BlitzWolf BW-PLT1 este un produs bun de pus sub brad, atât la propriu, cât și la figurat. L-am descoperit recent și l-am pus rapid în Wishlist. Mi s-a părut foarte interesant și de aceea m-am gândit să vi-l prezint și vouă. Mai văzusem ceva de genul în trecut (reclame pe TikTok), dar parcă modelul produs de BlitzWolf reușește să producă efectul de stele și nebuloasă spațială mult mai bine, cel puțin din ce am văzut în review-urile de la Banggood.
Ce face mai exact? BlitzWolf BW-PLT1 este de fapt un proiector cu rezoluție ridicată și mișcare de rotație, care redă într-un mod cât se poate de realist cerul plin de stele și diverse constelații luminoase. Sunt sigur că acesta poate crea o atmosferă plăcută, fiind ideal pentru camerelor copiilor dar și pentru oricare altă cameră din locuință, reușind chiar să înlocuiască lampa clasică.
Are 3 moduri predefinite și oferă posibilitatea de a fi controlat vocal folosind unul din asistenții virtuali: Amazon Alexa sau Google Home. De asemenea, poate fi setat de la distanță utilizând aplicația pentru mobil. Din aplicație poate fi programat sau se poate selecta unul dintre modurile de funcționare.
Mi-ar fi plăcut să funcționeze cu acumulatori, pentru a nu depinde de o sursă de energie continuă, însă posibil să fi fost necesar un acumulator destul de generos pentru o autonomie decentă. Chiar și așa, rămâne la mine în Wishlist.
Salut. Mai exista cupon? Apare ca expirat. Mersi
Salut,
Da, am actualizat acum cuponul din articol.
Numai e disponibil produsul pe site vad.
Mie imi apare. 🙂
Faină, dar m-am cam întins cu comenzile luna asta și am terminat bugetul.
Eu l-am pus in Wishlist, poate o sa il comand in viitorul apropiat. 😀