După ce zilele trecute am redescoperit asistentul Google, mă întrebam, oare câte persoane din România îl folosesc în adevăratul sens al cuvântului? Întreb asta, pentru că recent și Allview a lansat un asistent propriu, în limba română, însă disponibil doar pentru telefoanele lor. Eu, în afară de momentele în care îl accesez din greșeală, nu prea îl folosesc, iar atunci îl iau mai mult ca pe o joacă. Și sincer să fiu, nici nu am văzut prea multe persoane vorbind cu telefonul. 😀
Este interesant, funcționează bine, însă parcă tot mai rapid caut eu informațiile de care am nevoie, plus că mi s-ar părea ciudat ca cei din jur să audă ce caut eu. Îl văd util în mașină, când nu poți avea acces la ecranul telefonului, chiar dacă și atunci reușesc cumva să am pe cineva care să butoneze telefonul în locul meu. Aș crede că în afara României este mai utilizat, însă nu sunt sigur de acest lucru. Deci, sunt folosiți asistenții vocali sau eu sunt singurul care nu utilizează așa ceva?
La fel, cred că mai repede caut eu ceva decât să folosesc asistentul vocal. Nu am văzut până acum vreo persoană să-l folosească, exceptând diverșii vlogeri de prin US.