Toate comenzile de până acum făcute la GearBest mi-au fost livrate prin DHL sau Netherlands Post Registered. Dacă cu Poșta Olandeză (PostNL) am reușit să scap de taxe vamale și TVA pentru produsele sub 10$, cu DHL n-am mai reușit acest lucru. Până acum, cam astea erau opțiunile disponibile pentru România, însă de curând am descoperit Europe Express.
Totuși, această metodă de livrare nu este disponibilă chiar pentru toate produsele, însă la ultima comandă am reușit să aleg Europe Express ca metodă de livrare. Știam că în țări precum Germania sau Spania există de ceva timp opțiuni precum Germany/Spain Express sau Priority Line, cu ajutorul cărora produsele din oferta celor de la GearBest ajung în Europa fără să mai fie necesar să plătești taxe suplimentare.
Așadar, la ultima comandă am ales și eu Europe Express, în ideea de a testa această metodă, pentru ca livrarea prin DHL era gratuită. Am plătit în plus 5$, iar timpul de livrare estimat a fost de 7-10 zile lucrătoare. Imediat ce comanda a fost procesată, sistemul mi-a generat un tracking number de genul E29022985, iar ca și curier aveam EUDPDHQ, însă pentru verificarea acestuia GearBest îmi propunea site-ul celor de la ChronoPost/DPDUK1. Numărul de urmărire furnizat nu era recunoscut de ChronoPost, așa că am stat și am așteptat, poate apare într-un final.
La câteva zile după ce comandă apărea ca fiind trimisă, în cont mi-a apărut un alt număr de urmărire, sub formă XJ569926579JF. Abia atunci am putut să-mi urmăresc pachetul pe site-ul celor de la ChronoPost, iar traseul parcurs a fost următorul:
01. Thursday 03/30/2017 06:52 AM Web Services Shipment ready to be shipped Partner number : GEO/045693000806922
02. Monday 04/03/2017 10:11 AM Outbound linehaul scan Comment : Departure to the finale destination
03. Monday 04/03/2017 10:11 AM CHRONOPOST NETWORKS Outbound linehaul scan Scan location : (depot 0995) Comment : Departure to the finale destination
04. Tuesday 04/04/2017 01:12 PM Chronopost France Inbound linehaul scan Scan location : TETHYS
05. Tuesday 04/04/2017 02:25 PM Chronopost France Shipment in transit Scan location : Roissy – Paris – FR
06. Tuesday 04/04/2017 02:36 PM ROISSY AEROPORT CHRONOPOST Sorting done at departure depot Comment : Sending supp
07. Tuesday 04/04/2017 02:37 PM ROISSY AEROPORT CHRONOPOST Shipment in transit
08. Tuesday 04/04/2017 09:57 PM HUB CHILLY MAZARIN CHRONOPOST Shipment in transit
09. Friday 04/07/2017 07:58 AM CHRONOPOST NETWORKS Shipment in transit Scan location : Budapest – HU (depot 0066)
10. Saturday 04/08/2017 01:45 AM CHRONOPOST NETWORKS Outbound linehaul scan Scan location : Sibiu – RO (depot 1720) Comment : Departure to the finale destination
11. Monday 04/10/2017 09:54 AM CHRONOPOST NETWORKS Delivered
Puse cap la cap, am dedus faptul că GearBest trimite pachetul prin DPD UK. Coletul este livrat cu mașina, prin urmare, acesta ajunge ceva mai târziu decât dacă ar fi livrat prin DHL. Totuși, ca o răsplată pentru timpul așteptat, la livrare nu vei mai plăti nici TVA și nici taxe vamale, fiind livrat din Europa.
Ca o concluzie, dacă vreți să cumpărați ceva de la GearBest, iar ca metodă de livrare aveți Priority Line – Europe Express, recomand să o utilizați, chiar dacă vă costă în plus această opțiune! La final știți sigur că nu veți plăti taxe suplimentare pentru produsele cumpărate. Singurul dezavantaj este că această metodă de livrare nu este disponibilă pentru toate produsele de pe site, așa cum se întâmplă la țări precum cele menționate mai sus.
