Anul trecut, după un contract cu UPC de aproape 4 ani de zile, am decis să renunț și să mă mut la RDS. Motivul? Eram nemulțumit pentru că viteza de internet pe WiFi nu funcționa așa cum ar fi trebuit. Eram la final de contract cu aceștia, iar în momentul în care le-am cerut să vină o echipă să investigheze problema, mi-au spus că o pot face doar contracost sau prelungind perioada contractuală. M-am enervat și am încheiat contractul, iar a doua zi am făcut cerere la RDS. După câteva zile aveam deja fibră instalată în casă.
Exact în acea perioadă îmi schimbasem și calculatorul. De la un desktop clasic cu unitate Fujtsu Siemens, trecusem la un sistem All In One Lenovo. Sistemul Lenovo venise cu Windows 8.1, și fiind în perioada în care puteam face upgrade la Windows 10, am decis să profit și eu de această promoție. Upgrade-ul s-a efectuat fără probleme, am fost super încântat de noua versiune de Windows, care nu doar că arăta mai bine, dar se încărcă și mai rapid.
După instalare, aceștia mi-au făcut un speedtest pe cablu, iar atunci totul era în parametri. Până să testez eu cum funcționează internetul pe WiFi și să-mi dau seama că nu merge la fel de bine ca prin cablu, băieții deja erau pe drum. Problema persista, pe WiFi aveam aceeași viteză proastă. I-am sunat și pe cei de la RDS, m-au pus să schimb câteva setări prin router, însă fără succes. Atunci au venit din nou acasă, au investigat, însă n-au reușit să îi dea de cap. Era foarte ciudat, 2 provideri diferiți, aceeași problemă. M-au sfătuit să îmi cumpăr un router mai performant. Distanța dintre routerul RDS și camera cu calculatorul era de numai 3 metri, între fiind și un perete. Totuși, cu vechiul PC nu am avut probleme, iar înainte foloseam un router mai slab decât cel oferit de RDS.
Neavând altă soluție, am zis să cumpăr un router mai bun. Am ajuns să cumpăr vreo 3, toate aveau aceeași viteză proastă pe WiFi, maxim 15MB download, cu perioade când aveam 0.1 MB download. Am început să caut soluții pe internet, am citit tot felul de păreri, tutoriale despre cum să meargă internetul mai repede, cum să-ți crești viteza, însă nimic nu funcționa. Am reinstalat drivere, sistem de operare, trecut pe Linux, fără rezultat, WiFi-ul funcționa execrabil!
După mai multe săptămâni de nervi și timp pierdut, m-am gândit să instalez Windows 7, aceasta fiind versiunea pe care o foloseam pe vechiul PC. Atunci am observat că pe acea versiune, viteza era în parametri 40-50MB download. Tot atunci mi-am dat seama că problema este posibil să fie de la sistemul de operare sau drivere. Am instalat iar Windows 10, am luat ultimele drivere de pe site-ul Lenovo, însă iarăși fără rezultat.
Mă consolasem și deja foloseam internetul așa, cum și cât puteam. După câteva luni, dintr-o întâmplare verific site-ul Lenovo, și când, observ o nouă versiune de drivere pentru WLAN. Le-am descărcat și dintr-o dată viteza era cea care trebuia să fie încă de la început. Atunci am realizat că problema a fost exclusiv de la drivere. Deși pe site-ul celor de la Lenovo scria despre vechile drivere că sunt compatibile cu Windows 10, acestea nu erau, fiind cele vechi pentru Windows 8.1. Abia noile drivere erau compatibile și creeate special pentru Windows 10.
Ca o concluzie, dacă internetul nu funcționează cum trebuie pe WiFi, începeți verificările de la sistemul de operare, drivere și apoi la provider. Se pare că unii producători nu dau doi bani pe experiența utilizatorului și pe faptul că un sistem nou nu poate fi utilizat corespunzător din cauza software-ului neactualizat. Nu m-am gândit o clipă că poate fi de la drivere, mai ales pentru că acolo scria clar că sunt compatibile cu Windows 10.
Pe WIFI internetul merge bine doar in camp deschis in rest merge doar decent indiferent ce i-ai face datorita spectrului de frecventa.
Da, asa este, doar ca la mine era mai mult picat, aveam banda 0.6 mb, mai rar cand prindeam 10-15 mb.
Mi-am dat seama ca desi este o solutie ce necesita mai mult efort, daca este posibil, cel mai bine este sa renunti la wifi si sa treci pe clasicul cablu. Cred ca nimanui nu-i place multimea de cabluri si fiecare cablu in plus reprezinta o problema, dar in acest caz un cablu in plus cred ca este o solutie.
Legat de Lenovo, am avut numai experiente neplacute cu produsele lor.
Pana acum sunt multumit de acest AIO, am avut probleme doar cu driverele. 🙂
Si eu am tot RDS si am ajuns la ei din acelasi motiv invocat de tine: m-au enervat cei de la UPC pentru ca nu doreau sa se deplaseze la domiciliu pentru a diagnostica problema. Nu mi se pare corect atat timp cat eu platesc un abonament lunar, sa nu beneficiez de servicii de depanare atunci cand este cazul. Nu mi s-a parut deloc ok sa fiu obligata sa prelungesc contractul, motiv pentru care am facut cerere de reziliere. Mie personal mi s-a parut ca suna ca un santaj: “prelungesti abonamentul si venim sa remediem problema, nu-l prelungesti, platesti deplasarea si costurile reparatiilor”. Pai cum asa, si vreti sa fiu clientul vostru in continuare? No way….
Acelasi lucru mi l-au spus si mie. 🙂
RDS ul e cel mai bun,aia de la UPC ai dreptate sunt niste hoti.Un prieten are de la UPC si ii merge netu o zi da una ba.Au venit la fata locului sa remedieze problema si au zis ca din cauza ca e viteza prea mare merge naspa netu,si l-au sfatuit pe amicul asta al meu sa faca un downgrade la abonament.(asa ceva nu am mai auzit pana in ziua de azi)Zis si facut si ghici ce? Tot asa rau merge…