Așa de mult îmi plac comunicatele pe care Poșta Română le postează pe site-ul lor, mai ales cele ce țin de livrarea pachetelor din țări precum China. Tot timpul apar îmbunătățiri, timpi de așteptare reduși, performanță. Păcat că rămân doar niște comunicate, fără legătură cu realitatea.
De exemplu, pachet intrat în România (adică scanat de BSI București) pe data de 14 Martie (posibil să fi ajuns în România de prin februarie), a stat în depozitul din București până astăzi. Și nu vă imaginați că este un pachet voluminos care să necesite o verificare mai amănunțită, nu, este un plic cu câteva mărunțișuri. Abia astăzi a ajuns la poșta vamală, asta ca să nu cumva să treacă ceva și să piardă statul TVA-ul. Așadar, pachet cu valoare sub 10 euro ajunge la poșta vamală. Eu trebuie să fac un drum suplimentar, să stau la coadă, doar pentru că la noi nimic nu poate funcționa cum trebuie.
Asta dacă vă întrebați de ce durează atât de mult până când pachetul din China ajunge la destinația finală. În general pachetele din China ajung rapid, în maxim 14 zile sunt în România. După, mai stau prin depozit până sunt înregistrate în sistem plus încă 2 săptămâni (minim) până când sunt (sau nu) trimise la poșta de care aparțineți sau cea vamală.
Și încă ceva bonus, care nu are legătură cu subiectul acesta. Un alt lucru pe care eu nu îl înțeleg. De ce toate pachetele care ajung la poșta vamală trebuiesc desfăcute de față cu vameșul? Eu citisem că doar cele care par suspecte ar trebui deschise și verificate, însă la noi se desface tot. Vameșul este șeful suprem, n-ai ce să comentezi, el face regulile, așadar orice plic trebuie desfăcut de față cu el.
Mie nu-mi place și nici nu mi se pare normal ca cineva să îmi desfacă toate pachetele. Poate îmi cumpăr chiloți, chiar trebuie să îmi vadă cineva lenjeria? Factura pe care o prezint nu este suficientă? Dacă tot deschid fiecare pachet de ce mai trebuie să prezint factura respectivă, să caute el cât a costat, și așa vede tot ce îmi cumpăr.
Nu are site madalin. pe whats app vb cu el. A zis ca daca nu ajunge pana pe 25jan imi da 190usd inapoi jumatate din valoarea produselor…(fara transport)… azi cand i am zis mi a spus ca nu mai poate da nimic pt ca nu e 100% sigur ca e pierdut si sa astept… Acum cat sa astept luni de zile, ani? Cand toate comenzile de la el de pana acum le primeam in 5-7zile lucratoare….banii i am trimis prin moneygram si western union mereu dar nu mi a tras teapa niciodata…si nici acum…doar ca nu vrea el sa iasa pe profit zero cu comanda asta…
Am inteles, este oarecum normal, nu este nici vina lui. Eu zic ca mai sunt niste sanse sa ajunga, mici ce este drept, insa cu posta romana pot exista surprize intodeauna.
nu e de vina chinezul ca am 15comenzi la el de a lungul timpului acelasi seller si totul a fost ok fara probleme. daca s-a pierdut e vina ems-ului nu a lui…
Stiu asta, eram doar curios. 🙂
115usd m-a costat numai transportul 🙁
Pe ce site ai facut comanda?
pff…pai da. atunci e cv obisnuit ca ti-au venit acum.
Eu ma refeream prin EMS (Express Mail Shipping) tot posta este dar este varianta de curierat rapid. De asta ma tem ca e pierdut ca am 15-20 comenzi de-a lungul timpului toate trimise cu EMS-ul din China si toate au ajuns in 5-7zile lucratoare..Am avut colet si in 2zile care a ajuns la bucuresti din china…De-asta sunt eu panicat de ce nu mai vine acel colet…
Da, ciudat ca nu a ajuns pana acum cu EMS.
Posta adica ems(curierat rapid) sau normal?
Normal.
era trimis cu EMS-ul? sau cu vaporul?
Posta. 🙂
Ce parere ai, Madalin?
