• Caută

Kitten & Puppy – adapator automat pentru pisici și câini din platforma de crowfunding Xiaomi

Animalele de companie fac parte din familie și merită să fie tratate corespunzător. Chiar dacă nu cer anumite lucruri, stăpânii iubitori cunosc cu exactitate nevoile lor și încearcă să le pună la dispoziție tot ce-i mai bun, mai ales atunci când vine vorba de hrană. Spun aceste lucruri din experiența proprie, pentru că am avut cândva un câine de care mă atașasem foarte mult și îmi amintesc cu nostalgie de momentele în care mă bucuram de compania lui – vorbesc la trecut pentru că din păcate acesta nu mai este.

Dacă ar fi fost, probabil și eu i-aș fi cumpărat dispenserul de apă de la Kitten & Puppy. Am aflat de curând de existența sa în timp ce pierdeam vremea pe site-ul celor de la Banggood.com.

Kitten & Puppy - adapator automat pentru caini_cr

“Jucăria” este confecționată dintr-un material sigur și netoxic, reușind să satisfacă consumul de apă al animalelor de companie pentru întreaga zi. În afară de faptul că este capabilă să asigure necesarul de apă, dispenserul are filtru din polimeri pentru a purifica apa, îndepărtând astfel parul și mirosurile neplăcute.

Deține sistem de pompare silențios pentru o funcționare fără zgomot. Poate fi alimentat de la un încărcător de telefon sau chiar și de la o baterie externă. Capacitatea maximă a acestuia este de 2 litri de apă. De asemenea, producătorul menționează că este ușor de curățat.

Kitten & Puppy - adapator automat pentru caini si pisici

Dispenserul de apă Kitten & Puppy este ideal pentru animalele de companie ținute în casă. Dacă plecați la serviciu o zi întreagă și nu vreți să riscați și să vă lăsați patrupedul fără apă în absența voastră, cred că un astfel de “gadget” reprezintă o soluție bună de luat în calcul. Îl găsiți disponibil la magazinul chinezesc Banggood.com cu prețul $42.69 plus încă $1.14 transport via EU Priority Line (prin curier, fără alte taxe suplimentare).

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

3 comentarii

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.