A trecut ceva vreme de când n-am mai actualizat această categorie, însă pentru că s-au strâns destul de multe produse noi, utile în orice locuință după părerea mea, astăzi m-am gândit să vă prezint 5 produse Xiaomi care pot fi cumpărate direct din China cu prețuri foarte avantajoase. Așadar, dacă și voi considerați că aveți nevoie de unul dintre ele sau poate chiar de toate, vă invit să-mi scrieți în zona de comentarii iar eu voi încerca să vă ofer și cupoane pentru ele, în cel mai scurt timp posibil.
Brand-ul Xiaomi nu cred că mai are nevoie de nici o prezentare, prin urmare, n-o să vă plctisesc cu detalii. Propun să vedem împreună care sunt cele 5 chestii utile în casă care pot fi comandate din China:
Dozator automat cu senzor pentru săpun lichid
Este un dispenser pentru săpun lichid, mult mai interesant și mai util decât pare la prima vedere. Am intrat în posesia lui de foarte puțin timp, îmi place, îl folosesc în fiecare zi, iar în viitorul apropiat va urma și un review despre acesta. Are design elegant, senzorul detectează cu ușurință mâna atunci când este așezată sub el, iar apoi dozează cantitatea de spun necesară spălării. Spre deosebire de alte modele clasice, dispenser-ul celor de la Xiaomi transformă săpunul lichid în spumă. Poate fi util atât în baie, cât și în bucătărie. Costă doar $34.99 și este disponibil în oferta celor de la GearBest.com.
Șurubelniță fină Xiaomi Wiha 24 in 1
Acest set de șurubelnițe m-am gândit că ar putea fi util în orice locuință, deoarece îmi imaginez că toată lumea are nevoie la un moment dar de desfăcut ceva sau de prins niște șuruburi fine. După cum puteți vedea, vorbim practic despre o singură șurubelniță, care vine la pachet cu mai multe capete, mai exact 24. Este ideală pentru momentele în care vreți să desfaceți calculatorul pentru a-l curăța de praf, laptop-ul sau alte gadget-uri care au șuruburi fine. Felul în care acestea vin ambalate nu poate trece neobservat. Xiaomi, așa cum ne-a obișnuit, confirmă încă o dată faptul design-ul produselor sale reprezintă o preocupare constantă. Șurubelnița Wiha 24 în 1 vine împachetată într-o cutie din aluminiu, compactă, foarte ușor de depozitat. În această perioadă poate fi achiziționată cu $14.99 de la magazinul online Banggood.com.
Umbrelă Xiaomi 90FUN
Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să-mi doresc să ies din casă atunci când afară ploua, însă să-mi dau seama în ultimul moment că îmi lipsește umbrela. Nici în prezent nu am una în casă, dar intenționez să remediez situația, pentru că mi-a atras atenția cea de la Xiaomi. Da, în cazul în care nu ați aflat, Xiaomi produce și umbrele. Modelul acesta este suficient de încăpător pentru 2 persoane-are diametru 115 centimetri. Producătorul menționează că poate fi folosită atât pentru a te proteja de ploaie, cât și de soarele puternic. Costă doar $14.99 și pare a fi un produs de foarte bună calitate.
Termometru Xiaomi Mi Home iHealth
În cazul în care nu v-ați dat deja seama, menționez că cel din titlu este un termometru. De ce am considerat că merită atenția? Pentru că, spre deosebire de cel clasic, acesta este capabil să măsoare temperatura de la o distanță de 3 centimetri sau chiar mai puțin, fără a fi nevoie să-l pui la subraț sau să atingă o anumită parte a corpului. Funcționează cu 2 baterii AAA, are display LED și măsoară doar 13.70 x 3.40 x 3.90 centimetri.
Este ideal pentru copii, însă la fel de bine poate fi folosit și de adulți sau de persoanele vârstnice. Producătorul menționează în descrierea sa faptul că acesta poate indica temperatura corpului în doar 1 secundă. Vibrează o singură dată, fără să facă zgomot, astfel încât să nu îi trezească pe cei mici, iar apoi afișează temperatura. Costă $19.99 și îl găsiți disponibil în oferta magazinului chinezesc GearBest.
