Iată că am ajuns și la a 10-a ediție Made în China. Ediție cred că este mult spus, pentru cei care nu știu despre ce este vorba, în acest articol încerc să cuprind cele mai interesante lansări din China, din fiecare săptămână. De obicei, vedetele sunt telefoanele mobile chinezești, însă nu de puține ori au fost prezente și alte gadget-uri interesante.
Meizu M5 Note a fost prezentat oficial, avem si pret
La conferința din Beijing de săptămâna aceasta, cei de la Meizu au lansat mult așteptatul M5 Note. Din punctul meu de vedere, ca și design acesta este aproape identic cu Note 4 de la Xiaomi, singura diferență fiind senzorul de amprentă, amplasat în partea frontală și nu pe spate așa cum obișnuiesc cei de la Xiaomi. Este disponibil în 4 culori și toate arată foarte bine: gri, auriu, argintiu și albastru. Ecranul este unul de 5.5 inci cu rezoluție FullHD, acoperit de sticlă curbată cu grosime 2.5D. Procesorul din dotare este un Helio P10, 3 sau 4 GB de memorie RAM și 16 până la maxim 64GB spațiu disponibil pentru stocare, în funcție de versiunea aleasă. În plus, aveți posibilitatea de extindere a spațiului de stocare cu până la 128GB. Camera principală este de 13 megapixeli cu senzor Sony, iar cea frontală este 5 megapixeli. Toate acestea sunt susținute de o baterie de 4000 mah cu suport pentru încărcare rapidă. În magazinele chinezești prețurile pornesc de la $236 pentru versiunea cu 3GB memorie și 16GB spațiu pentru stocare, și ajung până la $358.99 pentru versiunea cu 4GB memorie RAM și 64GB spațiu pentru stocare.
Doogee Shoot – telefon cu camera duala, mai aproape de lansare
Pentru că tot mai mulți producători aleg să echipeze telefoanele cu cameră duală, cei de la Doogee nu puteau lipsi din această listă. Cel mai nou smartphone din portofoliul producătorului chinez urmează să fie lansat până la sfârșitul acestui an, iar după ultimele informații apărute, se pare ca este unul dotat cu cameră duală. Pe canalul oficial de YouTube a celor de la Doogee au apărut o parte din specificațiile tehnice, precum și un mic filmuleț de prezentare. Ne așteptăm la un display de la Sharp de 5.5 inci cu rezoluție FullHD, senzor de amprentă amplasat în partea frontală, cameră de 13 + 8 megapixeli cu senzor Samsung și cameră frontală de 8 megapixeli. Procesorul din dotare este un ARM Cortex-A53 1.5 GHz, iar împreună cu cei 2GB memorie RAM și 16GB spațiu disponibil pentru stocare, ar trebuie să ruleze orice aplicație din Google Play. Pentru cei interesați de autonomie, Doogee Shoot dispune de o baterie cu capacitate de 3000 mah.
Uhans H5000 – disponibil la comanda
Pentru cei care sunt în căutarea unui telefon chinezesc ieftin, modelul celor de la Uhans poate fi o soluție de luat în calcul. Uhans H5000 este un model de buget, cu baterie generoasă și specificații decente. Este adevărat, nu excelează la capitolul design, însă câte telefoane care costă 100$ o fac? Acesta integrează un display de 5 inci cu rezoluție HD, procesor MT6737, 3GB memorie RAM și 32GB spațiu pentru stocare. Camera principală folosește un senzor Sony IMX219 de 8 megapixeli, iar cea frontală este de 5 megapixeli. Așa cum am menționat, Uhans H5000 este un telefon care vă face să vă luați adio de la bateria externă, acesta având integrată o baterie cu capacitate mare de 4500 mah.
Meizu M5 Note chiar arata ca NOTE 4 de la xiaomi, insa parca e putin peste.
Da, sa il vedem si in realitate daca arata la fel de bine. De obicei cei de la Meizu au produse de calitate, nu dezamagesc.
am avut un uhans u200 si chiar a meritat . bine , acum depinde si de ce vrei sa faci cu el.