După yala electromagnetică cu cititor de amprentă Xiaomi Aqara, chinezii au mers mai departe și au scos acum un lacăt cu senzor de amprentă. Cu siguranță nu m-aș fi gândit că un obiect banal, așa cum este în general lacătul, ar putea ajunge să fie “Smart” și să se deblocheze cu ajutorul amprentei.
Fiind foarte curios de modul cum funcționează, am făcut comandă pe site-ul celor de la Banggood.com de modelul din review. Deși pe site-ul magazinului, la producător este specificat Anytek, pe cutie sau manualul de utilizare n-am găsit nimic care să facă referire către acesta. Chiar și așa, produsul este identic cu cel din imaginile de prezentare de pe site. În cutie vine însoțit de un cablu MicroUSB pentru încărcare și manual de utilizare în limba engleză.
Lacătul se încarcă prin intermediul unui port MicroUSB și conform producatorului, acesta oferă o autonomie de până la 6 luni. Eu l-am închis/deschis cred că de aproape 100 de ori și momentan nu dă semne să scadă bateria.
Poate memora 10 amprente diferite, ceea ce înseamnă că și ceilalți membrii ai familiei își vor putea scana amprentele pentru a avea acces la el. Prima amprentă înregistrată este memorată ca fiind cea a administratorului, adică cel care poate șterge amprentele setate ulterior. Pentru înregistrarea unei amprente nu trebuie decât să ții degetul timp de 3 secunde apăsat, iar apoi senzorul intra în modul de memorare.
Spre surprinderea mea, senzorul de amprentă funcționează foarte bine, fiind la fel de rapid precum cel de la telefon. Recunoaște rapid amprenta și deblochează lacătul aproape instant.
Acum urmează părțile mai puțin bune pe care le-am găsit acestui model. În primul rând, dacă rămâne vreodată fără baterie sau senzorul de amprentă nu mai funcționează, nu-mi dau seama cum poate fi deblocat. N-am găsit nimic în manual referitor la asta. Oricum, esti avertizat când bateria este undeva la 25% din capacitate, și îl poți conecta rapid la o baterie externă, dar în caz de se strică senzorul de amprentă nu rămâne decât opțiunea de a-l sparge ciocanul.
A doua problemă este faptul că deschiderea lacătului este foarte mică, astfel că nu îl poți prinde de ceva mai gros. Nu mi-am dat seama de acest lucru până să îl folosesc. În afară de troler, rucsac sau un vestiar la sală, nu cred că poate fi prins de altceva. Am văzut că acum au apărut niște modele cu o șufă, care practic permit prinderea acestora de aproape orice obiect. Par mai bine gandite.
Totuși, lacătul cu senzor de amprente integrat oferă și câteva avantaje demne de luat în calcul, cum ar fi: vă scutește de combinația cu cifre pe care trebuia să o țineți minte tot timpul, nu mai este necesar să vă faceți griji în privința locului în care ascundeți cheia. Evident, nu este o solutie pentru bicicletă/trotinetă, însă pentru bagaj sau geantă cred ca poate înlocui cu succes lacătul clasic.
Dacă vă tentează lacătul cu amprentă Anytek și vreți să-l comandați, îl găsiți disponibil pe site-ul celor de la BangGood.com cu prețul de $21.76 folosind cuponul de reducere . Pentru livrare puteți alege EU Priority Line (cu livrare fără taxe suplimentare, prin curier) sau Standard Shipping (Free shipping & 7-35 business days) cu Tariff Insurance si Shipping Insurance bifate, ajungând la un cost final de $22.49.
Incredibil, dom’le, ce se mai inventeaza. Totusi, faina ideea. 🙂
Mai e o pb….durata de viata a bateriei….am vazut si eu pe eBay, si scria durata de viata 1 an (si nu se poate inlocui). Asta inseamna ca peste 1 an degeaba o incarci, ca nu mai merge….sau am inteles eu gresit?
Ai inteles gresit, se refera la faptul ca bateria poate avea o autonomie de pana la 1 an de zile. 😀
Sau acesta. E si mai ieftin …
http://s.click.aliexpress.com/e/eUO01jC8
asta cred ca are urechea mai mare … + bluetooth
pushevs.com/product/fingerprint-padlock-with-bluetooth/
Da si modelele de genul, insa eu ma refeream la asa ceva.
Cum o mai duce lăcățelul?
Cum e cu autonomia? O stim pe cea din scripte…
Încă funcționează. 😀
L-am încărcat acum 2-3 luni și încă are baterie. Până nu incepe sa clipească led-ul nu știi cu exactitate câtă baterie mai are.
Nu mai este valabil cuponul? Ma poti ajuta cu altul? Multumesc
Salut,
Am actualizat acum, il poti folosi.
Foarte interesant. Oare funcționează acumulatorul și afară pe ger ?
Salut,
Da. -20℃~+70℃
L-am comandat eu astăzi, revin cu un articol după ce îl primesc. 🙂
Interesant si util in acelasi timp. Lacat smart? Asta chiar nu imi te trecea prin cap :))
Pare fain pt bagaje/ruxac etc. Pretul cam maricel, trece la favorite poate pe viitor mai scade pretul. Merci Madalin!
Și eu l-am pus pe listă, sunt curios să văd cât de bine se descurcă senzorul pentru amprente.