• Caută

Cum scap de mirosul de vopsea lavabilă?

Toată vara m-am plimbat, iar toamna, când nu era cel mai potrivit moment pentru a zugrăvi, m-am apucat de curățenie generală. Bine, nu pot să spun c-am fost afectat într-un fel anume de vreme, pentru că toată treaba s-a desfășurat în interiorul casei, însă abia acum am început să resimt efectele negative și să-mi promit că n-o să mai mai apuc niciodată să fac astfel de schimbări în sezonul rece. De ce zic asta?

Păi, astăzi m-am mutat, după ce-am reușit să aranjez toate lucrurile la locul lor într-un timp record, dar din păcate nu pot sta mai mult de câteva minute în dormitor, deoarece mirosul varului este insuportabil. Deși am terminat de văruit pereții în urmă cu o săptămână, iar în tot acest interval de timp am aerisit zilnic (ușă și geamuri deschise aproape non-stop), mirosul persistă și chiar devine foarte înțepător atunci când camera este încălzită.

Pe toată perioada lucrărilor, căldura a fost oprită, iar pereții s-au uscat la temperatura aerului de afară. Proastă alegere am făcut, deoarece acum constat că aceștia nu au reușit să se usuce complet, ci doar la suprafață (cel puțin așa cred), resimțindu-se acum, la o temperatură ambientală de 20 de grade Celsius, toată tăria varului. În primă fază am început să-mi pun întrebări cu privire la varul folosit, Oskar SuperWeiss, credeam că el reprezintă principala problemă, însă după mai multe căutări pe internet, am ajuns la concluzia că mirosul înțepător se datorează faptului că pereții nu au apucat încă să se usuce în profunzime.

Dacă ar fi fost cald afară, vara spre exemplu, cred că situația ar fi fost cu totul alta. Dar cum n-am avut răbdare să aștept până la anul și m-am apucat toamna de zugrăvit, acum sunt nevoit să suport consecințele, adică mirosul neplăcut, și să-mi mut toate catrafusele într-o altă cameră până când tăria varului va începe să dispară. Are cineva idee cum aș putea să scap mai repede de acest miros insuportabil?

via GIPHY

DISTRIBUIE
Adaugă un comentariu

15 comentarii
  • Buna, ma confrunt cu aceeasi problema din cauza la bitum. Noi am vopsit in vara si tot miroase. Ma puteti ajuta cu o solutie pt a scapa de miros?

    • Buna ziua, cum ati scapat de miros? si eu am facut la o latura exterioara a casei tot asa cum spuneti dvs izolatia si e un miros insuportabil, iar baietelul tot tuseste de la miros.
      Va multumesc

  • Bună seara.acum 2 săptămâni am făcut hidroizolația la demisolul casei.am folosit bitum și carton bituminos.inca persista mirosul de bitum la demisol.daca as vărui ziceți că aș putea neutraliza mirosul de petrol?zilnic aerisesc dar tot miroase.

    • Buna ziua. Si noi ne confruntam.cu aceeasi problema.
      Este un miros puternic in toata casa indiferent cat aerisim.
      Ati reusit sa gasiti o solutie?

  • Bună ! De vreo 3 săptamani am renovat o cameră cu tinci alb şi apoi am dat lavabila dar de cateva zile persistă un miros stătut gen urina de pisică doar într-o parte a camerei ce ar putea fi ??

    • Am pățit și eu la fel mi sa pătat fata a treia zi dar nu mam gandit că e de la lavabill

  • Peste cateva zile se va naste bebelusul nostru, deci sunt insarcinata si chiar in ultima luna. Acum cateva zile, am varuit camera cu vopsea lavabila cu ioni de argint, fiindu-ne recomandata pt bebelus. Mesterul care a intins varul pe pereti, a bagat amorsa in lavabil si cu un strat de vopsea a terminat treaba. Pe langa faptul ca e a patra zi si miroase groaznic, am o reactie alergica, mi s-a inrosit toata fata , si ma mananca tot corpul… a mai patit careva ?

  • Cunoasteti un var care nu miroase?
    Trebuie sa incep cumparaturile.
    Imi place o culoarea la vopseaua lavabil Oskar gata colorata, nuanta Grand Canion Soft. Ati folosit?

  • Am folosit si eu acum 2 saptamani o vopsea lavabila Kober ptr tavan , are culoarea roz la aplicare si la uscare se face alb. Problema este ca atunci cand sa uscat are un miros ingrozitor de urat si nu mai iese. , deja de 2 sapt mirosul persista . Am mai dat 2 straturi de vopsea , alt tip peste si mirosul inca este..stiti vreo solutie?

    • Eu am aerisit dimineața și după amiaza am dat drumul la căldură și plus un radiator electric, cat sa încălzesc pereții.
      Am pus in boluri mici cafea măcinată în fiecare colt al camerei și în 2, 3 zile mirosul a dispărut… La mine nu a funcționat cu apa și bicarbonat….

  • Cum ati scapat de miros? Aceeasi vopsea am folosit—o si noi! Acum trei zile! Miroase ingrozitor am facut si alergie si ma confrunt cu atacuri de panica acum ca fac din nou alergie!

    • Am stat intr-o alta camera cam 2 saptamani iar in camera proaspat varuita a fost in permanenta caldura pentru a se usca mai rapid peretii. Mirosul este cauzat de faptul ca vopseaua este inca proaspata, nefiind complet uscata. Am aflat ulterior ca cel mai bun moment pentru a varui este vara, atunci se usuca foarte repede si mirosul dispare.

      PS. Ca o coincidenta, in aceeasi perioada am varuit si eu. 🙂

Despre blog

Cumpărături din China, oferte și recenzii. Acestea sunt de obicei subiectele pe care le veți găsi pe blogul meu. Scriu des despre aspiratoare robot și verticale, gadgeturi pe care le consider interesante precum și vehicule electrice (în general trotinete și biciclete electrice).

Newsletter

Make sure to subscribe to our newsletter and be the first to know the news.