Așa cum am mai spus și într-un articol anterior, eu personal sunt de părere că multe magazine din România vor ajunge încet încet să împrumute conceputul celor din China, asta însemnând că vor profita de reducerile de 11.11 pentru a da un nou “bum” în privința vânzărilor. Bine, dacă reducerile chiar ar fi pe bune, la fel de mari precum au fost la Gearbest, spre exemplu, multă lume ar fi încântată, dar sincer, am îndoielile mele, așa cum am anumite rețineri și în ceea ce privește Black Friday în România. Dar mă rog, nu asta era ideea, ci voiam de fapt să vă liniștesc spunându-vă că dacă nu ați apucat să vă cumpărați gadget-urile preferate de 11.11, încă puteți face acest lucru, deoarece reducerile continuă la magazinul online Gearbest. Asta da veste bună, nu-i așa?
Și cum să nu fii tentat să-ți cumperi din China, când prețurile acolo sunt în unele dintre cazuri chiar și la jumate? O să vă arata curând pe ce mi-am cheltuit eu banii de 11.11, însă până atunci, mi-am propus astăzi să vă arăt câteva chestii interesante pe care le puteți comanda cu preț mic de la Gearbest. Desigur, asta ține de fiecare dacă este dispus să aștept ceva mai mult pentru a primi coletul (comenzile ajung în jur de 3-4 săptămâni), dar eu zic că merită dacă ne raportăm la prețurile mult mai mici comparativ cu ceea ce găsim la noi. Și uite câteva exemple:
Xiaomi Huami AMAZFIT Bip Lite
În această perioadă îl puteți achiziționa cu doar 80$ direct de pe site-ul celor de la Gearbest.com. În cazul în care știți și prima versiune, cea despre care eu am scris, puteți fără probleme să sesizați diferența de preț. Sincer să fiu, eu nu pot să-mi explic de ce costă mai puțin, având în vedere că performanțele și opțiunile oferite sunt cam aceleași. Dețin prima versiune a ceasului AMAZFIT, despre care pot să spun că sunt extrem de mulțumit, dar trebuie să recunosc că aș fi foarte curios să văd cum arată în realitate și această variantă. La prima vedere, mie personal mi se pare că designul acestui ceas seamănă foarte tare cu cel al celor de la Apple.
Xiaomi Yeelight Bedside Lamp
La fel ca și în cazul ceasului, și prima versiune a acestei lămpi inteligente o dețin, iar dacă vă interesează, review-ul său îl găsiți aici. Varianta nouă Yeelight costă în momentul de față puțin peste 50$, destul de accesibilă aș zice eu, și oferă în plus față de cea veche, posibilitatea de a fi controlată de la distanță prin intermediului conexiunii WiFi. Practic, poți să o aprinzi încă de când ești în fața porții sau când intri în scara blocului dacă locuiești la apartament, astfel încât în momentul în care intri în casă, lumina să fie deschisă. Pot să spun că această lampă reprezintă una dintre cele mișto chestii pentru casă comandate de la Gearbest. În afară de faptul că îi conferă dormitorului un plus de eleganță, pentru că poate fi folosită cu ușurință și pe fost de obiect de design, lampa este utilă și în locuințele unde există bebeluși, deoarece are mod de veghe. Dacă vă interesează, profitați de prețul avantajos din China și comandați-o acum pentru a vă bucura cât mai repede de ea, cine știe, cu puțin noroc, poate ajunge până la Crăciun. 😀
Xiaomi Handheld Electric Mop
Mopul electric de la Xiaomi se bucură și el de un preț mai mic în această perioadă, evident, tot pe site-ul celor de la Gearbest. Deși nu am avut încă ocazia să-l testez pentru a-mi spune părerea, am auzit că ar fi foarte bun, reușind să înlocuiască cu succes mopul tradițional. Și dacă tehnologia ne oferă pe tavă atât de multe electrocasnice interesante, noi de ce să nu profităm, mai ales când avem ocazia să le cumpărăm cu prețuri atât de avantajoase? Gândiți-vă cât de ușor ar putea fi întreținută curățenia cu ajutorul robotului aspirator, care aspiră singur toată casa, iar apoi cu mopul electric să poți șterge pe jos în doar câteva minute! Sunt convins că pentru femei, mopul și aspiratorul Xiaomi reprezina practic încă 2 mâini în plus, ajutor care nu este deloc de neglijat după părerea mea, mai ales în ziua de astăzi când timpul este atât de prețios.