Ce zici de netherlands post registred POST NL? se misca sau am de asteptat :D?
Da, se misca bine, in 2-3 saptamani ajunge in Romania.
inainte de a plasa comanda am pus 1 intrebare in 2 locuri IN ACEALS TIMP ,intrebari legate de stocul disponibil, una pe messenger(Gearbest Pre-sale Support) unde am primit raspuns pozitiv(Yes, it is available at EU-4) dupa care am plasat comanda,si una in Customer Questions & Answers unde am primit raspuns negativ(Sorry, it’s only available in our China warehouse),eu nu mai inteleg nimic…..
Mădălin tu ce zici…..
Mai asteapta cateva zile, daca nu o livreaza inseamna ca nu au stoc si poti anula comanda. 😉
Mădălin MULTUMESC PENTRU INFORMATII,am plasat comanda,
Xiaomi Mi Max 2 4G Phablet,
shipping method: PL-UPS-Oversea (este ok ?),
in comenzile mele la detalii comanda am un buton Dispatch Faster , ce inseamna asta ?
Da, este in regula! Acel buton este pentru a grabi procesor de expediere, insa nu stiu daca are efect, poti incerca. 🙂
SALUT,https://www.gearbest.com/cell-phones/pp_1193921.html?wid=11 ,ce zici ce optiuni sa aleg,vad ca am 2 optini free sipping si expedited sipping 10.11$,tu ce zici in comparatie cu mi max 2 (care initial am vrut sa cumpar) Oukitel MIX 2 este mult mai bun ?
Nu. Eu personal ți-aș recomanda sa ramai la mi max 2. 🙂
salut,ma poti ajuta cu acest produs https://www.gearbest.com/power-drill/pp_400602.html?wid=21 ,prea multe optiuni si nu stiu care sa aleg.as vrea doar sa vina fara tva si mai repede 🙂 mersi
un cupon ar fi grozav 🙂
Salut,
Daca vrei sa vina fara alte taxe suplimentare alege Priority Line, insa va ajunge in maxim o luna de zile. Daca vrei sa ajunga mai repede alegi DHL, insa va trebui sa platesti TVA 19%, plus taxa 100 lei celor de la DHL, daca nu ai numar EORI. Cupon ti-am dat in articolul dedicat cupoanelor, il gasesti acolo.
salut,daca mai putea ajuta cu acest produs https://www.gearbest.com/cell-phones/pp_1232198.html?wid=11 ar fi minunat,deci cum procedez ce livrare sa aleg sa nu platesc tva ci doar cat costa telefonul .multumesc anticipat
Salut,
Nu prea ai cum, daca vrei te pot ajuta cu un cupon de reducere. 🙂
deci la Warehouse Options: EU-4 ???
Shipping Cost:$11.83toRomania Via Expedited Shipping ??
Da.
buna,vreau sa cumpar si eu acest telefon https://www.gearbest.com/cell-phones/pp_684710.html?wid=91 , nu am mai cumparat de pe acest site,vreau putin ajutor eventual un cupon de reducere,la shiping nu stiu ce optiune sa pun ,vad ca am la Warehouse Options patru optiuni , la EU-4 vad ca Shipping Cost:$11.83toRomania Via Expedited Shipping,multumesc si astept recomandari
Salut,
Recomand acest warehouse: https://www.gearbest.com/cell-phones/pp_684710.html?wid=91
Ca metoda de livrare alege Expedided Shipping, iti ajunge prin DHL (in 3-5 zile lucratoare), fara alte taxe suplimentare. Momentan nu exista un cupon de reducere pentru acel warehouse, doar pentru China si EU6, insa cel recomandat de mine este cel mai avantajos ca pret si timp de livrare.
1800 lei.
