti si mie cum sa procedez?
Am achizitionat niste jucarii de pe Aliexpress ,vanzatorul a trecut pe colet 30dolari si mi a facut si factura ,dar eu in realitate am platit 235dolari. De la firma de curierat imi cere dovada platii de la banca sa o arate vamesilor.
salut!
cum ai procedat pana la urma? -sunt in aceeasi situatie
Pot lua 50 de bucati din acelasi produs?ce se intampla la posta in acest caz?
Doresc sa cumpar niste pomisori decorativi din China care aici sa ii inchiriez ma costa 15$buc iar in china 2$sa ii cumpar.sunt 30 de buc de cate 50cm/40cm decoratiuni pentru mese. Cum ar fi cel mai bine de adus?multumesc astept raspuns
Pai depinde, de pe ce site vrei sa le cumperi?
Pentru produsele de tip arbusti, plante etc. tine cont ca pe langa vama mai ai nevoie si de avizul fitosanitar.
Am o comanda de 170 de euro…deci ar veni cam vreo 150 lei taxe vamale..super !
Si eu vreau sa cumpar ceva de pe ali,in valoare de 170 175$, sti oare cat ma costa in total toate taxele?
deci stai sa înțeleg, daca comand ceva 11 euro plătesc TVA la toată comanda de 11 euro sau doar la ce depășește 10 euro?
La toata comanda.
Salutare! Dacă fac o comandă prin DHL taxele se schimbă în vreun anumit mod? Sau nu contează metoda de transport? Mă gândesc dacă trebuie să plătesc TVA și la transport…
Nu are treaba metoda de transport, taxele sunt impuse de statul roman, fiind calculate de catre vamesi atunci cand pachetul ajunge in romania.
Am cumpara de 3 ori din China iar pana acum n-am platit nimic niciodata…si nici nu mi-au desfacut pachetul sa vada ce este in interior 😀
Depinde si de vames, unii sunt mai disperati si pentru un produs de 2-3 dolari stau si iti desfac pachetul.
Am cumparat din China (mai exact de aici http://www.gearbest.com/pro-audio-equipment-c_11833/) un amplificator audio pentru care am platit 300$ si nu mi-au fost cerute taxe vamale, ori TVA.
Care este serverul bun de pe GearBest? Cn sau FAsta 23?
Depinde. Ce produs vrei sa cumperi?
Daca comand ceva din America (SUA) trebuie sa platesc taxe, nu?
Da, platesti TVA taxe vamale doar dupa 150$.
Stai sa vedem daca chiar va fi 19%, la astia te astepti de la orice…au zis ei asa dar e posibil sa se schimbe pana la anul. Eu de exemplu vreau sa cumpar acest telefon din China, astept sa vad care e treaba cu TVA-ul si daca scade la 19%, asa cum au promis, in prima luna din 2017 dau comanda.
Da, asa este, eu sper sa ramana la 19% de aceea am facut si articolul. E bun telefonul ales, mai ales ca e versiune internationala, fara caractere chinezesti. 😀