• Caută

3 ceasuri Zeblaze cu preț bun în China

Trebuie să recunosc că până să folosesc ceasul celor de la Xiaomi Amazfit, nu am fost deloc atras de aceste gadget-uri, chiar le consideram inutile. După câteva luni de utilizare zilnică, mi-am dat seama că aveam o preconcepție greșită legată de smartwatch-uri. Evident, nu spun că sunt must-have, așa cum sunt telefoanele mobile, însă cred că în unele situații, acestea chiar sunt de ajutor. Și pentru că de ceva vreme sunt utilizator de smartwatch, am ajuns să fiu la curent cam cu toate noutățile din domeniu.

Pentru cei care nu știu, Zeblaze este un producător cu renume și experiență în domeniul ceasurilor inteligente, chiar dacă în România acest brand nu este unul foarte popular. În ofertele magazinelor chinezești găsim mereu oferte pentru diverse modele de la acest producător, iar în această perioadă cei de la GearBest.com organizează o promoție interesantă pentru fix 3 modele.

Zeblaze Blitz 3G

Zeblaze Blitz 3G

Pentru $80 primim un ceas cu diametrul ecranului de 1.33 inci, protejat Corning Gorilla Glass 3. În interior este prezent un procesor MTK6580 Quad Core 1.3GHz, 512MB memorie RAM și 4GB spațiu disponibil pentru stocare. Este rezistent la apă, iar ca funcții speciale avem: pedometru și senzorul pentru monitorizarea pulsului, ambele marca Samsung. Rulează Android 5.1, însă pe viitor este posibil să primească update, fiind compatibil OTA. Suportă cartelă de tip Nano SIM, astfel că poate fi conectat în permanență la internet. Pentru informații complete, poți verifica pagina magazinului.

Zeblaze THOR 3G

Zeblaze THOR 3G

Unul din cele mai populare modele marca Zeblaze poate fi cumpărat în această perioadă cu numai $109. Este vorba despre modelul Thor, ceas cu ecran AMOLED de 1.4 inci și rezoluție 400 x 400 pixeli, protejat Corning Gorilla Glass 3. Acesta rulează Android 5.1, iar sub carcasă găsim un procesor MTK6580M Quad Core 1.0GHz, 1GB memorie RAM și 16GB spațiu pentru stocare. La capitolul funcții speciale, acesta dispune de: acces la agendă, senzor pentru monitorizarea pulsului, pedometru, player pentru muzică, notificări pentru mesaje, alarmă, GPS, WiFi, funcție pentru controlul camerei din smartphone și aplicație pentru vreme.

Zeblaze MUSCLE

Zeblaze MUSCLE

Dacă te-ai săturat ca zilnic să bagi toate gadget-urile la încărcat, atunci Zeblaze MUSCLE trebuie să fie viitorul tău smartwatch. Este adevărat, nu are ecran color, însă autonomia este de invidiat, până la 365 de zile. Ecranul are un diametru de 1.2 inci, iar ca orice smartwatch, acesta știe să îți trimită notificări de la aplicații precum: Facebook, Skype, Twitter, Wechat sau WhatsApp. Specificațiile complete, precum și prețul actualizat, îți recomand să accesezi site-ul magazinului, direct aici.

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

7 comentarii
  • las ca mi-am luat eu zeblaze 3g al doilea e frumos merge super finutz dar problema e ca am platit odata transportul DHL EXT de 9 euro si dupa primesc mesaj dupa 2 zile de la DHL ca trebuie sa platesc alte taxe pt trimitere coletului de 45euro adica ceasul e la oferta 81+9euro transport plus 45 euro alte taxe ca sa ajunga intro saptamana. DHL EXT Italia …

    • Am eu. De aproape o luna de zile. Il folosesc zilnic si pana acum nu m-a dezamagit. Initial am vrut sa iau ceasul de la Xiaomi, insa dupa ce am citit review-urile pe net m-am razgandit. Eu l-am cumparat putin mai scump la momentul respectiv. Acum e bun pretul, merita. In general ceasurile ZeBlaze au raport pret/calitate foarte bun.

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.