• Caută

Răspunsul Poștei Române cu privire la pachetele din China care întârzie să apară

Pentru că aștept de ceva vreme niște pachete trimise din China prin PostNL, în urmă cu 2 săptămâni am trimis un email către Poșta Română să întreb care este problema. S-au pierdut sau există o problemă în sistemul de tracking? I-am întrebat asta, deoarece în sistemul de tracking a celor de la PostNL îmi apare că pachetele au ajuns deja în România, iar Poșta Română nu găsea numerele de urmărire în baza lor de date. Răspunsul l-am primit cu întârziere, însă știu că mai sunt și alte persoane în situația mea, de aceea îl postez aici.

Va informam ca in sistemul de urmarire Track&Trace (https://www.posta-romana.ro/track-trace.html) puteti verifica numai statusul trimiterilor postale care au indicativul “R” pentru recomandata, “C” pentru colet, “E” pentru Express Mail Service (EMS) sau “VN” pentru scrisoare cu valoare declarata, urmat de 9 cifre, si de codul aferent tarii de origine (US – Statele Unite ale Americii, CN – China, SG – Singapore, IT – Italia, FR – Franta etc.), exemplu: CP157203079CN.

In aceasta perioada, traficul postal international (atat fluxul de import, cat si cel de export) este afectat de o serie de factori specifici, precum: cantitati foarte mari de trimiteri, aglomerarea curselor de transport aerian international si conditii meteo nefavorabile, fiind anuntate intarzieri in efectuarea serviciilor postale. Mai multe detalii aici: https://www.posta-romana.ro/a938/stiri/vremea-extrema-afecteaza-traficul-postal.html.

Totodata, va mentionam ca statusul unui colet/unei scrisori nu poate fi verificat dupa nume sau adresa. Destinatarul unui colet postal este instiintat, printr-un aviz la cutia postala, cu privire la oficiul postal, data si intervalul orar in care poate ridica trimiterea.

Coletele postale interne si cele sosite din Uniunea Europeana ajung la oficiul postal care va deserveste, iar coletele cu continut necomunitar si cele sosite din afara tarilor Uniunii Europene sunt supuse asistentei vamale si ajung la oficiul postal cu asistenta vamala. Daca nu primiti avizul, va rugam sa luati legatura cu conducerea (diriginte sau oficiant superior) oficiului care va face distribuirea.

In situatia in care trimiterea postala nu ajunge la destinatie, se poate depune o reclamatie:

– scrisa la orice oficiu postal;
– sa completati formularul de reclamatii externe de pe site-ul Postei Romane https://www.posta-romana.ro/reclamatii-externe.html, la care sa se completeze toate datele destinatarului si expeditorului;
– sau sa sunati la INFOPOST – Birou Call Center, de luni pana vineri – 08.00-20.00, sambata – 09.00-13.00, la numarul de telefon: 021/9393111 sau 021/9393 (din orice retea) pentru o reclamatie verbala. Pentru informatii privind serviciile postale puteti contacta si INFOPOST – Birou Call Center, de luni pana vineri, in intervalul orar 08.00-20.00 si sambata, in intervalul orar 09.00-13.00, la numerele de telefon 021/9393111 si 021/9393 (din orice retea).

Va rugam sa ne scuzati pentru transmiterea cu intarziere a raspunsului.

Va multumim pentru increderea acordata!

Un răspuns standard care nu-mi oferă prea multe informații cu privire la ceea ce voiam eu să știu. Pe scurt, problema este simplă: sunt prea multe pachete care vin din China și prea puțini oameni care le procesează. Pachetele ajung în câteva zile în România, însă aici nu are cine să le prelucreze și stau prin depozite săptămâni întregi. De aceea nu apar pe tracking decât după câteva săptămâni. Așadar, dacă așteptați pachete din China, nu trebuie să vă speriați dacă nu apar în sistemul de tracking, probabil nu au fost încă scanate de poștă. Trebuie să aveți răbdare. 🙂

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

185 comentarii
  • Bună seara, cum pot afla și eu despre coletele mele din china de nu mai apare de 2 luni ,nu mai zic că am un colet de 1 an și nu m-ai a apărut de loc , Am luat legătura cu cei din china și tot îmi supune că, coletul meu este la posta româna dar poștă română nu-mi dă nici un semn,oare poștă română nu-și mai face datoria cum trebui sau se fură, aștept un răspuns cît mai urgent

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.