Cană Xiaomi VH
O cană smart, ideală pentru cei care iubesc ceaiul sau cafeaua. De ce spun smart? Pentru că este prevăzută cu un suport special, conceput cu scopul de a ține băutura preferată caldă atât timp cât cana este așezată deasupra sa. Practic, discutăm despre o cană electrică. Temperatura este menținută constant la 55 °C. Cana este confecționată din ceramică, disponibilă în 2 culori: coffee și negru. Vestea bună este că acel suport poate fi folosit inclusiv pentru încărcarea telefonului mobil, este Wireless Charger. În cazul în care vă interesează, această cană electrică poate fi cumpărată de la Banggood.com cu $36.99. Consider că reprezintă o idee inspirată de cadou pentru cineva drag, mai ales că vine frigul.
Aș fi curios să aflu dacă a reușit să vă atragă atenția vreun produs din cele enumerate mai sus. 🙂
Salut.
La dozatoarele de sapun lichid trebuie un anumit tip de lichid?
Ma intereseaza modelul AD-1806.
Insa am dilema lichidului deoarece nu cred ca merge orice sapun lichid care defapt sunt prea vascoase. Stiu ca sunt lichide profesionale pentru asta dar la noi mai greu de gasit.
Salut,
Din ce stiu trebuie ceva mai subtire, nu stiu daca functioneaza cu cele pe care le gasim in comert. Stiu ca unii le diluau cu apa ca sa functioneze cum trebuie.
Salut. Ms de raspuns.
Din ce am aflat denumirea este “sapun spuma” este lichid si se foloseste in astfel de aparate.
Traiasca nenea goagle.
Da, se pare ca exista sapun special pentru aceste dozatoare. Nici eu nu stiam. 😀
Mersi frumos. Am dat comanda. Sa vedem acum cat de repede soseste…
De pe gearbest de ex imi sosesc senzorii aqara cel mai devreme dupa 1 luna.
Cu placere. 🙂
Da, multumesc. Ai idee daca mai trece prin vama la noi?
Pentru produsul acesta nu exista decat o singura metoda de livrare, fara tracking number, nu poti alege altceva. Din experienta mea nu ar trebui sa ajunga in vama.
Daca vrei sa il comanzi folosește cuponul de reducere , scade pretul acestuia la $28.
🙂 pe primul “acesta”
Exista cupon care scade pretul acestuia la $28.60. Daca vrei sa faci comanda ti-l pot lasa aici.
Salut Madalin
Ma intereseaza si pe mine dispenserul de sapun de la.Xiaomi, modelul cel nou. Am vazut in linkul tau o poza cu 2 recipie te de sapun…unu alb unu roz. Ai idee daca vine cu ambele sau daca se pot comanda separat?
La valoarea asta va trebui sa platesc si vama, nu? Sau stii vreo metoda sa vina direct acasa?
Cupon mai ai? 🙂
Merxi
P.S.: l-am vazut si pe gearbest…daca ajuta!
Salut,
Modelul cel nou este acesta. Cel din articol este acesta. Mai exista si varianta aceasta. 😀
Pe care doresti sa o cumperi? 🙂
Inca nu mi este clar cum se face refill ul.
vad niste comentarii/review uri neincurajatoare.
https://www.gearbest.com/robot-vacuum-accessories/pp_009964602513.html?lkid=67411718
Salutare. Un update la dozator se poate? Cum s a comporat? Cu ce ai făcut refill ul?
Vad ca modelul menționat nu se mai produce.
Salut,
Între timp a apărut o nouă versiune, produsă în colaborare cu Ministerul. O găsești aici. Daca vrei să cumperi îți pot lăsa și un cupon de reducere.
astept umbrela, poate ajunge la 11-12 $.
Am schimbat azi săpunul lichid, chiar dacă mai era. Eram curios cum se descurcă. Săpunul lichid Protex pe care l-am cumpărat e cam gros, așa că am mai pus apă. Nu mergea altfel. Undeva jumate – jumate, cât să curgă ca cel de la ei.
A ajuns astăzi dozatorul de săpun. Arată… premium. Mersi de recomandare!