Xiaomi Mi Drone
În această perioadă poate fi comandată de la Gearbest cu puțin peste 400$, la reducere, asta în condițiile în care la magazinele din țară prețul său depășește lejer 3000 lei. Cu banii economisiți poți să-ți cumperi un alt acumulator pentru ea, un rucsac pentru a o putea transporta cu ușurință, dar și alte accesorii. Ei bine, iată că Moș Crăciun e pe drum și vine anul acesta cu sacul plin de cumpărături de la Gearbest. 😀 Dacă ai trecut drona pe listă, pregătește-te s-o înalți și să te bucuri de o experiență desăvârșită, dar și de fotografii/filmări excelente.
Dacă cele de mai sus nu prezintă interes pentru tine, atunci îți recomand să arunci un ochi aici, poate există alte gadget-uri care ți-ar putea capta atenția, tot la reducere, bineînțeles! Ideea e simplă, Gearbest are în continuare o grămadă de promoții, pentru că perioada reducerilor de 11.11 încă nu s-a încheiat! M-aș bucura să știu că acest articol cu recomandări ți-a fost de folos.
OK, multumesc, ma chinui acum sa mai strang ceva puncte pe review-uri si il “inhat”…
(BTW – ai primit de la ei un email de a face 300 pct pentru review-uri pe anumite site-uri?)
In cazul in care nu reusesti sa scazi prea mult cu punctele tale, il poti cumpara cu 89$ daca folosesti cupon de reducere. Da, am primit dar anul trecut parca. 😀
Ca idee, cat “tine” bateria? Cu GPS pornit? Traseele le “deseneaza” bine? L-ai folosit vreodata pt alergare/ciclism/plimbari, etc etc?
L-am folosit doar pentru plimbari, traseul este precis, GPS-ul se conecteaza destul de rapid la sateliti. Il incarc cam o la 10-12 zile, folosit doar pentru notificari. Daca folosesti GPS-ul cred ca ai autonomie cam 4 zile.
International version e 70.17 USD
Acum chiar ca am intrat in ceata.. Vreau acest ceas dar modelul rotund pare cam marisor, acesta din urma pare mai de “fitnesss” asa..Nu credeti?
Modelul rotund il am eu de aproape un an de zile si sunt super multumit de el. Autonomie buna, fețe reușite, design și materiale premium (ceramică). Nu este deloc mare. Pentru o fata, da este mare, dar pentru barbati este bun. Chiar merită banii. Modelul nou pare puțin cam “low buget”, cel putin din imagini. Poate ca in realitate arata mai bine.
cred ca se referea la noua varianta care seamana cu modelul celor de la apple. Modelul anterior , cel prezentat aici pare mult mai profi, display rotund, de aceea e si mai scump.
Da, la acel model m-am referit, m-am incurcat putin. 😀
Cred ca te-ai referit la modelul nou, cel cu meniu (doar) in chineza.
Da, era cam tarziu cand am terminat de scris articolul. Voiam sa scriu despre versiunea internationala, care costa acum 80$.
Madaline unde ai vazut tu Amazifit-ul la 57 $? E 115$ toata ziua 🙂 Ai vreun cupon ceva?
Am incurcat putin imaginile. 😀
Ma intereseaza modelul rotund, cel patrat nu imi place, mi se pare ca are ecranul mic si marginile foarte groase.
Acum am un vector watch cel cu curea metalica si as vrea sa trec la un ecran color, cu toate ca o sa imi lipseasca cele 30+ zile de autonomie cred ca Amazfitul rotund este ce imi trebuie. L am vazut in carrefour si arata foarte bine.
Salut, pretul pentru ceas este de 115.99$, unde l ai vazut cu 57? Poti lasa un link?
Andrei, si tu esti interesat de Amazfit?