Mie astazi mi-a ajuns un pachet care a plecat pe 21.11 din China. 🙂
Nici acum nu a ajuns coletul…ultimul update pe tracking este de pe 11.12.2018 “departed from export office of exchange Guanghzou” ……. niciun update de atunci pana acum……. eu 99,9% nu cred ca mai vine…de-obicei 5-7zile lucratoare maxim ajungeau toate coletele la bucuresti de pana acum…..chiar nu inteleg….si nu inteleg cum s ar fi putut pierde un colet de 5kg trimis cu EMS-ul…….
BSI ar trebui desfiintat. Fiecare posta judeteana ar trebui sa faca ce face BSI Bucuresti. Asa nu ar mai fi zapaceala. Stam toti ca oile si asteptam de pe o zi pe alta sa ne soseasca comenzile. Am facut comanda pe 16 noiembrie 2018. Indata sunt 2 luni. Mai rau ca pe vremea comunistilor.
Doamne Ajuta!
Metoda de livrare…aceiasi ca de obicei….cum am mai spus nu sunt la prima comanda din China….Toate coletele au fost trimise cu EMS-ul din China…si cand ajung in Romania sunt sunat de la vama apoi mi se livreaza la domiciliu….
Dar e ciudat ca nici pana azi 9ian2019 acel colet nu a ajuns in Romania..desi a plecat de pe 11dec2018 din Guanghzou, China….oare crezi ca mai ajunge sau sa ma impac cu gandul ca e pierdut? coletul nu e nici mititel sa zici ca nu l vezi cand se pierde..are vreo 4-5kg..cam asa…
Eu zic ca mai ajunge. 🙂
Ai vreo idee de ce dureaza asa mult? Si de ce am primit coletul trimis de pe 28dec si cel de pe 10dec inca nu a ajuns la bucuresti? Cand verific cu tracking number ul imi apare “departed from export office Guanghzou” dar de ajuns nu a ajuns la bucuresti pt ca oricum ma suna mereu de la vama cand imi ajung coletele la bsi bucuresti….
Depinde de metoda de livrare. Unele pachete ajung in 2-3 saptamani, altele 3-4 zile. Mai asteapta, o sa ajunga si acela, daca are tracking number e mai greu de pierdut. 🙂
am verificat pe toate site-urile 17track ems.com si pe inca vreo 2. Apare doar ca a plecat din china….
Salut!
Am comandat din china un colet in data de 3dec am facut plata si pe 10dec mi l-a trimis cu EMS-ul (am tracking-ul de urmarire) problema este ca nici pana azi 4ian nu a ajuns coletul la bucuresti…este un colet de 21milioane…..
iar inainte de craciun am platit un alt colet pe care in data de 28dec mi l-a trimis iar azi 4ian a ajuns la bucuresti…dar cel din data de 10dec inca nu a ajuns(trimis din china de 24zile)….tare mi-e teama sa nu fie pierdut…eu nu sunt la prima comanda din china….am avut multe comenzi si totul a fost ok…dar sper ca Doamne fereste sa nu fie pierdut….tu de ce crezi ca dureaza atat de mult?..de ce a ajuns celelalt trimis mult mai tarziu inaintea primului?! O parere m-ar ajuta,…multumesc anticipat, si un an nou mai bun pt toti! Multumesc!
Salut,
Imi poti da si mie numarul de tracking sa verific?
Salut,
ati mai intalnit ca pachetul sa plece de la bsi la un oficiu din alt judet, altul decat cel din adresa de expeditie? Al meu a ajuns cu posta NL la bsi pe 21.12 si acum vad ca a fost trimis pe 28.12 la of triere nr 9 din Sibiu, adresa mea fiind in DrTrSeverin MH!
Salut,
Probabil o să revină la tine, îl mai plimbă puțin poșta română. 🙂
Salut. A ajuns si un colet de-al meu in bucuresti BSI, si de cateva zile imi scrie ca e in prelucrare. Eu sunt din Brasov. Trebuia să îl primesc pana pe 16.12.2018. De pare ca…nimic. Oare in cat timp il voi primi?