Am sa te rog sa il pui maine!nu am suficiente fonduri pe card!in privinta garanției, cum se procedează?iar in privinta transportului,care ar fi mai rapid si mai sigur?p.s.:o sa scriu maine cand sunt “ready”!ms
Pai daca vrei sa nu mai platesti nimic extra atunci alegi Priority Line. Iti ajunge in maxim o luna de zile. Pentru garantie va trebui trimisa in China (costa cam ~120 lei prin posta). Mai rapid ar fi DHL, dar platesti taxe. 🙂 Cand vrei cuponul imi lasi mesaj.
Imi poti lasa te rog un cupon!As prefera-o nouă!încă o intrebare,exista vre-o diferența între acestea și cele de pe site-ul dji.com?ms
Cuponul este valabil doar pentru cateva ore, deci ideal ar fi sa plasezi comanda cand il postez. Iar inainte sa dai click pe butonul pentru cupon, produsul nu trebuie sa fie in cos iar comanda trebuie facuta din browser, nu din aplicatia lor. 😉 Daca vrei ti-l pot da acum.
Scuze!
https://m.gearbest.com/rc-quadcopters/pp_637652.html
Salut,
Nu mai platesti nimic extra. Daca te hotarasti sa dai comanda imi poti scrie, iti pot genera un cupon care iti scade pretul la $586. 😉
Salut! Se plătește vama la produsul următor?ms
Salut,
Pune link cu produsul, tu pui link cu cosul de cumparaturi, nu pot vedea despre ce produs este vorba. 🙂
Din pacate DPD e cea mai proasta firma de curierat. Degeaba il trimit moca daca DPD e de tot rahatul.
Nestiind exact cand ajunge am dat pe adresa de acasa. Verficand ieri statusul arata ca este luat de curier pe traseu pentru predare. Nu tu un SMS cu detalii, cu nr curierului, nimic.
Cum stiam ca trebuie sa plec la munca pe la 13:30 am sunat continuu de dimineata la DPD pentru a cauta metode de a ma intalni cu curierul inainte. dupa vreo 20 de apeluri am ajuns la concluzia ca au gresit mesajul de intampinare. au folosit pluralul degeaba la “toti operatorii nostri sunt angajati in alte convorbiri”, sigur e o singura persoana la butoane.
cum ajung la munca pe la 2, hop ma suna si curierul. cu chiu , cu vai a inteles adresa noua la care sa il trimita azi. cand l-am pus sa repete zicea ceva gen strada copii lui jackie chan.
dupa vreo juma de ora imi vine si sms cu livrare esuata si nr curierului. da, multumesc.
sper sa il primesc azi, ca e jale.
este incredibil ce mi se intampla. Nu a venit nici azi coletul.
Constatand cu stupoare ultimul status pe tracking era pe ziua de ieri cu returned to office , azi am stat pe linie pana mi-a raspuns cineva. nici macar nu a fost luat pe ruta azi dupa ce ieri am convenit cu agentul de livrare sa mi-l aduca la alta adresa, pe motiv ca schimbarea nu s-a facut si in centrala.
Oare trebuia sa fac eu schimbarea ? INCREDIBIL!
Mai degraba dati un ban in plus si evitat mizeria de DPD, cel mai mare gunoi de firma din orice domeniu.
Naspa. Eu n-am avut probleme cu DPD pana acum, posibil in zona ta sa fie ceva probleme. 🙂
Au scos din nou EU Express…..
Cred ca este o eroare de moment, au mai avut scoasa optiunea aceasta. Mai asteapta cateva zile, e posibil sa reapara. 😉
e posibil sa vina mai repede decat estimeaza DPD?
mie mi-au dat ca data 11 decembrie, dar trebuie sa plec pe 11 :(.
astazi s-a updatat statutsul si imi arata ca ar fi ajuns in budapesta dupa ce pe 1 plecase din UK.
E posibil sa dureze asa mult pana ajunge in Bucuresti? Nu de alta, dar trebuie sa plec pe 11 si revin peste o saptamana. Ar fi oare vreo metoda de a devia coletul catre alta persoana in caz ca vine pe 11 sau mai tarziu?
