• Caută

Consecințele scoaterii taxei auto

Trebuie să recunosc, la început, când am auzit că taxa auto urmează să fie scoasă, am fost bucuros. Mă gândeam la mine, care cumpărasem o mașină în urmă cu câțiva ani, Euro 4, în perfectă stare de funcționare, și a trebuit să plătesc 200 euro pentru a o înmatricula. Plus alte persoane care cumpărau mașini noi și erau nevoite să platesca această taxa. Nu eram împotrivă dacă banii pe care îi plăteam erau folosiți cu adevărat la ceva, însă știam că ajung în buzunarele ratatilor. Dacă în fiecare an se făcea un raport în care să prezinte exact ce au făcut cu banii din taxa de poluare, și cum au îmbunătățit calitatea aerului, nu mai existau atât de multe persoane contra, cred eu.

Trecând peste, acum după ce taxa auto a fost scoasă, sunt de părere că era totuși bună la ceva, mai exact, în acea perioadă existau mai puține hârburi pe străzi. Acum toate vechiturile și rablele din Europa de vest ajung la noi, adică la gunoi. De când taxa auto a fost scoasă, eu circul prin oraș doar cu recircularea pornită, nu mai pot ține geamurile deschise.

Românul nu își repară mașina decât atunci când aceasta pur și simplu nu mai funcționează. Nu contează că scoate fum cât o uzină, dacă el se poate deplasa cu ea atunci este în regulă, nu îi pasă de restul. La RAR poți să aduci și un cazan, nu cred că verifică nimeni nimic, dacă mă iau după ce mașini au apărut în trafic în ultima perioadă. De aceea încep să cred că taxa auto era bună la ceva în România, mai tria din toate gunoaiele care fac aerul irespirabil. O să ne trezim că nu mai putem respira deloc prin oraș, deși suprinzător, nu mai producem nimic. 🙂

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.