Salut,
In ultima perioada prelucrarea pachetelor de catre BSI se face cam in 2 saptamani, deci mai dureaza pana va ajunge la tine. 🙂
Multumesc frumos,
Cu placere.
Salut,
Am de primit si eu un colet din China,mai exact un smartphone
De ceva timp imi spune ca este plecat dar atat
Ma poti ajuta te rog
Tracking number LM307474255CN
Zi buna,
Salut,
Pe 2018-11-28 abia iesea din Shenzhen, deci mai ai de asteptat. 🙂
la mine recordul pentru un 7 colete a fost 1 an:))))
totusi…. e cam bataie de joc
Hello, I have a package delivered from the United States and arrived in Bucharest. The package has a tracking number and also a high monetary value for the products it contains. My tracking info states that it is in processing with BSI Bucharest. Should I go to the location and attempt to receive my package or continue to wait? I am starting to worry from what I see online that something will happen to my package. It has been about two weeks and I live just a few kilometers from the offices in Bucharest.
Hi,
Don’t worry, you will receive the package, but BSI takes a lot of time for processing. Do not go to them, wait for a notification from the postman.
Salutare la toata lumea.
Eu am facut comanda la aliexpres la trei producatori la finale lui Iulie. Unul a ajuns direct la usa, prin 21 aug, altul mi-a fost trimis la posta BSI din Bucuresti, mi-au zis ca trebuie sa platesc vama, dar m-a iertat ca era primul care venea vreodata in Ro, iar al treilea a intarziat peste 60 de zile, la care am cerut banii inapoi si sunt in curs sa mi-i returneze. Partea tampita este ca a sosit pachetul ieri seara la 04.10.2018 21:16 Sosit in Romania – BSI Bucuresti . Nu stiu sigur ce e asta, dar e posibil sa fie posta cu vama de la Sf. Vineri din Bucuresti, de unde l-am ridicat pe al doilea pachet? Daca este asa, e tragic. Si pentru mine si pentru sarmanul vanzator. Eu nu mai sunt in tara acum si acolo la Sf. Vineri nu il da decat personal. Iar daca il trimite direct acasa, nu e nimeni acolo. Ce Dumnezeu fac acum cu receptionarea pachetului ?
“Bonus”:
Este tare ciudat ca un pachet a venit direct acasa (in afara Bucurestiului la 40Km de Bucuresti), iar al doilea l-au trimis la “vama”. Or fi schimbat astia regulile dupa doar 15-25 de zile, adica in luna sept 2018? Sau conteaza prin cine a venit pachetul? Asta ultimul a venit prin Suedia si este extrem de straniu ca a intrat in Romania abia dupa 61 de zile de la trimitere. S-o fi sesizat careva, in sensul ca vanzatorul a pus intrebari la transportator si “romanul” nu a mai avut ce face si a scos “iepurele” din joben?? Sa vedem cum se plimba pachetul la Track & Trace.
Este cu totul straniu ce se petrece, caci primele pachete au fost trimise amandoua prin NL (Olanda cred), dar unul a fost trimis la vama si altul a fost adus la usa.
Iata circuitul lor:
Primul pachet
10.08.2018 17:10 Arrived in Romania – BSI Bucuresti
11.08.2018 08:22 Received from the sender – BSI Bucuresti
14.08.2018 00:29 Processing – BSI Bucuresti
14.08.2018 08:25 Processing – Tranzit Bucuresti
14.08.2018 15:59 Processing – Tranzit Bucuresti
14.08.2018 16:00 Processing – Tranzit Bucuresti
16.08.2018 04:18 Handed to the postal worker – Tranzit Bucuresti
21.08.2018 12:00 Delivered to recipient
Al doilea pachet
10.08.2018 20:46 Arrived in Romania – BSI Bucuresti
11.08.2018 12:15 Received from the sender – BSI Bucuresti
11.08.2018 12:18 Processing – BSI Bucuresti
11.08.2018 12:20 Processing – BSI Bucuresti
11.08.2018 12:20 Processing – BSI Bucuresti
14.08.2018 08:16 Processing – BSI Bucuresti
14.08.2018 08:16 Processing – BSI Bucuresti
21.08.2018 15:15 Processing – BSI Bucuresti
27.08.2018 12:00
Scheduled for delivery as of this date – Oficiul Postal Bucuresti 6
Working schedule – Oficiul Postal Bucuresti 6:
L-V: 08:00 – 19:30; S: 09:00-13:00; Program vamă
Luni, Miercuri, Vineri: 08:00-16:00; Marti, Joi: 10:30 – 18:30
11.09.2018 18:20 Delivered to recipient
Asadar au ajuns in 10 zile in Romania, dar au fost livrate in mai mult de 10 zile dupa aceea. Trist.