Daca acum este in Budapesta, joi sigur este la tine, asa cred, cel putin din experienta mea. Pai oricum curierul te suna inainte, si poti vorbi cu el sa il lase altcuiva. Ii lasi si lui ceva si sigur se rezolva. 😀
Oricum eu zic ca iti ajunge joi.
si eu sper sa ajung.
vad ca iar s-a updatat si e pe la sibiu.
n-ar trebui sa mai intarzie mai mult de 2 zile
Eu am ora 02:40. Primul care isi modifica statusul revine cu un hint. Sunt curios daca se respecta ordinea plasarii.
Okay. Revin cu update.
Probabil ca au fost plasate comenzile noastre mult prea recent dupa 11-11, si nu au apucat sa expedieze toate cumparaturile.
Posibil. Oricum, nu-mi fac griji. 🙂
Si ti-a sosit?
Eu din 17 am acelasi status: Southall, on its way.
Inca nu: 17 Nov 2017 00:20 Southall Your parcel is on its way
Trebuie putina rabdare. Am avut colete care au ajuns intr-o luna de zile si altele care au ajuns in 2 saptamani. Se pare ca nu respecta o anumita regula. 🙂
A mai comandat cineva prin euexpress in jur de 17 nov.?
Da, eu. 😀
da eu-17 inca la stre scrie procesare.
salut
am o intrebare 😀
ce insemna la Shipping method: EUECOLU ?
Ai cumpărat cumva dintr-un depozit european?
Dupa ce am facut plata, apare in dreapta produsului Download invoice. Am descarcat-o si apare la total doar jumatate ce am platit eu. La asta ma refer
Chinezii sunt mai tari la evaziune decat romanii. Factura aia este eliberata pentru a plati mai putin la intrarea in Uniune.
Mie la un telefon de 270 de dolari mi-au facturat 85.
Nu ma deranjeaza cu nimic.
Sa le dea Krishna sanatate!
Salut. Am luat un tel. de pe site la pretul de 96.99 $. Si cand am descarcat factura din cont, imi apare facturat la pretul de 48.99$. Nu pricep. Ma poti ajuta?
Salut,
Pai si de ce ai nevoie de factura din cont? Asa fac chinezii facturile. 😀
Ma gandeam ca GearBest au un adaos de 100%
Nu prea inteleg. Factura aia din cont cred ca e generata automat. Nu stiu daca ajuta la ceva. Conteaza cat platesti tu. 🙂
Salut tutror,merge sa cumperi orice prin Eu express doar ca trebuie sa iei de suma mai mare am verificat la 10 tricouri nu aveam optiunea dar la 80 buc da! A aparut,bafta in continuare tuturor 🙂
Am un colet prin DPDUK1, adica EU Express din 3 noiembrie și a rămas la “informația a fost transmisă către DPD”…. Chinezul spune sa stau liniștit ca o sa îmi vină pachetul….. Totuși tracking number…..măcar îmi arata ca e pe undeva…. UK… Ce părere aveți?
Am si eu unul, din 2.11 are acelasi status. Inca astept. 🙂
Finally…. Statusul s-a schimbat…. Primit de DPD Bristol…. Oare cât mai face până la noi?
Saptamana viitoare e la tine. Cel tarziu joi.
Va anunț….
Salut din nou ! Am o comanda split (impartita in 2 tracking number) eu express ! din cele 2 trackinguri unul a mers verificat si a inaintat pana a ajuns la mine. Al doilea pachet, mai mare ce-i drept (vreo 5 kg) , nu a ajuns la destinatie, ci a ramas in tot timpul asta Your parcel is on its way… vi se pare normal /ati patit acest lucru?
La fel și la mine, am un telefon din 3.11 și la fel spune la tracking number…. Your parcel is on your way
un telefon kiicaa https://www.gearbest.com/cell-phones/pp_681619.html. ce optiuni sa aleg HK2 sau EU5 ? de ce sunt mai multe “eu”?
