• Caută

Oukitel P501 – sursă de energie pentru toate gadget-urile

Așa cum scriam într-un articol mai vechi, majoritatea producătorilor chinezi de telefoane B-list s-au reprofilat și au migrat către domenii mai profitabile. Cunoscuți în trecut pentru telefoanele indestructibile cu acumulator generos, cei de la Oukitel își extind portofoliul, semn că cererea de telefoane a scăzut.

Nu știu cât de populare sunt la noi, însă în afara țării am observat că majoritatea camperilor dețin o baterie externă de acest gen. Dacă plănuiți câteva concedii cu rulota sau cortul, o astfel de baterie cred că poate fi de folos. De asemenea, poate fi o soluție de backup și pentru zonele în care sunt întreruperi dese de energie, sau acolo unde nu există o sursă de energie electrică.

Baterie Oukitel P501

Bateria Oukitel P501 are o capacitate totală de 140400 mAh și cântărește 5.6 kilograme, așadar, nu este o baterie externă pe care să o iei doar pentru încărcarea telefonului. Este dotată cu ventilator pentru răcire, display și lanternă, dar și cu numeroase porturi pentru încărcare. La rândul ei poate fi încărcată direct de la priză folosind încărcătorul său (în 5.5 ore), de la bricheta mașinii (în 7.5 ore, cu un încărcător de 65W) sau folosind un panou solar (acesta trebuie cumpărat separat).

Canistra electrica Oukitel P501

Dispune de numeroase sisteme de protecție (protecție la suprasarcină, supratensiune, încălzire și scurtcircuit) iar informații cu privire la capacitatea bateriei sunt afișate pe display-ul frontal. Are chiar și un mâner din piele, pentru a putea fi transportată cu ușurință. Se menționează faptul că în interior sunt celule folosite în industria auto, probabil vor să ne dea de înțeles că folosesc acumulatori de calitate.

Mai jos avem și o listă cu device-urile care pot funcționa sau încărca, respectiv de câte ori se poate încărca fiecare în parte, asta dacă bateria este încărcată complet. Spre exemplu, un frigider de mașină poate funcționa până la 7.5 ore, un ventilator 12 ore iar un cuptor cu microunde 90 de minute.

Baterie Oukitel P501

Oukitel P501 este deja disponibilă în oferta Geekbuying.com cu prețul de $315 folosind cuponul de reducere . Livrarea se face prin curier rapid în numai 3-5 zile, fără alte taxe suplimentare.
DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

11 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.