In Romania ajuns cu cel putin 10-20 de zile mai tarziu decat in alte tari din UE. Trist.
Revin la principala mea nedumerire: ce ii fac la pachetul asta daca nu e nimeni acasa ca sa-l preia? Se poate modifica adresa de livrare si persoana de contact si numarul sau de telefon? Offf… Pe cine sa contactez? Vanzatorul sau Posta romana?
Multumesc.
O seara buna.
Salut,
Nu au schimbat regulile, de fapt la BSI nu cred ca exista reguli, nu vreau sa-mi imaginez ce este acolo. Depinde mult de posta prin care a fost trimis pachetul. Pachetele trimise prin postele europene ajung de obicei mai repede, insa nu este o regula. In functie de valoarea declarata de chinez, volum si greutate, acestea ajung fie la posta de cartier fie la posta cu asistenta vamala. In cazul tau, nu ridici pachetul si chinezul il primeste inapoi iar tu vei primi banii inapoi, pe card, deci n-ai de ce sa iti faci griji. Nu se poate modifica adresa de livrare iar daca ajunge la oficiul cu asistenta vamala nu poate fi ridicat de altcineva.
Multumesc mult.
Salutare! Pe data de 29.08 am facut o comanda pe Aliexpress in valoare de 78$, cu livrare standard shipping, pe data de 26.09 a intrat in tara si e preluat de BSI , dar curios e faptul ca vine din Suedia (ori au un depozit regional acolo sau pachetul vine din China via Suedia- Romania). Pe data de 27.09 imi zice ca e in prelucrare, pachetelul trebuie sa ajunga in judetul Neamt. Acum intrebare, e posibil ca sa fie prelucrat mai rapid deoarece vine dintr-o tara europeana?
Salut,
Nu, stiu si cei de la posta ca vine din China, chiar daca apare tara de provenienta Suedia.
Bunaaa , am si eu o intrebare , daca pe data de 13 septembrie imi arata pe site-ul postei romane in prelucrare ajuns la posta din orasul meu dar spune 18 septembrie – ridicare incepand cu orele … Bla bla bla . este musai ca incepand cu 18 septembrie sa le ridic sau ma pot duce si pana in 18 sa le ridic ?
Poti sa te duci dupa data de 18 septembrie sa il ridici.
Daca in ultima perioada dinainte de august parca lucrurile intrasera pe un fagas sa zicem normal, de vreo luna iar au inceput sa aibe intarzieri foarte mari, ati observat si voi sau mi se pare mie?
Nu inteleg la ce te referi. La faptul ca BSI proceseaza extrem de greu pachetele sau ca ajung greu la ei? Eu am observat ca trimiterile via PostNL stau extrem de mult in prelucrare.
La mine au ajuns prin NL in 10 zile in Ro, dar unul a ajuns direct la usa dupa alte 11 zile, iar altul a trebuit sa merg la “vama postala” sa-l ridic dupa aproape o luna de zile. Un al treilea venit prin Suedia, dar toate comandate in acelasi timp, abia ieri imi arata ca ar fi sosit la BSI Bucuresti.
Nasol rau…unele ajung rpd altele ajung greu de tot.
10.08.2018 22:32 Sosit in Romania – BSI Bucuresti
16.08.2018 16:40 Primit de la expeditor – BSI Bucuresti
Sarbatori una alta si a ramas blocat asa in depozit :))
@madalin
Pai de ce ?am mai comandat de pe aliexpress si mi-au ajuns coletele fara probleme.O fi din cauza ca valoarea este sub 10E?
Nu. Cred ca nu ai ajuns in timp util sa il ridici.
