Urban Drift S006 este o trotinetă electrică cu aspect interesant și specificații destul de bune, pe care descoperit-o recent în oferta celor de la Banggood.com. Despre Urban Drift, ca și producător, nu aș putea să vă spun prea multe, S006 fiind primul produs din portofoliul acestuia pe care l-am întâlnit în oferta magazinelor chinezești. La prima vedere pare a fi un brand focusat mai mult pe piața din US.
Imaginile de prezentare m-au dus cu gândul rapid la Boosted Rev, cel mai probabil datorită șasiului care dispune de acea formă ușor alungită. Îmi place cum arată și pare a fi destul de robustă, potrivită atât pentru oraș, cât și pentru zonele în care asfaltul lipsește.
Acest lucru este posibil datorită roților pneumatice pe 10 inci, care oferă un plus de stabilitate, amortizând totodată mult mai bine denivelarile din asfalt, astfel încât trotineta să fie mai confortabilă. De-a lungul timpului am testat destul de multe trotinete electrice, atât cu roți pline, cât și pneumatice, și fără să mă gândesc prea mult, întotdeauna aș alege roțile pneumatice, singurul lor minus fiind riscul de a face pană.
Urban Drift S006 cântărește 18 kilograme și poate susține până la 150 de kilograme. Sistemul de pliere pare a fi foarte bine gândit, iar spațiul pentru picioare mult mai generos decât în cazul modelelor cu roți pe 8 inci. Motorul este integrat în roata din spate, are o putere de 350 W nominal sau 500 W maximum, iar panta de urcare este de 15 grade. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 25 Km/h. Acumulatorul are o capacitate de 8 Ah și promite o autonomie de până la 30 de kilometri cu o singură încărcare. O încărcare completă durează 4 ore.
Urban Drift S006 este dotată atât cu frână pe disc, cât și cu frână electronică. Pe ghidon există un buton pentru închis/deschis, unul pentru setarea modului de utilizare, iar pe centrul acestuia o consolă unde sunt afișate informații detaliate cu privire la capacitatea bateriei, viteza curentă precum și distanța parcursă. Ecranul folosit pare a fi unul de calitate, la fel ca și clapeta pentru accelerație sau butoanele pentru setarea acesteia. Din dotările trotinetei nu lipsesc farul și stopul cu LED.
Pare a fi un Best Buy in categoria aceasta de pret! Am facut comanda astazi.
De un an de zile urmăresc o trotineta cu specificațiile ei, adica roti mari pe 10 inci (dar nu umplute – problema cu pana se poate rezolva usor cu niste Slime, daca esti genul care face pana des), display similar cu M365 Pro, sistem de pliere solid (la M365 mi s-a rupt de 2 ori in mers) si bineinteles frana pe disc! Mersi de pont Madalin!
Cu placere! 😀
Salut! Ai cumpărat trotineta? Cum merge? O recomanzi?