Chiar dacă în mare parte știam specificațiile, dar și cum va arăta noul telefon de la OnePlus, astăzi am primit lista completă cu dotările acestuia. OnePlus este un model mid-range, care se adresează celor care își doresc un telefon cu cameră performantă și sistem de operare bine optimizat, la un preț accesibil. Telefonul va fi disponibil pentru comandă începând de săptămâna viitoare, iar alături de acesta, OnePlus a prezentat astăzi și OnePlus Buds, primele căști wireless din portofoliul producătorului.
Este un telefon cu design comun, însă mie personal îmi place mult cum arată, excepție făcând camera foto duală din partea frontală, în genul Samsung. La capitolul specificații, OnePlus Nord dispune de un ecran AMOLED cu diagonală de 6,44 inci cu rezoluție Full HD+ și rată de refresh la 90 Hz, procesor Snapdragon 765G, 8 sau 12 GB memorie RAM și 128 sau 256 GB spațiu disponibil pentru stocare. Acumulatorul are o capacitate de 4.114 mAh cu încărcarea rapidă Warp Charge 30T la 30W.
La capitolul foto, telefonul folosește același senzor ca și OnePlus 8 pentru camera principală. Este vorba despre Sony IMX586 de 48 megapixeli cu OIS (stabilizare optică). În afară de acesta, telefonul este prevăzut și cu un senzor ultra-wide de 8 megapixeli, unul macro de 2 megapixeli și unul de 5 megapixeli pentru obținerea acelui efectului de “bokeh”. Camera foto principală este una duală cu senzor principal de 32 mpx (Sony IMX616) și senzor secundar de 8 mpx (ultra-wide).
Senzorul de amprentă este integrat în ecran, telefonul aduce și modem 5G, iar din fabrică vine cu Android 10. Va fi disponibil în 2 culori: Gray Onyx și Blue Marble. Prețul de pornire este de 409 euro, însă acesta este valabil pentru varianta 8 + 128 GB. Varianta cu 12 GB RAM și 256 GB stocare va costa 499 euro. Dacă vor ajunge și în ofertele magazinelor chinezești cu un preț mai bun, voi actualiza acest articol.
multumesc
Pe siteul oficial, acum este mai ieftin
Cu placere! Ah, nu am verificat. 😀
12 GB RAM + 256 GB Storage
Da, este cupon. Daca te decizi si vrei sa faci comanda foloseste , scade prețul acestuia la $539.99.
Salut Madalin,
Exista ceva oferta pentri One Plus Nord 2?
Multumesc
Radu
Salut,
Da, sunt cupoane disponibile, de ce versiune esti interesat?
Buna! Oare este vre-un cupon pentru OnePlus Nord?
Oscilez intre acesta si Poco X2 PRO,..si, desi am un Xiaomi, balanta inclina inspre oneplus 🙂
Salut,
Momentan nu există cupon, zic sa mai aștepți până de 11.11, cu siguranță vor avea reduceri. OnePlus este peste Xiaomi, în general. 😀
Merci mult ! Pentru 11.11 il aveam in minte, da, acum nu gasesc decat o varianta la $529, ori vazusem comentariul din august la $399!
Cu plăcere. Da, atunci a fost $399.
Oare cand apare telefonul cu pret bun?
Momentan este $399, acum nu stiu cand va scadea mai mult de atat. 😀
L-am luat cu 409€ de la OnePlus prin precomanda. Am primit cadou și căștile alea noi care sunt 89€. Eu zic că e afacere buna. Aștept să vina.
Da, ai prins bine. La Gearbest este $429.00 acum.
Am primit mail de la gearbest.
Varianta 12-256 GB e 549USD.
Il livreaza aproape peste tot in EU mai putin in Ro. Nashpa.
Da, acum am vazut si eu ca l-au listat deja. Probabil o sa apara si la Banggood in curand, ei sigur il vor livra. 😀