Bizar, si eu am o comanda de ceva vreme cu statusul In Prelucrare si teama imi e ca o vor trimite inapoi, nici urma de mandat de ridicare, ma gandesc ca fara mandat nu am cum sa ma duc sa il ridic, nu ?
In prelucrare la BSI sau la poșta din orașul tău?
salut.am comandat un produs din china si la tracking imi apare asa:
24.07.2018 09:22 Sosit in Romania – BSI Bucuresti
24.07.2018 16:57 In prelucrare – BSI Bucuresti
28.07.2018 10:30 Primit de la expeditor – BSI Bucuresti
31.07.2018 00:35 In prelucrare – BSI Bucuresti
31.07.2018 20:35 In prelucrare – Tranzit Bucuresti
31.07.2018 23:47 In prelucrare – Tranzit Bucuresti
31.07.2018 23:49 In prelucrare – Tranzit Bucuresti
01.08.2018 07:47 Predat la factor – Tranzit Ploiesti
02.08.2018 17:29 Returnat catre expeditor
02.08.2018 20:19 In prelucrare – Tranzit Ploiesti
02.08.2018 20:19 In prelucrare – Tranzit Ploiesti
04.08.2018 02:57 In prelucrare – BSI Bucuresti
04.08.2018 22:09 Expediat din Romania – BSI Bucuresti
inseamna ca au trimis produsul inapoi in china?
Salut,
Da, așa pare.
Da
Sunt destul de sigura ca se si insusesc niste colete fara tracking number….
pe principiul: “ce-i aici? ceva cu printese disney? am nepotica acasa” ” un ceas din china? nu are numar de urmarit? e ok, china da cu banii inapoi…”
e trist, nu imposibil si doar ptr ca sunt umiliti si ei la randul lor de catre stat…
Nu ii obliga nimeni sa munceasca acolo. 🙂
Eu am comandat un ceas pe 10 februarie, si acum 5 zile am cerut bani inapoi,pentru ca nu l-am primit. Comanda a fost pe Wish,raspunsul a fost ca nu controlează poșta româna, dar au trimis bani cu scuzele de rigoare. Ma intreb daca o sa mai vină!
Nu mai vine sigur.
Si ca sa nu uitam de cretinele intrebari ce faceti cu produsele respective.eu imi cumpar de pe gearbest chestii de vapat si prietenea mea din coreea cosmetice.aceiasi tipuca intrebare ce faceti cu ele?vamesi care nu sumt capabili sa faca o socoteala fara calculator.si scortosi pana in panzele albe.alo bsi-ul in ce secol traiti?eu daaca nu imi fac treaba repede si bine la job sunt penalizat.voi statu vietii va miscati dupa bunul.plac
Asa merge in Romania, daca lucrezi la stat esti invincibil, nimeni nu te da afara, nimeni nu te penalizeaza si nimeni nu trebuie sa-ti comenteze.
31.01.2018 – BSI Bucuresti https://youtu.be/Ofz5BSeT2oU
Pana acum vreo luna lucrurile parusera ca s-au imbunatatit, am primit cam 60-70% din ce comandasem in feb-mart, dar de vreo 2 saptamani n-am mai primit nimic, parca mi-e si jena sa deschid dispute pe Aliexpress pt ca stiu sigur ca sunt ajunse in tara dar desteptii astia de la BSI le proceseaza de mama focului
dar anul trecut prin vara imi primeam in maxim 2 saptamani coletul de la comanda.
Au fost si perioade cand se misca mai bine decat acum. Erau insa probleme cu oficiul postal vamal(op Iasi 13) , acolo unde stateau chiar si o luna coletele .
De la sfarsitul lui 2017 posta romana proceseaza extrem de greu pachetele. Tot in perioada aia au disparut si multe pachete care au fost livrate cu Singapore Post. Posibil ca pe viitor sa nu mai trimita chinezii in Romania prin posta, la cat de greu sunt procesate dar si cat de multe pachete dispar.
ma refer perioada asta cand posta are probleme ..(SUTE de mii de colete in BSI );
Te rog sterge comentariul de mai jos , l-am bagat atunci cand am vazut ca comentariul meu nu s-a publicat
Posta Romana are “probleme” mereu. Nu cred ca exista perioada din an in care ei sa nu aiba probleme cu pachetele din China.