Pentru puțin. Să îl folosești cu plăcere, fără probleme! 😀
Am cumparat si eu setul de surubelnite, par a fi de calitate, plus ca imi plac cum arata. 😀
Termometrul mi-a apărut într-o reclamă pe Facebook și eram curios dacă ai scris despre el, că e Xiaomi.
Umbrela o voi cumpăra, că nu mai am niciuna bună. Cât despre dozatorul de săpun… am avut două mai ieftine și s-au stricat. Mai bine luam unul și bun.
Cât despre cană… îmi place. Poate mai scade prețul.
Ce s-a stricat, sistemul de dozare?
Da, la unul. Cupla motorașul, dar nu mai curgea nimic. Celălalt s-a stricat de tot. Nu m-am complicat cu ele, ieri am cumpărat dispenser-ul celor de la Xiaomi. E la preț mai bun decât în articol.
Cam asta e problema la astea mai ieftine, vedem cel de la Xiaomi cum se va descurca in timp. 🙂
$35 este acum cana. Un pret destul de bun avand in vedere ca platesti atat doar pentru un incarcator wireles…
Cana de cafea chiar e misto. Nu-mi place sa-mi beau cafeaua rece si de multe ori se intampla sa am cate ceva de facut fix dupa ce am oprit espressorul. E o varianta de luat in calcul desi e un picut cam piperat pretul ei.
Au scăzut prețurile pentru umbrelă, costă 11.99$ la GearBest sau 12.99 la Banggood.
gearbest.com/umbrellas/pp_009672765191.html
banggood.com/Original-Xiaomi-90-Fun-Portable-Umbrella-Anti-UV-Umbrella-Waterproof-Three-Folding-Umbrella-p-1332976.html
Am luat si eu de la gearbest astazi. Bun pretul, acum sa vedem si calitatea. 😀
N-am înțeles niciodată de ce țin unele persoane cănuța de cafea cu două maini. Or fi retardate… Cert e că sigur nu se prind că există o singură toartă deoarece cănuța se ține doar cu o mână. Bine că in fotografia de mai sus nu se vede fața handicapatei, că sigur se vedea și cum îi curge scuipatul din gură direct în cănuță.
Să își încalzeasca mâinile? 😀
Am luat si eu termometrul. Arata bine si chiar este util. 🙂
Sunt de acord cu tine ! Acum da, in comparatie cu pretul de pe gearbest este scump ! Dar cand am luat-o eu, acum vreo 4-5 luni, era in jur de $35-$38 .. si acum la banggood este $36 … la momentul respectiv era pretul de la dualstore cam cat era in China … si nu m-am mai agitat sa comand de acolo … 🙂
.. doua bucati ! 😀 .. pe cea de-a doua am luat-o de aici : dualstore.ro/articole-sport/1515-umbrela-xiaomi-mijia-ultra-light-cu-pliere-si-deschidere-automatica-protectie-impotriva-ploilor-si-razelor-solare.html .. pretul mi s-a parut super-ok !
Putin cam scumpa daca ma intrebi pe mine. La GB e 60 lei. 😀
Da, trebuie sa nu fie gros, clar. Am sa fac niste teste cand se termina rezerva. Trebuie sa vad si daca gasesti pe la noi sapun lichid de genul celui care e in rezerva. Am vazut si eu rezervele pe Aliexpress, dar intr-adevar, nu merita.
Uite aici, cineva a testat cu un sapun obisnuit si functioneza precum cel original.
Si eu am dozatorul. Chiar este super! Am luat 2 bucati pentru ambele bai. Vroiam sa te intreb daca ai idee cam care e raportul intre apa si sapun lichid care ar trebui pus dupa ce se termina lichidul cu care a venit? Am vazut ca unele persoane ar recomanda 3:1. Merci.
Inca nu l-am consumat. Il folosesc de o saptamana. Am vazut pe internet care au pus direct sapun lichid, fara sa combine cu apa. Cred ca nu trebuie sa fie foarte gros pentru a spuma bine. Sunt si rezerve pe Ali dar am vazut ca sunt destul de scumpe.
.. imi lipsesc doar doua chestii : cana si dozatorul .. 😀
Ai umbrela? 😀