• Caută

Ce comandați din China?

Întreb acest lucru, deoarece eu până de curând nu cumpăram din China decât produse ieftine, în general folii de protecție pentru telefon, huse, cabluri și alte nimicuri până în 10$. Nu voiam să plătesc taxe vamale și nici TVA, motiv pentru care, de cele mai multe ori ocoleam produsele scumpe, chiar dacă erau multe care îmi atrăgeau atenția. Asta până de curând, când mi-am făcut curaj și am plasat o comandă pentru un smartphone.

Pot spune că sunt mulțumit de alegerea făcută, atât de prețul plătit, cât și de timpul de livrare. Am scris într-un articol anterior faptul că acesta mi-a ajuns în 4 zile. Este adevărat, a fost livrat prin curier rapid, însă nici transportul prin poștă nu stă chiar prost. De cele mai multe ori, problema coletelor livrate prin poștă este tot la noi, în România, deoarece chinezii se mișcă rapid.

Eu am ales să cumpăr un telefon Xiaomi, disponibil și la magazinele de la noi din țară, însă prețul era cu aproape 30% mai mare, fiind justificat doar de garanția oferită. Și pentru că este vorba despre un telefon chinezesc, care nu este adus în țară pe canal oficial, garanția acestuia este asigurată de un service oarecare, cu care magazinul a ales să aibă contract. Am preferat să îl cumpăr direct din China, cu un preț mai mic, iar dacă am probleme, să plătesc eu pentru service sau poate să îl schimb cu un alt model.

Mă întreb, oare sunt singurul care a comandat din China produse mai scumpe (peste 150$) sau mai există și alte persoane care aleg să plătească mai puțin pentru un produs, în detrimentul garanției oferite de magazinele autohtone? Care sunt cele mai scumpe produse pe care le-ați cumpărat din China, și care a fost experiența voastră până acum cu magazinele chinezești? 🙂

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

8 comentarii
  • Salut Liviu,

    As dori sa cumpar niste periute de dinti electrice, ai vreun cupon pentru asa ceva, m-ar interesa ceva de la Alfawise daca e…Multumesc!

  • Hoho, traiasca magazinele chinezesti, la cate mi-am cumparat nici nu mai stiu sa le insir pe toate: huse din silicon pentru telefon cu 1-2 $, cabluri USB, becuri cu led, niste surubelnite, un polizor, ceas electronic cu led-uri care isi schimba culoarea la un anumit interval de timp, cutii pentru depozitare…acum am pus ochii pe niste lampi solare foarte interesante pe care mi-as dori sa le asez la primavara in gradina.
    Daca Mos Craciun va fi darnic anul acesta, poate imi va aduce si un telefon. 😀 Ramane de vazut.

  • In general, chestii mici si nu foarte scumpe. Huse si folii pentru telefon, produse pentru manichiura (stickere pentru unghii, pensule pentru pictura, etc), ceasuri, accesorii (sunt muult mai ieftine decat la noi si chiar foarte dragute), iar acum am pus ochii pe un portofel. 😀

  • Înainte cumpăram numai de la magazinele cunoscute gen emag. După aia am avut ceva probleme cu emag și mi-am făcut curaj, mi-am cumpărat un Huawei P8 Lite de la gearbest, l-am luat la un preț mult mai mic decât în România. Mi-a ajuns și destul de repede prin poștă, vreo 2 -3 săptămâni. Îl folosesc de vreo jumătate de an și sunt super mulțumit de el. Acum prefer să risc și să câștig, când vine vorba de astfel de reduceri nici nu mai stau pe gânduri 😉

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.