Salut,
Alege HK2 iar ca metoda de livrare Priority Line. Poti folosi cuponul iar pretul va scadea la $99.
Daca pentru un colet am cele 2 variante, ce sa aleg, pentru ca coletul sa vina direct acasa, fara taxe vamale? Multumesc
Available shipping methods:
Shipping Estimated Shipping Time Shipping Cost
Priority Line 10 – 21 business days $10.91
Expedited Shipping 3 – 7 business days $24.19
Salut,
Alege https://www.gearbest.com/about/shipping-methods.html, adica Priority Line 10 – 21 business days $10.91.
eu express este perfect ,coletul vine acasa si nu cu posta vamala , fara taxe in plus
am comandat prin priority line ems si am platit 20 dolari in plus si am luat teapa. nu vine acasa ca prin europe express ci vine prin posta din singapore si posta romana care duce coletul la posta vamala.cei de la gearbest pe factura au trecut valoare de 40 si ceva dolari. eu zic ca nu se merita sa dai 20$ in plus
Între timp EMS Express a fost scos, posibil din motivul enumerat de tine,
a rămas doar Priority Line – EU Express.
salut ! vad ca la multe produse s-a reintrodus priorirty line, eu express.. ati primit in ultimul timp prin aceasta metoda? daca da, tot prin dpd venit din Anglia?
Da.
Salut, am mare nevoie de ajutor, sunt stresat in legatura cu o comanda, am mai scris inainte cand mi-am comandat un telefon OnePlus 5 de pe GearBest si mi s-a spus ca se va livra cu NL Post am tot asteptat din 27 septembrie si astazi pe site de la NL Post mi-a aparut mesajul urmator: “The delivery of the item was unsuccessful” dar nu am fost anuntat pana acuma in legatura cu nimic si pe mail mi-a aparut acesta: “We sincerely apologize for any inconvenience caused, however due to restrictions with your previous shipping method, your order has been sent out with registered mail. This may cause a slight delay to the delivery.” La ce se refera? Am de mers undeva special dupa el? Cam ce ar trebuii sa fac? Multumesc!!!!
Nu poti plati ramburs.
Buna.
As vrea sa intreb,de pe acest site GearBest.Com se poate plati in momentu de fata cand vine coletul,adica in rambust sau doar prin Banca ?
bine. dar cum se poate renunta la o comanda?
Deschizi un ticket si le ceri sa o anuleze, ca si la eMAG, daca trece o zi (sau cateva ore, nu mai stiu exact), nu mai poti anula singur comanda.
azi 21-10-17 comanda mea este tot in procesare.incep cei de la gearbest sa faca figuri. bine ca au luat banii. pe site nu apare cum sa renunti la comanda.
Comentariile anterioare au fost in Spam si sunt sterse automat.
la fel ma gandesc si eu, daca am tracking number , a fost retrimis … nu am dat bani pe transport, dar chiar era ultima problema asta… intrebarea mea mare este unde si cat ar trebui sa astept coletul, sper ca nu la vama… daca stiti cum este cu NLPOST1 va rog un mic ajutor..
RSxxxxxxxxxNL,shipping method: NLPOST1,
In 2-3 saptamani ar trebui sa ajunga. Nu stiu exact unde ajung acum pachetele trimise cu Netherland Post.
am facut comanda in 14 si acum 17 apare tot comanda in procesare. cand am comandat inainte a doua zi era trimisa comanda
Nu este o regula, se intampla sa mai dureze, poate produsul nu este pe stoc sau poate dureaza ceva mai mult sa il proceseze.
