• Caută

Kugoo Kirin G1, trotinetă electrică cu NFC și antifurt integrat în ghidon

Dacă în urmă cu câțiva ani puteam număra pe degete modelele de trotinete electrice, iar competiția era împărțită între Xiaomi, ETWOW și restul, în prezent oferta este una extrem de bogată, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Aș putea spune că este atât de variată, încât este destul de greu să te decizi pe care să o cumperi. Și pentru că există o competiție acerbă și fiecare producător încearcă să aducă ceva nou, nu a durat foarte mult până să avem și prima trotinetă electrică cu NFC și antifurt integrat.

Aceasta poartă numele de Kugoo G1 și este cea mai nouă trotinetă electrică din portofoliul producătorului chinez. A apărut de curând în oferta Geekbuying.com, cu livrare din Europa, iar opțiunile sale mi s-au părut destul de interesante. Evident, și prețul este unul pe măsură.

Trotineta electrica Kugoo Kirin G1

Aspectul trotinetei mi se pare că aduce destul de mult cu Inmotion L9, probabil datorită acelei suspensii și felului în care este construită aripa de la roata din spate. Pare a fi suficient de solidă și robustă încât să poate fi utilizată fără probleme chiar și pe drumuri cu mai puțin asfalt.

Roțile sunt pe 10 inch, cea din față este pneumatică (fără cameră) iar cea din spate este plină. Poate pentru că cele mai multe pene de cauciuc se fac pe roata din spate? Altfel nu-mi explic de ce au ales ca acea roată să nu fie pneumatică. Este echipată și cu suspensie pe roata din față, pentru a amortiza mai bine denivelările din asfalt. Având în vedere că roata din față este pneumatică, cred că ar fi fost mai ok dacă suspensia era pe roata din spate.

40 kilometri autonomie 🔋

În roata din spate este și motorul de 500W, iar sub suportul pentru picioare avem un acumulator cu capacitate de 13Ah. Atinge o viteză maximă de 40 Km/h iar cu o singură încărcare poate asigura o autonomie de până la 40 de kilometri. O încărcare completă durează 4.5 ore. Trotineta cântărește 22 kilograme și poate susține un utilizator cu greutate maximă de 120 kilograme.

La capitolul siguranță, trotineta are atât frână pe disc (pe roata din față), cât și frână electronică (pe roata din spate). Pe ghidon este prezent și ecranul tip LED care afișează informații legate de viteză, distanță și acumulator.

NFC și antifurt 🔐

Kugoo Kirin G1 - Antifurt

Acum vine partea interesantă. Kugoo Kirin G1 are 2 dotări pe care eu nu le-am mai întâlnit până acum la o altă trotineta. Integrează un sistem de prindere cu cifru, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie să ai grija antifurtului, pentru că acesta este mereu la îndemână în ghidon. Nu este ceva indestructibil, dar pentru o intrare de 10-15 minute la supermarket, eu cred că este suficient.

A doua funcție este cea de NFC. Nu, nu putem face plăți cu trotineta, însă aceasta vine la pachet cu 2 taguri NFC care țin loc de cheie. Practic, pornirea se va face doar folosind aceste taguri.

Kugoo Kirin G1 - NFC

Nu știu dacă aceste funcții au crescut prețul trotinetei, însă la momentul de față Kugoo Kirin G1 este una dintre cele mai scumpe trotinete electrice de la Kugoo. O găsim în oferta Geekbuying.com cu prețul de $1014.99 folosind cuponul de reducere . Este livrată prin curier rapid din Polonia, fără alte taxe suplimentare.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

20 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.