În urmă cu vreo 4 ani de zile mi-am recuperat taxa plătită atunci când mi-am cumpărat mașina. Nu plătisem foarte mult, însă nu am vrut ca banii să rămână la statul român. După un proces lung, am câștigat dreptul de a primi banii plătiți la momentul respectiv, însă nu pe toți odată așa cum i-am dat când am plătit, ci în tranșe de-a lungul a 5 ani de zile. Practic, suma plătită s-a împărțit în vreo 5 părți, urmând ca în fiecare an să primesc o parte din bani.
În anii trecuți, pe data de 21 aprilie (așa cum era stabilit), aveam deja banii în cont. Anul acesta banii au uitat să mai apară până la aceeași dată, așa că am sunat să aflu ce se întâmplă. Ca și răspuns primit mi s-a spus că nu mai există bani pentru restituirea banilor, din cauza faptului că nu mai există taxa auto și nu mai au de unde să încaseze.
Așadar, dacă așteptați să primiți banii în cont pentru taxa auto, dar nu v-au intrat până acum, îmi pare rău să vă spun, dar mai aveți de așteptat până când statul român va mai strânge niște bani din alte taxe.
Am inteles de la finante ca plata tarelor este blocata doar pentru o perioada. Se analizeaza daca e ok sa se continue cu plata ratelor sau plata valorii totale
de parca blocatul banilor timp de 5 ani n-ar fi de ajuns
jegmaneala auto nu taxa auto! si acum stai si asteapta sa se mai gandeasca statu la vreo “taxa”…
Nu stiam eu de ce nu am primit banii! Thanks, dude, m-ai scutit de un drum! Ma intreb…oare o sa-i mai vedem?