eu am comandat azi 15-10-17 o tableta si o husa la tableta in valoare de 144.5 dolari prin priority line ems express si o sa vad cum se misca si daca vine acasa.am platit pentru priority line 20 dolari
Ne tii la curent si pe noi cum a decurs totul. Urmeaza sa fac si eu zilele viitoare o comanda si voi opta tot pentru EMS Express, vedem ce se intampla. 🙂
Buna.a aparut o noua metoda de livrare.Priority Line EMS Express,oare o fii la fel ca cea veche Priority Line EU Express….fara taxe in plus.multumesc
Cred că în loc de firmele de curierat folosesc acum EMS Express că e mai ieftin. Teoretic coletele ar trebui să vină acasă, fiindcă vin din UK, doar că vor veni cu poșta 🙂
Am facut o comanda in 14 sep, si de atunci singurul mesaj din tracking-ul DPD (sau din contul gearbest) este: 14 Sep 2017 20:50 Southall Your parcel is on its way
Le-am dat un mesaj si astept sa-mi raspunda. E normal ca status-ul sa nu se schimbe in tot timpul asta?
Am luat si eu un aspirator de pe gearbest.
https://www.gearbest.com/vacuum-cleaner-_gear/
Transportul e cu eu express. La detalii am 5358547812 DPDUK1
Sep 17, 2017 22:14:55 PM CDT
. Cum urmaresc comanda
Cu o mica intarziere, insa mi-a ajuns pana la urma direct acasa, luna aceasta. Nu am mai platit nimic extra. Super multumit. 🙂
alt site de track este cel oficial dpd uk http://www.dpd.co.uk/ unde te intreaba si codul postal dupa ce faci search-ul.
Hai ca a inceput sa se miste:
Data estimata livrare 4 oct.
2017-09-27 08:22 International Gateway, Your parcel has left the United Kingdom and is on its way to Romania
2017-09-27 08:21 International Gateway, We have your parcel and it’s on its way to our depot
2017-09-27 06:35 Hub 4 – Hinckley, Your parcel has left the United Kingdom and is on its way to Romania
2017-09-27 06:34 Hub 4 – Hinckley, We have your parcel and it’s on its way to our depot
Sa ne spui cand ajunge 🙂
Eu am primit asta acum:
We are contacting you with an update to explain the delay with your order.
Unfortunately, due to an unexpected Customs delay, your parcel is currently being processed. We have approached the shipping company to expedite the issue. They have confirmed that the package can be released by October 1, 2017; it will arrive shortly after this.
Please accept our sincere apologies for the matter. As a goodwill gesture and to apologize, we have credited 50 points to your GearBest account on September 22, 2017.
E bine atunci, macar te-au anuntat.
Ale tale dar al meu din 30.08 tot in drum spre Shouthal imi da… Ai cumva alt site de tracking in afara de 17track?
https://www.gearbest.com/cell-phones/pp_722226.html
Eu am castigat un androidbox pe freaktab (partener geabest) si mi-au trimis pe mai gearbest niste date si la fel imi zici…15.10.2017 – southall, nici un update de atunci.
am deschis ticket la gearbest si mi-au zis ca timpul normal de livrare este de 15-25 zile.
tu ai primit???
Da, mi-au ajuns. Dureaza uneori mai mult, insa intr-un final se pare ca ajung, fara taxe extra. 😀
au inceput sa se miste pachetele din 5 sept cu priority line -eu express.. delay-ul meu a fost vreo 3-4 zile. probabil luni-marti le am..
21 Sep 2017 22:20 International Gateway Your parcel has left the United Kingdom and is on its way to Romania
21 Sep 2017 22:19 International Gateway We have your parcel and it’s on its way to our depot
21 Sep 2017 20:55 Hub 4 – Hinckley Your parcel has left the United Kingdom and is on its way to Romania
21 Sep 2017 20:54 Hub 4 – Hinckley We have your parcel and it’s on its way to our depot
Salut ! As vrea sa comand urmatorul produs: https://www.gearbest.com/casual-shoes/pp_756247.html. Freeshiping to Romania via Registered Air Mail. Voi mai plati ceva taxe suplimentare pe langa costul produsului ? Pot plati online in lei, urmand sa se faca conversia ?
Salut,
Daca nu este disponibila metoda de livrare Priority Line, vei mai plati 19% TVA. Da, poti plati online in lei, banca va face conversia. Poti cumpara urmand acest link: https://www.gearbest.com/casual-shoes/pp_756247.html