• Caută

Roboți pentru curățat ferestrele – modele ieftine din China

Dacă aveai cumva impresia că robotul aspirator reprezintă cea mai “ciudată” invenție a chinezilor, țin să te anunț că eu am descoperit ceva și mai tare de atât, și anume, robotul pentru șters geamuri! Da, se pare că în ziua de astăzi putem lăsa treburile casnice în seama roboților, care trebuie să recunoaștem că de cele mai multe ori reușesc să le facă mult mai bine decât noi.

Și dacă tot sunt la mare căutare roboții pentru curățat ferestre, astăzi mi-am propus să îți prezint câteva modele ieftine pe care le poți comanda direct din China cu prețuri mult mai avantajoase decât cele de la noi. Toate modelele sunt aici.

Înainte de toate, vreau să menționez câteva motive pentru care eu personal consider că merită să investești banii într-un robot de curățat ferestre. Iată care sunt acestea:

  • poate ajunge chiar și în cele mai greu accesibile locuri, fără a fi nevoie ca tu să faci absolut nimic;
  • funcționează alimentat la priză, iar asta înseamnă că nu ai de ce să-ți faci griji în privința bateriei, pentru că robotul nu se va opri fix atunci ți-e lumea mai dragă, ci atunci când tu ți-ai terminat treaba cu el;
  • poate fi controlat prin intermediul unei telecomenzi în timp ce tu stai comod întins în canapea și urmărești serialul preferat sau te joci pe consolă;
  • poate curăța podeaua, masa, dar și pereții.

Cei mai buni roboți pentru curățat geamuri pe care îi poți comanda direct din China sunt următorii:

Alfawise S60 Pro

Alfawise S60

Costă puțin peste 140$ și îți oferă în schimbul acestui preț, curățare eficientă și rapidă a suprafețelor din sticlă. Acesta beneficiază de tehnologia modernă, care îl ajută să detecteze în mod automat cadrele și obstacolele ferestrelor, calculând și programând totodată un traseu optim de curățare pentru o eficiență maximă. Este prevăzut cu un motor puternic de aspirație, cu telecomandă, astfel încât să poată fi controlat de la distanță, dar și cu un cablu lung de alimentare-are 5.5 metri lungime. Robotul Alfawise consumă doar 80W, se încărca în 60 de minute și poate curăța 1 metru pătrat în doar 4 minute. Nu-i rău deloc având în vedere cât costă, nu-i așa?

Folosind cuponul prețul acestuia scade la $144.99. Pentru livrare prin curier, fără alte taxe suplimentare, recomand să alegeți EU Priority Line.

Cop Rose Rose x4

Cop Rose x4

Este mic și ușor de transportat, ceea ce înseamnă că îl vei putea plimba fără să depui efort dintr-o cameră în alta pentru a-l pune să-ți curețe toate geamurile. În cazul în care nu ți-ai dat seama până acum de modul său de funcționare, deși sincer mă îndoiesc de asta, îți menționez faptul că acesta este practic un mop, capabil să curețe și să lustruiască ferestrele și suprafețele din sticlă. La fel ca și cel mai sus, și acesta poate fi controlat cu ajutorul unei telecomenzi, asemănătoare din ceea ce văd eu cu cea pe care o întâlnim și la Mi Box. Cop Rose Rose x4 este un robot silențios, care funcționează doar atunci când este alimentat la priză. Prețul? Mult mai mic decât ce-ai putea găsi în România! Vezi prețul actualizat aici!

Cop Rose x5p

Cop Rose x5p

Este ultimul din seria recomandărilor de astăzi, însă nu și cel din urmă atunci când vine vorba de performanțe. Poate fi folosit pentru curățarea ferestrelor înalte, atât în interior, cât și în exteriorul clădirilor, fără ca tu să îți asumi vreun risc (fără să te urci pe scaun sau să te apleci peste pervaz în exterior). Robotul pentru curățat geamuri Cop Rose x5p este dotat cu senzor laser, capabil să detecteze inteligent obstacolele pentru a planifica traseul de curățare, cu senzor de presiune, care poate monitoriza starea de presiune în timp real, dar și cu sistem de control la distanță, ușor și convenabil, adică cu telecomandă. Mic, silențios și foarte eficient, robotul inteligent este ideal pentru curățarea suprafețelor din sticlă! La fel ca și celelalte, acesta poate fi cumpărat din China. Vezi prețul actualizat aici!

Robot aspirator avem, robot pentru curățarea ferestrelor de asemenea, așa că tot ce ne trebuie este timp pentru a ne “juca” cu ele. Nu știu dacă sună corect ceea ce spun, dar totuși, spor la treabă, chiar dacă munca grea o face în ziua de astăzi altcineva! 😀

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

62 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.