Salut , am un colet din China(SG post) care a ajuns azi in tara , iar azi a fost scanat de catre posta,chiar dupa cateva ore! .A inceput sa se miste astia de la posta?I s-a mai intamplat cuiva ?(comanda este facuta de o saptamana)
2018-06-09 00:00 Arrival at Destination Post (Country: RO)
2018-06-09 06:12Bucuresti BSI (c, m, e), Sosit in Romania
Salut,
Da, mi s-a mai intamplat mie, insa nu te astepta ca toate pachetele sa se proceseze asa, e o intamplar. 😀
Dar cum de asa de repede? Eu ma asteptam sa faca 2-3 luni mai ales in perioada asta..
Adică? Perioada asta însemnând ce?
Clar dupa 4 luni sa va luati gandul ca mai ajunge ceva.
Ce am mai observat, coletele care fac mult pe drum, vin destul de sterse, probabil ca cele care nu li se mai vad partial sau deloc datele de contact – cred ca le rezolva baietii intre ei, pe principiul unde sa il mai ducem acum, ca ne si incurca, parca si vad scena din Bd – una tie, doua mie :))
Tare de tot! Slabă rasă! Era s-o pățesc,noroc c-a rămas localitatea și numele (nu și prenumele)!Un curier local mă cunoștea (și pe mine) și m-a sunat.Bun băiat.
Salut astept si eu un colet trimis de catre Gearbest de anu trecut din Decembrie, il astept de 6 luni sunt sanse sa mai ajunga, ma gandeam sa suns BSI Bucuresti sa intreb legat de el.
Multumesc
Salut,
Clar nu mai ajunge. 🙂 Nu ai tracking number?
Buna
am si eu un colet din china
Valoarea de 11 dolari, ajuns ieri la BSI, e real sa-l iau pana vineri?
stie careva
Salut,
Sanse spre zero sa il iei pana vineri. 🙂
Salutare din nou,ce metoda tre sa aleg pentru a trimite cu Belgium..nu are detaliat ca GearB….daca aleg air parcel registred trimit sigur cu Belgium ..sau e la noroc??Te rog daca poti fi un pic mai explicit..si inca ceva ..ce stii de metoda lor Eu express??
E la noroc. Eu la ultimele comenzi am deschis ticket si le-am cerut expres acest lucru, insa nu stiu daca te poti baza 100%.
Salutare..,ce magazine online chinezesti mai trimit cu Belgium..in afara de G.Best??
Salut,
Banggood.
Sistemul de BSI e varza, adica nu stiu ce e ok in tara asta, cand vanzarile on-line au explodat tu nu vrei sa te adaptezi, mai inventezi si tot felul de servicii de curierat, dar tot cu 3 angajati, ca doar romanul s-a nascut la coada.
Dupa ce ca statul Ro le-a sters datoria, ei tot pe a lor o tin.
http://adevarul.ro/economie/bani/statul-sterge-datoriile-postei-romane-1_59ef27c35ab6550cb870ac05/index.html
Am constant colete de pe Ali, media era ca la 1 sapt. sa primesc 3-5 colete, acum primesc maxim 7 la 3 saptamani, majoritatea fara TN, iar cele cu, infernal se misca, din 7 in 7 zile mai apare o notificare, in ritmul ajunge cand nu mai imi trebuie.
Cele cu TN cel putin dupa 1 luna imi apare notificare ca au intrat la BSI asta dupa ce au zburat, si dupa cum bine stiti, mai mult de 2-3 zile nu fac cu avionul. Deci o luna stau in depozit, o luna sortarea… de cacao totul, zici ca ne-am intors in timp, tu-i mustata aia a lui de drac.
Silvia incearca sa uiti de colet , sansele depasesc 110 la suta sa nu mai vina niciodata toate coletele intrate la bsi cu valoare si nu numai sunt confiscate si intra automat in patrimoniu statului roman fara drept de informare a beneficiarului de drept.
Nu stiu de unde ai informatiile astea, insa trebuie sa te contrazic. Am pachete comandate in martie si februarie care mi-au ajuns luna aceasta. Deci?
Buna, am si eu un colet expediat din Singapore dar desi apare intrat in Romania din 25.03.2018 la posta romana e de negăsit. Ce as putea sa fac? Pe 17 track imi apare o eroare de manevrare. Mai jos informatiile:
Destinație : România
Origine : Singapore
2018-05-08 09:05
Exception Handling. Sender/lodger to contact Customer Service at 1605
2018-03-25 14:45
Arrival at Destination Post (Country:
Ro
Salut,
Posibil sa nu fi fost scanate de BSI. In ultima perioada au fost intarzieri mari. Mai asteapta, posibil sa apara.
Daca ieri au reusit sa-mi trimita vreo 5 colete fara tracking, unul cu full tracking sta deja de 2 saptamani la ei:
Raport detaliat:
Data Ora Starea trimiterii
04.05.2018 15:27 Sosit in Romania – BSI Bucuresti
12.05.2018 16:35 Primit de la expeditor – BSI Bucuresti
15.05.2018 02:08 In prelucrare – BSI Bucuresti
Am si eu asa. Nu cred ca exista o regula dupa care se proceseaza pachetele. 🙂
Salut !
Mi-am cumpărat o pereche de Gucci din Hong Kong și in loc sa ii trimită cu EMS ul mi a trimis waybill-ul de la DHL.
Cu EMS-ul am mai luat și nu am avut probleme dar mi-e teama cu DHL-ul sa nu am probleme având in vedere ca adidașii sunt replica dar vin cu cutie cu tot scrie Gucci pe ei. Din câte am înțeles vameșii de la DHL desfac coletele … dar fiind vorba de o singura pereche ma gândesc ca nu ar fi așa rău … As vrea sa aud și sfatul cuiva care a mai cumpărat cu DHL din China.
Mulțumesc !
Salut,
Daca esti la primul pachet prin DHL din NonUE, sunt sanse 99% sa il deschida. Acum daca e o singura pereche ma gandesc ca poate vor trece cu vederea, nu stiu ce sa zic, n-am cumparat replici pana acum. 🙂
Salut,
A intampinat cineva situatia mea? Pe data de 10mai 2018 am trimis prin serviciul EMS al postei o scrisoare cu documente in franta. Ultima inregistrare este din aceeasi zi la biroul bsi bicuresti, franta spune ca nu a primit nicio scrisoare si incep sa ma ingrijorez. Am tanteles ca e mare blocaj la intrari… ca nah … dar si la iesirea din tara este la fel? Ma puteti ajuta cu un sfat,… mail…telefon sa intreb ce se intampla cu plicul meu?
Multumesc
Salut,
Din pacate nu prea poti face nimic, doar o reclamatie online, insa din experienta mea acestea sunt degeaba. Nu ai cu cine sa vorbesti. Mai asteapta cateva zile, poate apare, daca nu singura varianta ramane reclamatia. 🙂
Gata, a plecat spre Romania. Dar am si la BSI 2 colete din 04 mai cu statusul “in prelucrare”. Dar cu ei nu e de mirare 🙂
Daca sunt cu Belgium nu stau prea mult. 😀
Din martie (04, 15 si 17). Niste flecustete – 2 cabluri si un adaptor. Am ceva trimis prin Begium Post , a ajuns in Belgia dar nu inteleg de ce imi apare de 2 zile statusul: parcel is handled. De obicei dura cateva ore de la arrival pana la departure to country of destination.
Am primit si eu astazi o comanda facuta la inceputul lui martie. Fara tracking number.
3 colete sosite azi..:) Oare ar trebui sa joc si la Loto dupa cum spunea un coleg mai sus???
😀 De cand erau comenzile?
Cum e ? Și-a mai revenit bsi-ul? Am un colet intrat în tara in 21 seara după 22 .. și e in procesare de azi,24 . Sper sa nu aștept luni după el .. problema e ,că e un telefon . Valoare de 200 de dolari,pe colet scrie că e un MP4 sub 10 dolari . E posibil sa îl trimită la vama ?